Un altfel de băiat rău

Capitolul 18

Capitolul 18- Credeam că îți place de noi

La fel ca acum câteva zile, îmi strâng lucrurile și mă pregătesc de plecare fără prea mult fast sau veselie.

Nu mai am puterea să vorbesc cu ai mei — tata se întorsese cu jumătate de oră în urmă acasă, după ce mama îl sunase —, ci devin o statuie umană, capabilă doar să se miște în stânga și-n dreapta și să dea din cap ca la foc automat. Ai mei cred că s-a produs o greșeală și că am fost nedreptățită cu decizia de exmatriculare, și-i văd radiind de fericire la gândul că am șansa de a mă reîntoarce la Academia aceea de prestigiu. Nu știu cu ce fel de minciuni murdare i-a împuiat Andrew capul mamei, pentru că primul lucru pe care-l face când ies din sufragerie este să mă strângă dureros de tare în brațe, șoptindu-mi la ureche că se bucură foarte mult pentru mine și pe noua oportunitate care mi se ivește în cale.

Îi răspund inertă la îmbrățișare, fără prea mare plăcere și cu nodul din gât ce-mi apasă peste căile respiratorii, blocându-mi aerul. Îmi zâmbește apoi, călduros și cu lacrimi de fericire în colțul ochilor, și am nevoie de toată puterea pe care o mai am înmagazinată în mine să schițez ceva ce se simte ca un scheunat sugrumat. Michael e singurul care nu pare prea încâtntat de faptul că trebuie să plec din nou, stând undeva deoparte, aproape de cadranul ușii de la bucătărie. Așa că-l plimb peste tot după mine, pentru a-mi petrece ultimele ore în casa asta alături de el.

Pentru a doua oară de când mă știu, îi privez pe ai mei de adevărul crunt care se ascunde în spatele venirii neașteptate ale celor doi. Sunt nevoită să-i las să creadă că totul a fost doar o greșeală asumată de conducerea Cancelariei, și să mă prefac că sunt bine și că abia aștept să mă întorc. Abia dacă am avut timp să le trimit câteva mesaje lui Jade și Wes prin care îi anunț că nu mă voi mai putea reîntoarce la vechiul nostru liceu, și îmi închid laptop-ul înainte ca ei să vadă conversație și să-mi răspundă. Îmi ușurează într-un fel plecare pripită, și mă împiedică să mă mai simt atât de rău de la stomac știind că nu trebuie să le dau și lor explicații tocmai acum.

Andrew mă ajută să cobor bagajele proaspăt făcute pe scări, privindu-mă pe ascuns cu ochi blânzi și cercetărori. Mă întreabă la un moment dat dacă totul e în regulă cu mine, și mă rezum doar o înclinare apatică din cap, evitându-i ochii. Îmi pot da seama că pare mai mult decât bucuros de faptul că mă voi întoarce la Academie și, oricât de mult mă bucură ideea de a-l revedea împreună cu ceilalți atât de repede, în sinea mea îmi vine să vomit și să îmi bag un cuțit în gât de frustrare.

Nikolas este singurul care nu și-a schimbat aceeași inexpresivitate acerbă de pe față, căci nu s-a clintit deloc de când s-a poziționat pe holul de la intrare, nici măcar atunci când tata îi mai adresează câte o întrebare sau două despre cum merg lucrurile acum la Academie. Încerc să-i ignor uneori insistența cu care mă privește prin colțul ochilor, și-mi iau la revedere de la familia mea așa cum o făcusem și cu Blair acum puțin timp: scurt, tăcută, fără vreo fericire pe fața mea și cu un gol în pântec ce se surpă și mai tare în momentul în care mă urc în mașina celor doi și le fac mâna prin geam, în timp ce motorul huruie și o luăm încet de pe loc. Mai apuc doar să-mi văd frățiorul lipindu-se de picioarele mamei și ascunzându-și fața între ele, și simt cum mă va buși un plânset brusc și fierbinte.

Imaginea cu cei trei se pierde apoi când trecem pe o stradă alăturată, și mă reîntorc cu corpul înapoi pe banchetă, trăgându-mi nasul de câteva ori pentru a reuși să mă stăpânesc. Nu mai vreau să plâng de față cu cineva, căci mi-a ajuns cât am făcut-o cu Nikolas acum vreo trei ore. M-aș simți de-a dreptul penibil și o lașă dacă aș mai face asta de față cu cei din Academie, fie ei și persoane pe care le cunosc și sunt cât de cât atașată de ei. Sigur nu mă va aștepta o primire prea călduroasă când voi ajunge din nou acolo, însă nu-mi mai este frică, și nici nu mai simt ceva anume când mă gândesc la acel loc. Doar o repulsie totală, și o indiferență de la cer la pământ.