Locul 1 în cadrul concursului Penița de Aur, la categoria Dragoste.
Cea mai bună carte a anului 2019.
Locul 1 la categoria Dragoste în cadrul concursului Wattwriters Bookfestival.
Best Thriller Book 2020
Best Mistery Book 2020
Best Creative Autho...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Capitolul 26- Habar n-ai despre ce vorbești
Recitesc de câteva ori la rând cuvintele încrustate pe bucata zdrențuroasă de hârtie, simțind cum, treptat, fruntea mi se strânge într-un ghem încordat de piele, iar privirea mi se întunecă pe măsură ce-mi mijesc ochii spre scrisul întrerupt brusc din cauza porțiunii rupte de pagină. Îmi e cu neputință să-mi dau seama la ce se referă ultimul cuvânt, iar faptul că titlul respectivului articol face referire la Războiul Civil din 1876, despre care știe toată lumea că a reprezentat principalul motiv de înlăturare a conflictelor și de eliberare a înrobiților ce luptau împotriva sistemului abuziv îmi provoacă câteva suspiciuni nefondate prin minte.
Niciodată nu m-a interesat într-atât de mult istoria Statelor Unite pentru a acorda mai multă atenție celor întâmplate în acei ani, însă din cuvintele astea, ce par scoate dintr-o rubrică ce pare să încerce să demonstreze un așa-zis adevăr neștiut despre acele evenimente nefericite, îmi pot da seama că ceva pare ciudat și straniu. Ca și cum un ghem de nervozitate mi s-ar infiltra pe sub carne, adunându-se într-o baie de electricitate statică. Înghit în sec, strângându-mi mai bine degetele în jurul bucății fragile de hârtie, iar simțurile îmi intră imediat în alertă la auzul foșnetului și a băcăniturilor ce seamănă cu ecoul unor pași, aflați la doar câțiva pași de mine.
Apropiindu-se.
Grăbindu-se.
Frica pune instant controlul asupra corpului meu, motiv pentru care mototolesc cu mișcări repezite și împiedicate pagina în pumn, aruncând-o la nimereală printre paginile manualului după care venisem inițial în bibliotecă. Peste câteva secunde, silueta micuță și destul de familiară a domnei Amira își face apariția de după colțul raftului de care stau sprijinită, oprindu-se imediat în loc la vederea dezastrului dezlănțuit în jurul meu. Nu expresia sa îngrozită și oarecum temătoare mă împietrește însă, ci corpul pironit în spatele său al lui Nikolas, ce pare suspendat undeva în spațiu, privind întreaga scenă cu o inexpresivitate crudă. Pulsul mi se descătușează cu toată forța în miezul pieptului, accelerându-mi sângele să-mi țâșnească spre ceafă și obraji, și simt deja cum gâtul mi se usucă, pielea mi se cutremură, iar orice gând ce mi-ar putea oferi o explicație logică pentru cele întâmplate mi se evaporă cu nerușinare.
Din fața mea, cu palmele frecându-se necontenit între ele, ca printr-un tic nervos, doamna Amira începe să gângurească zăpăcită, furându-mi orice încercare de a mă putea justifica înainte să fiu atacată de reproșuri.
— T-tu... Ești bine? Ce s-a întâmplat aici?
Încă privește totul cu ochi mari și confuzi, buzele tremurându-i ușor ca și cum n-ar ști ce să mai spună sau să facă. Rușinea ce mă curpinde se extinde tot mai mult, ajungându-mi acum direct în dreptul jugularei, sugrumându-mă.
