Am simțit ceva umed și cald pe spatele meu, îmi era somn, și nu voiam să mă trezesc, am simțit din nou mici mușcături de-a lungul spatelui, mi-am deschis ochii oftând, eram în sufragerie și mi-am amintit treptat tot ce s-a întâmplat azi noapte. M-am ridicat văzându-l pe Soren lângă mine.
—De ce încă mai ești aici Soren? L-am întrebat luându-mi halatul care se afla lângă mine.
—Te-am privit cum dormi și am vrut să-ți văd fața adorabil și somnoroasă dimineața. Spuse cu un zâmbet larg pe chip.
—Cum să te trezești la ora asta Soren, eu vreau să dorm deci poți să pleci, am spus ridicându-mă de jos, nici nu se crăpase bine de zi iar el mă trezise.
—Relict eu nu am dormit. Spuse ridicându-se și el, își mușcă buza inferioară măsurându-mă din cap până în picioare.
—Da' ce dracu' ai făcut? L-am întrebat sec încrucișându-mi brațele la piept.
—Te-am privit din momentul în care ai adormit până acum, ești foarte frumos când dormi.
—Cum spui tu. Am spus dându-mi ochii peste cap. I-am întors spatele îndreptându-mă spre dormitorul meu, nu părea că vrea să plece, se ținea după mine, eu doar l-am ignorat, am intrat în dormitor. Singurul gând pe care îl aveam în cap era să dorm și cam atât, m-am așezat în pat și mi-am tras pătura până în gât, mă uitam la Soren care pur și simplu stătea și se uita la mine, am impresia că băiatul ăsta mă va urmări peste tot, m-am afundat în perna pufoasă adormind instant.
***
Îmi simțeam corpul fierbinte și simțeam că nu mai am aer, stropii de transpirație îmi curgeau pe frunte și începusem să respir sacadat, mi-am deschis ochii uitându-mă la persoana care mă făcea să simt toate astea, Soren era lipit de mine cu brațele în jurul taliei mele, iar hainele sale erau pe undeva pe jos, era într-un somn profund, având în vedere că nu dormise deloc, doamne ce copil, cum să se uite la mine în continuu, nu știam dacă urmărește ceva sau dacă el chiar era îndrăgostit de mine, dar nu mă cunoștea, și tocmai îmi văzuse cea mai rea parte, deși mă așteptam să se sperie și să fugă, el doar m-a făcut "frumos" nu știam ce e cu el, dar nu era ca toți ceilalți.
Îl priveam cum respira iar abdomenul său care era lipit de al meu, se contracta la aproape fiecare gură de aer pe care o lua, îmi era cald dar nu voiam să îl deranjez, buzele sale îi erau între deschise iar câteva fire rebele din părul să șaten îi cădeau pe frunte. Dacă stau să mă gândesc, era chiar frumos când nu avea gura aia mare și zâmbetul ăla de obsedat, un chicot îmi părăsi buzele, mă lipise mai tare de el în timp ce un zâmbet îi apăru pe chip, dar nu se trezise, își făcu loc între picioarele mele, am scos un mic geamăt când părțile noastre intime s-au atins iar un fior îmi trecu prin tot corpul.
Soren începu să se zvârcolească lângă mine iar obrajii săi deveniseră din ce în ce mai roșii, eu între timp ațipisem puțin, m-am uitat la el și am constatat că visa.—Ahh...mhhh...ohhh. Gemu încordându-și puțin spatele, se pare că era un vis frumos, mi-am mușcat buza pe interior privindu-l, Soren mă înebunea făcând toate aceste lucruri.
—Re...lict te vreau... gemu acesta cu ochii închiși, spunându-mi numele pe un ton senzual, nu știam dacă doar se prefăcea sau dacă el chiar visa, dar simțeam că ceva se trezește la viață și nu mai rezistam dacă continua cu asta. Am oftat și am început să-i mângâi abdomenul uitându-mă la el, mi-am făcut loc spre boxerii săi băgându-mi degetele cu ușurință în interiorul lor, mi-am mușcat buza din nou, probabil voi regreta ceea ce voi face acum. I-am strâns ușor penisul între degete iar acesta gemu puternic, avea ochii închiși, ori dormea ori se prefăcea foarte bine. Am început să fac mișcări ușoare de dute-vino pe lungimea sa impresionantă, dar nu îl ținu mult, am simțit un lichid cald scurgându-se pe degetele mele, dar la ce mă așteptam, normal că e virgin încă și nu are experiență în așa ceva. Am oftat ștergându-mă de lenjeria patului, voi cere să se schimbe azi. Soren își deschise ochii iar eu m-am prefăcut că dorm și nu observă asta, speram să nu observe, dar când nu era atent la mine mi-am deschis ușor ochii privindu-i spatele gol, se uită în jos oftând, părea supărat, un mic zâmbet mi se formă în colțul buzelor, credea că a fost doar un vis și că nu l-am atins deloc. Se uită la mine iar zâmbetul îi reveni la loc, părea fericit să mă vadă lângă el.
—Mh...Hei Relict. Spuse Soren împingându-mă ușor. Nu voiam să își dea seama că mă trezisem înaintea lui, așa că începusem să fac pe prostul:
—Încă cinci minute Zehel, pleacă! Am spus cu ochii închiși. Mi-am deschis puțin un ochi văzându-l, era supărat. Hopa, am atins o coardă sensibilă, îmi venea să rânjesc, nu știa cine e Zehel și cine știe ce îi trecea prin cap în momentul de față. Se ridică din pat oftând luându-și hainele de pe jos, se îmbrăcă încet încercând să nu mă trezească probabil, iar eu doar îi priveam spatele, nu era foarte slab, mușchii îi erau cât de cât bine conturați, își încordă mușchii spatelui luându-și tricoul pe el iar eu îmi mușcasem buza pe interior. Îl cunoșteam de puțin timp, și deși mi se părea foarte enervant la început, acum începea să mi se pară interesant.
Se ridică din pat, uitându-se trist la mine, își întoarse privirea îndreptându-se spre ușă. La dracu!...nu voiam să-i rănesc sentimentele, nu asta era intenția mea. Ieși din dormitor iar eu mă ridicasem din pat aranjându-mi halatul, îmi trecusem o mână prin păr oftând, nu știam de ce simțeam nevoia să-i explic, nu știam de ce atunci când mă apropiam mai mult de el, simțeam mereu un fior, nu îmi cunoșteam sentimentele, dar reușise să-mi acapareze toată atenția.
Îl văzusem aproape de ieșire, și dintr-o mișcare, eram acum în spatele său.—Pleci? L-am întrebat iar acesta tresări, se întoarse spre mine, era trist.
—Te-am deranjat, îmi pare rău. Spuse uitându-se în ochii mei, m-am ținut mereu după tine, fără să mă gândesc măcar o secundă că tu... continuă uitându-se la mine iar o lacrimă îi apăru în acei ochi negrii, ...că tu ai pe altcineva. Termină fraza lăsând acea lacrimă să curgă încet pe obraz.
—Soren... am spus ca mai apoi să îmi lipsesc buzele de ale sale, într-un sărut scurt dar apăsat.
—Relict te rog nu face asta, nu vreau ca totul să fie doar în capul meu. Am oftat lipindu-l de mine într-o îmbrățișare, m-am aplecat aproape de urechea sa șoptindu-i:
—Zehel e fratele meu. Și mi-a plăcut să mă joc cu tine Soren.
—Relict te iubesc, spuse zâmbind. Un zâmbet simplu de copil, am oftat uitându-mă la el.
Soren Soren, atât de prostuț și naiv.
CITEȘTI
𝒯𝑒𝓍𝓉 𝓂𝑒 𝑀𝓇. 𝐹! (𝐵𝑜𝓎𝓍𝒷𝑜𝓎)
Teen FictionDe la un băiat normal și de la niște mesaje inofensive, la o ființă puternică, o iubire complicată și o profeție întunecată! Finalizată.