Cine erau Zehel și Relict? Stăteam în pat uitându-mă la tavan ca un idiot, toate se întâmplaseră mult prea rapid, acum eram un Juvelin cică, și eram muritor sau nu? Și ce puteri aveam? Erau prea multe informații și prea puține răspunsuri, Fedeon cu Aniel plecaseră de ceva timp, dar nu era corect, acum eram un Juvelin și cred că mi se permitea să intru în Tărâmul de dincolo, doar nu îmi voi petrece restul zilelor în acest apartament pustiu. M-am ridicat din pat oftând, am închis ochii, dacă aș ști ce face unde e și cine sunt acei "Zehel și Relict" și cum să ajung acolo, o lumină albă îmi lumină fața, era un fel de portal, okay...nu știu dacă asta era de bine sau de rău, dar de ce nu? Fără alte întrebări stupide am pășit în interiorul acestuia.
Am clipit iar când am deschis ochii eram într-un hol, pe jos era un covor lung roșu iar pe pereții ce păreau făcuți din cărămidă cenușie erau niște tablouri, nu cunoșteam mare parte din persoanele ce se aflau acolo dar doi îmi atrăseseră atenția, Fedeon și Aniel, erau singurii pe care îi recunoșteam, deci ăsta ar fi un fel de palat al umbrelor sau ceva de genul?—Deci tu ești acel fluturaș! Am auzit o voce din spatele meu și m-am întors instant, era un tip cu puțin mai înalt decât mine, păr alb și ochi albaștri, purta purta un fel de palton roșu ce îi venea aproape până la glezne, părea nobil, dar nu îmi plăcea fața lui.
—Mă scuzi? Am întrebat ridicându-mi o sprânceană în sus, încrucișându-mi brațele la piept.
—Nu te scuz. Ce cauți aici? Nu ai dreptul! Spuse acesta pe un ton ridicat.
—Ești cumva idiot? Nu știu cine ești și ghici ce, nici nu îmi pasă! Am spus gesticulând cu mâinile pe un ton arogant.
—Fedeon nu e aici așa că valea!
—Nu am de gând să cred un idiot cu păr cărunt, ce-ai frate au trecut anii pe lângă tine dar ești tot tânăr pentru că ești nemuritor sau ce?!
—Doamne cu ce idiot s-a pomenit Fedeon al meu...
—Fedeon al tău?! Am spus încruntându-mă și îndreptându-mă spre el, cine dracu te crezi? Eu sunt iubitul lui, eu și numai eu, ți-e clar? Am strigat către acesta fiind acum la câțiva centimetri de el.
—Nu am de gând să îmi pun mintea cu un copilaș, okay, ți-a tras-o și ce? A greșit și el, mereu îl iert când face vreo prostie, treci peste!
În acel moment nu mai puteam de nervi, inima îmi stătu în loc și aproape că nu mai avusesem aer, l-am prins de gât aruncându-l în partea opusă a încăperii, în câteva secunde fusesem peste el lovindu-l cu o viteză inumană, nu mai gândeam limpede dar știam că trebuie eliminat, acesta zâmbi trântindu-mă pe jos, acum el fiind deasupra mea, l-am împins din nou iar de data asta nu mai aveam de gând să-l las, mi-am băgat colții în gâtul său și am mușcat cât am putut eu de tare, am tras puternic ridicându-mă mai apoi în picioare, acesta nu păru să fie prea afectat, își încordă pumnul lovindu-mă în față, nasul începu să îmi sângereze iar un firicel de sânge mi se prelinse la colțul gurii, eram pregătit să acționez dar o voce ne făcu pe amândoi să ne oprim:
—Kentin și Relict Terminați odată! Strigă Fedeon pășind cu pași repezi spre noi.
—Fedeon cine ți-a făcut asta? Întrebă Relict apropiindu-se de el, îi atinse fața ușor oftând, îi curgea sânge din nas și era puțin vânăt.
—Tu lovindu-l pe Kentin! Spuse acesta împingându-l, ce mă fac cu voi? Întrebă acesta uitându-se la noi, probabil arătam groaznic.
—Fedeon în primul rând de ce jucăria ta m-a atacat? Și de ce te afectează faptul că el e lovit, de ce te rănești și tu?
—Nu e jucăria mea, e iubitul meu, și l-am transformat într-un Juvelin.
—Iubitul tău? Eu sunt iubitul tău!
—Cum adică? Am întrebat uitându-mă la Relict iar el la mine.
—Ei bine... spuse acesta mușcându-și buza de jos, da Relict am vrut să mă joc cum fac în general când ești plecat, dar ai fost plecat prea mult timp și am crezut că nu te vei m-ai întoarce, și m-am îndrăgostit de Kentin, nu știu cum, dar îl iubesc...
—Fedeon tu mă iubeai pe mine! Ce e cu tine?!
—Mă simțeam singur, e vina ta! Spuse încrucișându-și brațele la piept.
—Practic... suntem amândoi iubiții tăi?!
Pam pam, pun pariu că nu vă așteptați la asta =]]]]
CITEȘTI
𝒯𝑒𝓍𝓉 𝓂𝑒 𝑀𝓇. 𝐹! (𝐵𝑜𝓎𝓍𝒷𝑜𝓎)
Teen FictionDe la un băiat normal și de la niște mesaje inofensive, la o ființă puternică, o iubire complicată și o profeție întunecată! Finalizată.