𝒯𝑒𝓍𝓉 𝓂𝑒 𝑀𝓇. 𝐹! (𝐵𝑜𝓎𝓍𝒷𝑜𝓎)

Capitolul 43

Îi uram, îi uram pe toți, voiam doar să dispară odată, mi-aș fi dorit să nu cunosc lumea asta handicapată, preferam să rămân un simplu muritor, preferam să nu știu de existența fratelui meu geamăn, și preferam să nu știu că singurul motiv pentru care Relict mă vedea special, era pentru că eram copia lu' Soren, dar în fața lui probabil eram doar o copie proastă, eram un nimeni, Devona și Ezekiel mă voiau morți, eram un pericol pentru toți, dar nu eu am ales asta! Dacă stau mai bine să mă gândesc, dacă nu răspundeam la acele mesaje idioate, probabil azi eram un simplu muritor și îmi petreceam viața monotonă în acest apartament idiot în care ai mei m-au abandonat de la naștere, pe când Soren ducea o viață probabil mult mai bună decât a mea în Asgard. Îi uram, și nu puteam spune că sunt părinții mei, erau doar niște javre, niște javre care și-au abandonat puiul defect.
O lacrimă mi se prelinse pe obraz în timp ce priveam pe balcon, stropi de ploaie cădeau din cer iar oamenii se grăbeau să ajungă undeva, mereu grăbiți când viața e atât de scurtă, probabil acum eram unul din ei, alergând spre casă pentru a-mi face temele sau pentru a-mi pregăti o mâncare rapidă, ce viață scurtă și mizerabilă. Dar pe mine nu mă călca în picioare nimeni, m-am săturat să fiu un nimic și să fiu inexistent pentru toată lumea. Îl iubeam pe Fedeon, dar dacă era de partea lui Relict, nu mai era problema mea, voiam să moară toți, și le voi arăta că micuțul Kentin nu mai era chiar atât de micuț, și se vor închina toți în fața mea, pentru ca nu vor avea de ales!
Un rânjet îmi apăru pe chip, ori supuși mie, ori morți. Cu o simplă mișcare a mâinii o flacără imensă apăru iar aceasta se extinse din ce în ce mai mult, flăcările înghițind treptat vechiul meu apartament, dar pentru un nou Kentin, trebuia să las trecutul în spate și pe toți cei care îmi făceau rău. Am zâmbit scurt părăsind apartamentul.
Mergeam pe străzile pustii, tunete și fulgere brăzdau cerul iar stropii mari se loveau de trupul meu, iubeam ploaia, era singurul lucru care mă făcea să mă simt eu, rece la fel ca sufletul meu.

—Kentin! Auzisem o voce masculină, mi-am strâns pumnii iar maxilarul îmi era încordat, nu el, nu acum!

—Ce vrei?! L-am întrebat întorcându-mă spre el, dar el doar se uită la mine, spune odată ce dracului vrei!

—Lasă-mă să-ți explic... spuse el pe un ton jos uitându-se la mine, părea trist, dar se prefăcea, știam asta.

—Ce să-mi explici? Că eram special pentru tine doar pentru că îți aminteam de Soren? Las-i baltă Relict, nu mai am nevoie de tine. Am spus trecând pe lângă el, dar acesta mă prinse de încheietură, mă trase lipindu-mă de el și strângându-mă într-o îmbrățișare.

—Nu face ceva ce vei regreta mai târziu. Îmi șopti oftând.

Simțisem ceva dur și ascuțit ce îmi trecu prin spate, am scos un sunet de durere prăbușindu-mă la picioarele lui Relict, el se uită șocat la mine și la persoana ce se afla în spatele mel, mi-am scos bucata de metal din spate, obsidian. M-am ridicat întorcându-mă, Devona împreună cu consiliul se aflau în spatele meu, era...o capcană.

—Mori Devona, nu meriți să îți spun "mamă"! Am spus trasând o linie pe gâtul său într-o fracțiune de secundă, sângele țâșni din gâtul său în timp ce ea căzu pe asfaltul rece fără suflu.

—Devona! Strigă Ezekiel luând-o în brațe.

—Sunteți jalnici! Am strigat ridicându-mă deasupra lor, îi voiam morți pe toți, nu meritau să fie în viață.

Am simțit cum un fel de energie îmi înconjoară tot corpul, mă simțeam plin de putere, mă simțeam invincibil, am rânjind în timp ce îmi ridicasem mâinile spre cer, o aură neagră mă înconjură iar cei ce se aflau sub mine căzuseră în genunchi, cerul se schimbă într-o culoare roșiatică, părea un ocean de sânge, mi-am întins mâinile în spate, mii de flăcări cuprinzând clădirile pe care le puteam observa, un foc ce nu se va opri niciodată.
Clădirile se prăbușeau pe rând în timp ce un vârtej de nori se învârtea deasupra mea, era o imagine apocaliptică, dar nu îmi păsa, îi voiam morți, până la ultimul.
O ploaie roșiatică acoperi tot orașul în sânge, stropi fierbinți ce topeau totul în jurul lor. Relict dispăruse din peisaj, dar nu îmi păsa de el, putea fi mort, dar am ales să trăiască, nu merita să simt nimic pentru el. Era o lume depravată, ce avea să se sfârșească încet și sigur, nu se mai auzea nimic înafară de acei stropi, probabil toți erau morți, oricum aveau vieți scurte și fără sens. Un oftat îmi părăsi buzele, acum eram doar eu, singur, regretam? Nu știut, dar Relict nu era aici, iar Fedeon nici măcar nu se obosi să mă caute, nu mai eram iubit de nimeni, și nu înțelegeam, de ce eram eu vinovat, când cei pe care îi iubeam s-au dovedit a fi o dezamăgire, ei erau vinovați pentru tot, eu doar am iubit prea mult.

Următorul capitol va fi epilogul, mă bucur că mi-ați citit cartea, fără voi probabil nu ar fi existat un final, voi m-ați îndemnat să continui această carte, dar voi începe încurând alta, ce va face parte tot din genul SF/dragoste, sper să o citiți și să v-o placă la fel de mult ca pe aceasta. Vă mulțumesc!