Un altfel de băiat rău

Capitolul 24

Capitolul 24- Am trăit s-o văd și pe asta!

— Nu-mi vine să cred că ai acceptat să ieși tocmai cu Drew la-ntâlnire! mă apostrofează pentru a nu știu câta oară Blair, făcându-mi capul praf cu comentariile sale nesfârșite.

— Nu văd ce-i așa mare chestie, spun în timp ce-mi trag mai bine pe umeri geaca de blug, aruncând o ultimă privire asupra ținutei mele.

E... drăguță, dar nu e chiar genul meu, ci mai mult al blondinei de lângă mine care pare că mă absoarbe din privi și alta nu. Și nici nu-i de mirare, căci până la urmă sunt hainele ei.

— În plus, dacă îți displace atât de tare ideea de a ieși cu el de ce m-ai mai obligat să mă îmbrac în așa hal, de zici că e vreo zi de sărbătoare? Sigur mă descurcam și cu niște pantaloni de trening în cazul lui.

Blair se preface că nu mă aude, apropiindu-se de mine pentru a-și plasa palmele peste umerii mei. Mă răsucește apoi spre oglindă, forțându-mă să ne privesc reflexiile ce se oglindesc dincolo de sticlă. Își coboară capul spre urechile mele, simțind-i respirația mentolată de la pasta de dinți plutind prin aer până în dreptul nărilor mele.

— Niciodată nu voi lăsa vreo prietenă de-a mea să se îmbrace ca toate apucatele la o întâlnire. Fie vorba și de Serpent. Numai uită-te la tine! Sigur o să atragi mai multe priviri, nu doar a lui.

Mă strâmb nu prea discret spre imaginea din oglindă, încercând să-mi maschez pe cât posibil disconfortul de a mă simți atât de expusă, ca și cum aș fi o simplă marionetă în mâinile sale. Însă, deși n-aș recunoaște asta cu voce tare vreodată-n viața mea, trebuie să recunosc că rochița în formă de salopetă de culoare vișinie merge de minune cu maleta neagră, pe gât, și bocancii pe care mi i-am adus pentru când va fi vremea mai rea. Nu obișnuiesc că mă îmbrac așa prea des, probabil pentru că nu sunt vreo împătimită a modei sau mai știu eu ce, dar poate că n-ar fi o idee prea rea să mai ies din când în când din zona de confort. Doar așa... să mai experimentez.

Privirea îmi urcă apoi spre chipul zâmbăreț al lui Blair, și nu pot să nu simt un fel de junghi dureros direct în coastă în secunda în care un gând îmi străfulgeră prin minte mai ceva decât un topor.

— Tu... Ești ok cu asta? Vreau să spun..., mă mișc ușor de lângă ea cât să am spațiul necesar pentru a-mi îndoi gâtul spre dânsa. Știu că ați fost împreună, deci dacă te deranjează sau ceva, habar n-am... Nu vreau să fie asta ceva care să ne strice relația.

Mă privește fără să clipească, părând preț de o clipă suspendată în gânduri. Zâmbetul i se mai diminuează puțin, însă nu într-atât încât să pară serioasă sau supărată.

— E în regulă, A. Nu mai simt ceva pentru Drew de mult timp, așa că nu trebuie să-ți faci griji c-aș putea să îți țin pică sau ceva. Doar că, ei bine, surâde oarecum urâcios, Drew e un tip care se cam grăbește în relații. E ca spiriduș, țopăind de colo-colo, și n-aș vrea să te pună în niște situații aiurea doar din cauză că nu-și poate stăpâni el poftele. Sau hormonii. Sau mâinile. E destul de lipicios, deci ai grijă pe unde-i permiți să pună labele pe tine.

Chicotește, aducându-mi și mie un zâmbet amuzat pe buze. Știu deja cam ce-i poate pielea lui Andrew, însă aș minți dacă aș spune că nu simt un gol ciudat în stomac la gândul că i-am acceptat dorința de a merge la întâlnire cu el. Și nu știu de ce, dar nu mă simt prea în apele mele, având pulsul mai accelerat decât de obicei. Probabil din cauză că nu am mai ieșit de mult cu vreun băiat de care să fiu atrasă. Și cred că tocmai asta e problema. Andrew este un băiat cu mult pentru așteptările mele, ce-mi face uneori inima s-o ia la goană ca o nebună fără să se străduiască măcar. Însă nu știu dacă simt asta pentru că mi-ar plăcea de el în acel sens, sau o fac doar pentru că e al naibii de frumos, iar mintea mea e deja coruptă cu zecile de masculi miraculoși din filme sau seriale.