𝒯𝑒𝓍𝓉 𝓂𝑒 𝑀𝓇. 𝐹! (𝐵𝑜𝓎𝓍𝒷𝑜𝓎)

Capitolul 36

     —Kentin a aflat? Întrebă Fedeon uitându-se la mine serios.

—Nu, nu vreau să mă urască pentru asta, am încercat să-l uit, și ști că m-am dus pe Muntele tăcut pentru a mi se șterge memoria din acea perioadă, până când tâmpita de Devona mi-a adus aminte din nou...de el.

—Nu a fost vina ta Relict, și oricum s-a întâmplat demult.

—Știu, dar nu e corect, nu a fost corect, ști că este singurul lucru pe care îl regret enorm. Am spus oftând sărutându-l pe Fedeon. Devona are dreptate, se va îndepărta de mine, mă va urâ pentru ce am făcut.

—Nu ai de unde să știi, poate va înțelege... spuse Fedeon așezându-și capul pe pieptul meu. Unde e acum?

—Cel mai probabil în Asgard, vorbind cu Demir despre cele întâmplate și cerându-i sfaturi, cred că e noul său terapeut, am spus chicotind.

—Acel spirit al oceanului?

—Da. Ști... i-am spus că atunci când voi fi rege, vom conduce împreună Asgardul, că va fi în dreapta mea, și vom fi împreună mereu.

—Așa va fi? Întrebă Fedeon și puteam să-i simt acel zâmbet jucăuș pe chip.

—Iar tu vei fi în stânga mea, și eu în mijloc. Am continuat jucându-mă cu părul său, nu știu ce simte pentru mine, cred că nici el nu știe.

—Dar tu Relict?

—Nu știu, doar că seamănă cu el, la înfățișare, la corp, la comportament, la tot Fedeon... trebuia să îmi dau seama mai devreme de asta, sunt aproape leiți ști. Am spus oftând, o lacrimă mi se prelinse pe obraz. Uram să plâng, pentru că asta mă făcea slab, și mă uram pentru ce am făcut, iar acest gând mă va bântui pentru totdeauna acum că amintirile au revenit.

    Am parcurs holul lung al încăperii roșiatice parțial întunecată. Îi spusesem lui Fedeon că trebuie să îmi pun gândurile în ordine.
   Trecusem printr-un portal în Alfheim printre două stânci, aici era tărâmul elfilor, aici o găseam pe Herra, o veche prietenă, sora Devonei, era semi-om. Prin Herra o cunoscuse Ezekiel pe Devona, dacă nu era ea nu mai exista nici Kentin nici...el, un oftat îmi scăpă printre buze, am parcurs o bucățică bună de plajă până să ajung la un conac alb, părea pustiu la prima vedere, de fapt zona asta părea mereu pustie. Alfheim-ul era un tărâm al păcii, unde toți erau bunii unii cu alții, nu se certau niciodată, eu nu aș fi suportat să stau aici, era mult prea plictisitor. Am traversat culoarul făcut din tufișuri ce erau tunse în toate formele, care mai de care, era stilul Herrei, era mai excentrică de fel. Ajunsesem pe o terasă, pe jos erau bucățele pătrate de marmură fină și ca și-un fel de balcon de jur împrejurul conacului de unde puteai observa plaja Alfheimului, era totuși jn loc frumos. Niște pași se auzi din spatele meu, m-am întors ușor văzând o brunetă cu păr buclat ce era îmbrăcată într-o rochie albă din mătase puțin transparentă accentuându-i toate formele.

—Oh Relict, cu ce ocazie pe aici? Nu te-am mai văzut de ceva timp! Spuse apropiindu-se de mine.

—Da, s-au întâmplat multe Herra, vreau să vorbim.

—E ceva grav? Întrebă Herra îngrijorată.

—Hai mai bine să vorbim înăuntru. Am spus iar ea încuviință, am urmat-o până la intrare, deschise ușa încet aprinzând luminile, în șemineu focul era aprins oferind un ambient plăcut, în mijloc era o canapea iar în fața să un cobor din blană de Șelin, o creatură rară din peșterile Nath-ului greu de ucis.
   M-am așezat pe canapea împreună cu Herra.

—Te servesc cu un ceai?

—Nu mulțumesc, chiar nu am chef de nimic acum. Am apus fluturând din mână.

–Bine, atunci spune-mi Relict, ce te macină de ai venit până aici în plină noapte? Mă gândesc că e ceva important.

—Am petrecut mult timp în Asgard, și l-am neglijat pe Fedeon, i-am rănit sentimentele și l-am făcut să creadă că l-am părăsit, dar nu a fost cu intenție. Am spus oftând.

—Dar? Întrebă Herra încurajându-mă să continui.

—S-a îndrăgostit de un muritor...s-a culcat cu el, și la transformat în Juvelin, acum au o legătură, dacă unul e rănit și celălalt e.

—Și nu te mai iubește?

—Ba da, ne iubește pe amândoi la fel de mult.

—Atunci care e problema Relict? Întrebă ea confuză.

—De când l-am văzut am știut că are ceva special, nu știam ce mai exact dar începusem să simt ceva pentru el.

—Sentimentele tale sunt problema?

—Nu Herra. Peoblema e...peoblema e că acel Juvelin, am tras o gură mare de aer încercând să mă stăpânesc și să îi rostesc numele fără să izbucnesc în lacrimi.

—Spune Relict, sunt aici pentru tine.

—Acel Juvelin este fiul lui Devona și a lui Ezekiel.

—Îmi pare rău. Spuse Herra oftând.

—Știai?! Am spus aproape țipând, simțeam un gol imens în stomac.

—Îmi pare rău!

—Asta înseamnă că... am spus inspirând și expirând aer adânc în piept, era adevărul pe care nu voiam să îl accept dar era adevărat, am căzut în genunchi lacrimile scurgându-mi-se pe podeaua rece, amintindu-mi toate acele momente frumoase petrecute împreună.

—Relict... Spuse Herra punându-mi mâna pe umăr.

—Soren a fost prima mea iubire, prima mea pereche, și geamănul lui Kentin. Am continuat acoperindu-mi fața cu palmele încercând să îmi opresc lacrimile care încetau să curgă, fără să realizez că în acel moment în care amintirile cu Soren îmi treceau prin fața ochilor, Kentin era acolo, privindu-mă, lângă ușa de la intrare, ori era doar în imaginația mea iar eu eram nebun.

Pun pariu că la asta nu v-ați așteptat, nu? :D