Locul 1 în cadrul concursului Penița de Aur, la categoria Dragoste.
Cea mai bună carte a anului 2019.
Locul 1 la categoria Dragoste în cadrul concursului Wattwriters Bookfestival.
Best Thriller Book 2020
Best Mistery Book 2020
Best Creative Autho...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Capitolul 38- E prea periculos
Ai control asupra mea, Aimée, iar asta mă poate distruge dacă ai vrea.
Cuvintele sale mi se repet din nou și din nou prin timpane, asemenea unor gonguri de fier menite să îmi zdruncina creierul odată cu puțina luciditate pe care o mai am în minte. Palma pe care o am depusă în dreptul inimii sale îmi pare inundată de o căldură inexplicabil de arzătoare, ciupindu-mi parcă pielea cu fiori ascuțiți ce-mi tresaltă prin vene cu fiecare pulsație ce-i părăsește cutia toracică și i se imprimă prin materialul subțire al cămășii. Mă arde locul în care îl ating, iar după expresia sa facială, ce pare o combinație de neliniște și incomodare, pot bănui faptul că simte exact același lucru. Ca și cum trupurile ne-ar fi conectate dincolo de posibilitatea noastră de a înțelege întreaga situație. Dincolo de logică și de explicații plauzibile. Ne afectăm unul pe celălalt, și nici măcar nu știm sursa acestei reacții. Probabil acest lucru ne și îngrozește deopotrivă.
Înghit cu greu saliva adunată în gură, ignorând dinadins ghemul gros și incomod de nervi ce îmi blochează căile respiratorii. Mă simt ca și cum aș fi expusă unor radiații dăunătoare, umor raze ultraviolet de maximă intensitate, și tot ceea ce pot să fac este să privesc în tăcere cum corpul mi se spulberă parcă în proximitatea acestuia. Nu pot să-mi dau seama cum poate să mă neliniștească și să mă fascineze în același timp. E un paradox și ceva extrem de nebunesc.
— Eu..., încep să mă bâlbâi de proastă ce sunt. Nu vreau să-ți fac vreun rău, Nikolas. Știu că te-ai accidentat din cauza mea, dar nu cred că...
Mă opresc în secunda în care ceea ce seamănă cu un surâs îi scapă printre buzele pline și roșiatice. Rămân cu gura întredeschisă, și cred că pot să percep singura trepidație de inimă ce-mi răzbate printre coaste, ajungându-mj vijelios de repede în miezul gâtului. Urechile mi se deschid, încercând parcă să capteze cât mai mult cu putință din sunetul melodios și oh, atât de rar, ce-i părăsește gâtlejul. E pentru prima oară când îl aud râzând cu adevăr, iar gândul că și-a permis să facă asta de față cu mine îmi încălzește stomacul mai ceva decât un cuptor cu microunde setat la maxim.
— Scuze, își scutură capul, mișcându-și ușor buza de jos ca și cum ar încerca să se abțină.
Sfinte șosete cu ananași, de ce mă simt atrasă de un asemenea gest nevinovat?
Clipește de câteva ori, determinându-mă să mă holbez ca o ciudată la genele sale exagerat de lungi și groase. N-am să înțeleg niciodată discriminarea asta a lui Dumnezeu când a creat ambele sexe. De ce nu ne-a dat tuturor gene egale?
Când își deschide din nou pleoapele, mă oglindesc imediat în verdele limpede și bătăios ce i se scurge în irisuri ca nisipul în pendulă. Aproape că ar putea să te hipnotizeze sau să te facă să te rătăcești în propriile fantezii nebune.
