Locul 1 în cadrul concursului Penița de Aur, la categoria Dragoste.
Cea mai bună carte a anului 2019.
Locul 1 la categoria Dragoste în cadrul concursului Wattwriters Bookfestival.
Best Thriller Book 2020
Best Mistery Book 2020
Best Creative Autho...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Capitolul 40- Viața ta e pe cale să devină mult mai palpitantă, diLauren
Respir greu și cu întârziere, încât plămânii îmi sunt acum ca două mingi uriașe de plumb ce-mi apasă peste coloana vertebrală. Pielea îmi e transpirată deja la ceafă și în jurul palmei ce încă o țin încolăcită peste mânerul metalic, iar rănile pe care le am pe corp, două la număr momentan, îmi dogoresc ca un cub de gheață expus la căldură unui uscător. Nu-mi mai aud gândurile din cauza vacarmului creat de zăngănitul dezastruos al inimii ce pare a-mi bate acum în derivă. Mă simt ciudat, ca și cum aș fi în moarte clinică, iar spiritul mi-ar părăsi trupul pentru a privi întreaga scenă de undeva din depărtare.
Trebuie să mă mișc. Acum. Dar nu reușesc să-mi înmagazinez îndeajuns de multă putere în membre pentru a mă face să mă sustrag din locul ăsta. Încă pot auzi ca prin hipnoză vocea ridicată a lui Andrew de dincolo de ușa ce ne ține captivi înăuntru, însă singurul lucru la care pot să mai fiu acum atentă este vocea lui Nikolas ce mi se repetă la nesfârșit în creier. Ca o melodie pe care o auzi o singură dată, dar pe care ești în stare să o fredonezi non-stop până în cel mai mic detaliu posibil.
— Rămâi, îl aud din nou vorbind din spatele meu, pe aceeași voce calmă, dar totuși hotărâtoare.
Cred că dacă ar vrea, ar fi în stare să-mi distrugă mintea numai din câteva cuvinte spuse la vrăjeală.
Încerc să-mi mușc limba pentru a nu vocifera ceva ce aș putea regreta mai târziu, dar impulsurile nervoase ce-mi traversează straturile de piele se dovedesc un obstacol mai dificil decât mi-aș fi imaginat, căci colțul buzelor începe să-mi tremure ușor.
— De ce aș face asta? întreb în cele din urmă, pe un ton cât pot eu de scăzut pentru a nu fi cumva auziți. Cred că vocea îmi e tulbure pe alocuri, dar chiar nu pot să reflectez prea mult asupra unor asemenea lucruri când simt că sunt prinsă între ciocan și nicovală.
La propriu.
Se mișcă, în așa fel încât acum îi recunosc forma nasului atingându-mi abia simțit părul la spate. Un ciudat sentiment de deja-vu mă pătrunde prin toate părțile. Îi aud nările lărgindu-se în timp ce inspiră o singură dată.
— Am nevoie de-.
Și se oprește brusc, fiind întrerupt de bocănitura apărută din senin de pe cealaltă parte a ușii. Inima îmi tresaltă până în gât, speriindu-mă de-a dreptul de zgomotul mult prea puternic.
— Inocento, ești acolo? continuă Andrew să mai bată de vreo două ori, accentuându-mi peste limita anduranței sentimentul de panică.
Drept răspuns, palma lui Nikolas se prinde și mai strâns în jurul degetelor mele, făcându-mi situația și mai îngreunată decât este deja. Închid încet ochii, presându-mi buzele una peste cealaltă. Gata, s-a ajuns prea departe deja!
