Locul 1 în cadrul concursului Penița de Aur, la categoria Dragoste.
Cea mai bună carte a anului 2019.
Locul 1 la categoria Dragoste în cadrul concursului Wattwriters Bookfestival.
Best Thriller Book 2020
Best Mistery Book 2020
Best Creative Autho...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Capitolul 44- L-ai ales pe el
Mereu am trăit cu impresia că, spre deosebire de filme și seriale, unde scenariștii dezbat și pun la cale cele mai lacrimogene scene posibile, băieții din viața reală nu ar putea să spună sau să facă ceva care să te dea, efectiv, pe spate. Jade obișnuiește să spună că sunt eu prea categorică și că nu le acord destul credit pentru a-și arăta adevăratul potențial, dar știu că se înșală. Grav. Singurele lucruri mai de Doamne ajută pe care mi le-au spus vreodată băieții cu care am mai ieșit până acum se învârteau în jurul lui "Ah, ce bună ești!", sau "Ești frumoasă, te plac mult!", asta în condițiile în care abia dacă ne știam de vreo două zile. De vorbim pe Messenger. Nu, nu cred în puterea masculină de a vorbi liber și cu sinceritate, și în același timp să-ți facă într-atât de tare sângele să clocoteacă în tine, încât să simți că te scurgi și te faci una cu podeaua.
Și totuși, băiatul ăsta cu ochi verzi, ca două felinare fluctuante, din fața mea, reușește cu o simplă propoziție care pentru el, mai mult ca sigur nu înseamnă mare lucru, să aprindă acea flamă arzătoare pentru a nu știu câta oară până acum. Mă pironește cu aceeași intensitate ce-mi face pielea să vibreze de spasme răcoroase, aducându-mi deșertăciune prin gândurile neobișnuit de calme.
Dau să-mi deschid buzele pentru a articula vreun răspuns care să nu mă facă să par o bâlbâită și jumătate, dar zdrucinătura bruscă a liftului mă face să-mi închid gura la loc, privind agitată de jur-împrejur. Ne mișcăm. Liftul se pune din nou în funcțiune, zărind numerele etajelor scăzând de la o secundă la alta. Din fața mea, îl aud pe Nikolas mormăind ceva indescifrabil printre buzele încleștate și, dintr-o singură îndreptare a spatelui, face un pas în lateralul meu, aducându-mi din nou aerul binevoitor în jurul nărilor. Își trece tacticos, mult prea calm degetele prin păr, dându-și bretonul pe spate, iar ușile metalice se deschid cu un clinchet ce mi se propagă ca vântul în urechi. Încă stau rezemată de peretele din fața mea, aproape fără vlagă, în momentul în care care cei doi profesori, un bărbat și o femeie, ambii în vârstă, ne apar în cadrul vizual.
Nu-i recunosc, căci nu am ore cu ei, dar după expresiile curioase ce le răsar pe față îmi dau seamă că-l recunosc pe cel de lângă mine. Și cum să n-o facă. E Prefect, pentru numele Domnului! Tocmai m-am sărutat cu Prefectul Casei Beta într-un nenorocit de lift... Oh, mă ia de la stomac...
Bărbatul cu barbă scurtă, de un alb cenușiu, și îmbrăcat într-un costum maroniu, asortat cu un palton negricios, își ridică mai bine rama ochelarilor ca o semilună peste nas. Are ochi mici și butucănoși, ca două sfere întunecate ce absorb toată lumina din jurul pleoapelor.
— Oh, tu erai, domnule Hellish? Credeam că e ceva în neregulă cu liftul, așa că am sunat la întreținere. S-a întâmplat ceva?
Ridică suspicios din sprânceana rasă într-un mod ciudat la un capăt. Cred că bănuiește ceva. Și, de ce n-ar face-o? Poate că Nikolas are darul de a-și disimula stările și agitația — asta dacă simte așa ceva acum, fapt de care mă îndoiesc, grav —, dar eu simt că o să-mi vărs pe nări și pe urechile sângele, la cât de tare îmi vâjâie capul în încercarea de a procesa ceva întâmplate. Nu știu dacă sunt sau nu ciufulită la păr, căci nu îndrăznesc să mai fac nici cea mai mică mișcare, darămite să-mi aranjez părul pentru a mă da și mai tare de gol. Și așa cred că o face fața mea; simt ochii bătrânicii peste tot corpul meu, ca o felină pusă la pândă. Mă răcesc pe șira spinării.
