Un altfel de băiat rău

Capitolul 6

— Hei! Nu toți avem picioare de gazelă! Mergi mai încet, nu vrei? îmi ridic vocea pentru a mă face auzită de băiatul din fața mea, care pare însă că e în cine știe ce transă, căci nu schițează niciun gest care să denote că m-ar auzi sau c-ar fi dispus să-mi facă pe plac.

Înghit în sec, mișcându-mi interiorul obrazului cu nervozitate, și îmi înconjor corpul cu brațele pentru a încerca să blochez aerul rece ce-mi ia cu asalt pielea din cauza lichidului ce-mi înmuiase de tot o mare parte din uniformă. Simt materialul umed stându-mi lipit de mine într-un mod grețos și neplăcut, iar mirosul dulce de suc îmi face nările să se contracte din când în când. Doamne, ai turnat găleata cu ghinion fix în capul meu, serios! Ironia la adresa sucului ce-mi picură pe la baza gâtului mă face să vreau să-mi dau singură o palmă peste față.

Îmi măresc pașii, încercând să-l prind din urmă pe Nikolas, și mă strâmb urâcios spre niște elevi care se holbeză la noi — în special la mine — ca la mașini străine. Murmurele lor nu trec niciun neobservate de urechile mele ciulite spre el, însă aleg să îi ignor, întrebându-mă în sinea mea până când vom mai continua să mergem prin holul ăsta nesfârșit. Habar n-am pe unde suntem, sau ce căutam mai exact pe aici, însă îmi pot da cu ușurință seama că nu va ieși nimic bun din toată treaba asta. Am în interiorul meu sentimentul că Nikolas îmi va turna o tonă de reproșuri în cap, căci nu mi-era de ajuns toată prostia asta de apă cu colorant. Din nou, ar trebui să încetez să mă mai autoironizez. Îmi face rău la creier!

Aproape că nici nu bag de seamă când Nikolas se oprește din drumul său, cuprinsă fiind de gândurile sumbre pe care le tot născocesc în cap, căci în secunda următoare mă trezesc cu nasul izbindu-se de spatele său dur, făcându-mă să mă dezechilibrez și să mă dau înapoi, gemând dureros. Îmi duc palmele la nas, frecând pentru a face durerea să dispară, și abia acum observ sprânceana arcuită a celui din fața mea, ce mă privește credul și terifiant de serios. Și sincer, dacă n-aș fi atât e bulversată de ultimele evenimente, aș putea jura că un rânjet plin de răutate — sau amuzament?— îi joacă preț de o fracțiune de secundă în colțul buzelor, însă imediat după revine la vechea expresie plină de vanitate și răceală. Tipul ăsta e un căpcăun, nu cred că mă voi simți vreodată confortabil în preajma sa.

—Încep să cred că te izbește de mine dinadins, domnișoară diLauren, își înclină capul într-o parte, scotocind de zor prin buzunarul sacoului său.

Și, oh sfântă fecioară Maria cea neprihănită! Ochii lui ar putea să-mi dea foc la piele în nici o secundă, și m-aș simți direct în cele mai adânci cazarne ale Iadului! Privirea sa îmi îngheață respirația pentru o un moment, căci nu mai clipesc, nu mai înspir, nu mai exist. Oare toți se simt așa în prezența sau, sau doar eu sunt proasta care se simte atât de agitată și speriată de el? Pentru că dacă e așa, atunci, la naiba, zilele mele aici vor fi un coșmar viu.

Clipesc în cele din urmă des, dregându-mi, nu atât de evident, glasul, și-mi ling buzele uscate. Hm, încă mai simt gustul sucului pe ele, bleah!

— Te asigur că hormonii mei nu sunt atât de sălbatici încât să mă facă să sar pe tine ca ultima tută.

Îmi acopăr gura cu palmele de îndată ce conștientizez ceea ce tocmai am spus. Ochii aproape că-mi ies din orbite, iar faptul că expresia lui Nikolas se înăspreşte pe chipul său îmi dă de înțeles că nici el nu apreciază afirmația mea mai mult decât deplasată.

Scoate în cele din urmă o pereche de chei din buzunar, întorcându-se pentru a răsuci una în broasca ușii.

— Bun. Pentru că violul nu e pe lista mea de fantezii.