Un altfel de băiat rău

Capitolul 15

Capitolul 15- A ieșit totul extrem de prost!

Sunt nevoită să mă trezesc atunci când strigătele ce par a-mi părăsi visele devin incredibil de reale. Îmi deschid cu mișcări lente pleoapele prinse de atâta somn, resimțind imediat frigul ce mă pătrunde prin toate părțile, învăluindu-mi corpul. Îmi frec ochii, neînțelegând ce se petrece în jurul meu, și aproape că sunt orbită de ceea ce pare a fi o lumină puternică venită de undeva din fața mea.

— Băieți, i-am găsit!

Vocea ridicată ce-mi umple urechile mi se pare ciudat de necunoscută, însă am nevoie de câteva secunde bune pentru a mă putea dezmetici cât să-mi dau seama că nu-mi închipui totul, și că Andrew chiar stă în fața mea. Îmi mijesc ochii înspre el, amintindu-mi fulgerător de cele întâmplate, iar apropierea mult prea bruscă a lui Andrew aproape că mă bagă în sperieți, oprindu-mi respirația în loc.

— Cum ești? Ești bine? Te doare ceva?

Mă scutură puțin cu palmele, trezindu-mă de-a binelea până acum.Oasele amorțite îmi trosnesc sub zdruncinăturile sale, făcându-mă să-mi reprim câteva gemete printre dinții încleștați. Îmi ling buzele pentru a putea vorbi, și-i fac numaidecât semn spre Nikolas, care zace lipit de perete, părând într-o formă și mai nasoală decât seara trecută.

— Ai grijă de el, tușesc printre respirațiile întretăiate. Eu sunt ok.

Gâtul i se mută instant peste trupul nemișcat al lui Nikolas, și dispare cât ai clipi de lângă mine, verificându-i semnele vitale. Sunetul tropăitor al pașilor se face auzit de la intrarea în peșteră, iar în secunda care urmează alți câțiva elevi ai Academiei își fac apariția, chinuindu-se să înainteze din cauza belților și a noroiului adunat. Îl pot recunoaște cu ușurință pe Kai, care schimbă câteva replici cu un tip de lângă el, iar acidul parcă mi se urcă încet pe gât atunci când o zăresc și pe Rachel, pășind cu grijă printre mormanele de pământ umed. Privirea i se întersectează în scurt timp cu a mea, și nu pot să spun că pare prea fericită să mă facă; ba din contră. Parcă fumegă pe nări ca un balaur din poveștile pentru copii.

Sentimentul e reciproc.

— Poți să te ridici?

Sar speriată pe loc. Îmi ridic privirea spre persoana de lângă mine și mă uit cruciș spre bărbatul pe care-l recunosc ca fiind cel cu care mi-am mai intersectat privirile de câteva ori prin Academie. Nu știu cum, Doamne iartă-mă, a apărut lângă mine atât de repede și pe neanunțate, însă nu prea reușesc să-mi iau ochii de la ai săi, ca și cum ar încerca să mi-i țină captivi.

Căpruiul lor mă hipnotizează pentru câteva fragmente de moment, însă totul se năruie, ca o vrajă care se rupe, în momentul în care aud mormăitul lui Nikolas care mă face să clipesc rapid de câteva ori. Îmi răsucesc gâtul spre el, zărindu-l cum încearcă să se ridice cu ajutorul lui Andrew, care îi sprijină corpul cu al său. Dă să dacă înapoi în genunchi, scâncind parcă de o durerea abia auzită, și îș înfinge mai bine degetele în materialul vaporos al gecii lui Andrew, lăsându-și capul să-i cadă apatic peste umărul său.

De lângă el, Andrew clipește des, părând parcă în stare de șoc, și-și petrece mai bine brațele după trupul său, întorcându-se spre cel care stă pe glezne în fața mea.

— E rău, domnule Zaavan. Trebuie să-l ducem de aici, acum!

Bărbatul le face semn celorlați să vină în ajutorul lui Andrew pentru a-l stabiliza mai bine pe picioare pe Nikolas, iar eu nu apuc prea bine să-mi dau seama dacă totul este în regulă cu el, căci instant corpul acestuia se apleacă peste al meu, iar în secunda următoare mă trezesc în brațele sale. Mișcarea e atât de bruscă încât sunt nevoită să-i înconjor neștiutoare gâtul cu ambele brațe pentru a nu-mi pierde echilibrul, și uit să mai respir atunci când îi întâlnesc fața la doar câțiva centimentri de a mea. Îmi zâmbește vag în colțul gurii, ridicându-mă mai bine la pieptul său, și simt cum capul începe să-mi amețească până la leșin.