Un altfel de băiat rău

Capitolul 35

Capitolul 35- E ceva ce nu-mi spui

Îmi strânge mai bine palmă într-a sa, ținându-și sub celălalt braț vioara și arcușul, și mă trage încet după el pentru a pleca de pe balconul devenit acum neobișnuit de răcoros. Mă aștept să ne îndreptăm spre scările pe care le urcasem mai devreme, însă o luăm în direcția opusă, zărind în capătul holului ușile închise ale unui ascensor. Palmă sa o părăsește pe nesimțite pe a mea, scotocindu-și printr-un buzunar interior al sacoului pentru a scoate o cartelă aurie, ce seamănă identic cu a mea. Doar culorile diferă; a mea e de un gri mai închis. O glisează prin fața senzorului, așteptând sunetul de clinchet ce se aude peste câteva secunde, apoi își bagă înapoi cartela. Mă prinde din nou de mâna, luându-mă prin surprindere, și pășind în spațiul îngust din interiorul liftului.

Inima stă să-mi iasă din torace, cu toate că mintea îmi e străbătută de o calmitate cum rar mi-a mai fost dat să resimt. Corpul mi se zbate între două extreme la fel de puternice, iar faptul că îl simt atât de aproape de mine nu-mi ușurează nicicum lucrurile. Mi-e cald, și nu știu dacă e din cauza lui sau a durerii de cap de care abia acum îmi dau seamă. Aproape că uit până și de pofta de mâncare de mai devreme.

Din fericire, ușile se deschid în scurt timp, eliberând-mă de disconfortul de a nu ști ce să scot pe gură. Sunt atât de multe lucruri pe care vreau să i le spun, însă de fiecare dată când încerc să-mi deschid buzele cuvintele mi se sparg în... nimic. Un nimic atât de enervant încât îmi vine să mă dau cu capul de ceva. Cu toate că n-ar trebui să mai fac asta. Ultima dată când îmi pusesem gândurile în acțiune nu ieșise bine deloc.

Surâd fără să-mi dau seama, mai mult într-o autobatjocură, simțindu-i pe piele privirea intensă și neclintită.

— Scuze... Mi-am amintit ceva.

— Nici nu vreau să întreb, își mută de îndată capul din direcția mea, făcându-mă să mă simt deodată prost pentru că, cel mai probabil, se gândește că sunt nebună de legat. Mi-e greu să mă gândesc că poate nutri vreun gând bun când se uită la mine în astfel de situații.

Ne oprim după alți câțiva pași în față biroului său. Îmi dă din nou drumul la palmă, grăbindu-mă să-mi bag mâinile în buzunarele pijamale, și se dă în lături pentru a-mi face loc să trec. Aud ușa închizându-se în urma lui, însă ochii îmi sunt fixați peste încăperea la fel de curată și ordonată ca întotdeauna. Mereu am crezut că e neobișnuit de îngrijit pentru un băiat, oricât de nepotrivit ar suna asta de pe buzele unei dezordonate ca mine, însă este un adevăr pe care nu l-aș putea ocoli. Mobila îi lucește de curățenie, rafturile îi sunt aranjate la linie, iar cărțile, într-un număr impresionant de mare, îi stau semețe mai ceva decât la o expoziție de literatură. Îmi mai holbez ochii câteva clipe, întorcându-mi gâtul spre el abia atunci când îl văd plasându-și instrumentul într-un suport special. Îmi scot mâinile din buzunar, împleticindu-le la spate.