𝒯𝑒𝓍𝓉 𝓂𝑒 𝑀𝓇. 𝐹! (𝐵𝑜𝓎𝓍𝒷𝑜𝓎)

Capitolul 37

În urmă cu 500 de ani

Stăteam plictisit pe tronul făcut din aur și oase umane gândindu-mă ce să fac în acea zi, hmm, era complicat, aveam multe idei în cap. Am auzit ceva spărgându-se și m-am ridicat instant, m-am îndreptat spre acea zonă, un intrus, am constatat privindu-l pe băiatul mic de statură mai slăbuț cu păr șaten, dăduse peste un vas rar și vechi de câteva sute de ani.

—Cine ești? L-am întrebat calm uitându-mă la el.

—Contează? Îmi răspunse uitându-se la mine, avea un mic zâmbet în colțul buzelor.

—Ești în castelul meu, deci cred că da. Am spus sec încrucișându-mi brațele la piept.

—Bănuiesc că ești Relict spuse măsurându-mă din cap până în picioare, am auzit multe despre tine. Continuă apropiindu-se de mine.

—Cum ar fi? L-am întrebat păstrându-mi poziția.

—Am auzit că poți satisface dorințele cele mai ascunse ale oricărei ființe. Spuse apărând brusc în spatele meu, îi simțeam respirația în ceafă iar un mic fior îmi traversă tot corpul.

—Cine ești sau ce ești mai exact? L-am întrebat ignorându-i total răspunsul și întorcându-mă spre el.

—Soren. Spuse sec dându-și ochii peste cap, și sunt un semi-kor, am abilitatea de a controla timpul.

—Bine Soren, ce cauți aici?

—Am vrut să te cunosc, spuse dând din umeri. Am vrut să vin aici de ceva timp dar ai mei nu mă lasă să umblu liber pe oriunde, cică e periculos, dar ca să vezi, îmi place pericolul. Continuă zâmbind pervers uitându-se la mine parcă hipnotizat.

—Ai cam mult tupeu puștiule. Am spus uitându-mă la el serios.

—Nu sunt un puști! Spuse încruntându-se.

—Observ, am spus amuzat, am treabă, deci scuză-mă, joacă-te în altă parte.

—Nu sunt un copil! Strigă prinzându-mă de încheierură, m-am uitat la el confuz iar el în mai puțin de o secundă își lipi buzele de ale mele.

—Soren ce dra... am vrut să continui fraza dar Soren adânci sărutul băgându-și limba în gura mea, voiam să mă opresc dar nu puteam, i-am înconjurat talia lipindu-l de mine, corpul său era fierbinte iar mii de fiori își făcură simțiți prezența. Se desprinse de mine, gâfâia iar obrajii săi prinseseră o nuanță de un roșu aprins.

—Ești mai perfect decât îmi imaginam Relict, spuse mușcându-și buza inferioară.

—Ești nebun?! Am spus îndepărtându-mă de el.

—Parcă nu ți-ar fi plăcut. Spuse dându-și ochii peste cap.

—Nici măcar nu te cunosc bine?!

—Soren. Încântat de cunoștință, spuse zâmbind larg, copilul ăsta ori era tâmpit ori se prefăcea.

—Uite ce e Soren, nu știu unde m-ai văzut sau ce vrei mai exact, dar ar fi bine să mă lași în pace.

—Ști ce vreau Relict, te vreau pe tine...în întregime. Spuse apropiindu-se din nou de mine.

L-am îndepărtat rapid plecând cât mai departe de el. Nu știu ce avea puștiul ăsta dar reușise să aprindă o scânteie în mine, deși era prima dată când îl vedeam, ceva anume mă atrăgea la el. Doamne, erau atâția potențiali parteneri ier eu mă gândeam fix la un copil? Se vedea pe el, câți ani avea, nu era prea mare, având în vedere că un Kor ajunge la maturitate în cinci ani de la naștere. Avea undeva pe acolo, și când mă gândesc că eu eram printre cei mai vechi să nu spun bătrâni dintre Kor-ii Asgardului, nu aveam timp de pierdut cu un copil plin de hormoni. Plus că până acum doar am pierdut timpul dar nu mi-am găsit nici-o pereche, cineva cu care să rămân pe viață, nu doar temporar, având în vedere că într-o zi voi fi rege. Am oftat ieșind pe porțile palatului, m-am oprit în loc și m-am uitat la Soren care stătea în fața mea cu mâinile la spate.

—Deci unde mergem la prima noastră întâlnire? Întrebă zâmbind.

—Întâlnire? Cred că ești tâmpit, eu plec tu nu vii nicăieri. Am spus trecând pe lângă el.

—Îmi va fi greu, dar voi reuși, îți promit Relict.

—Ce să reușești?

—Să te fac al meu. Răspunse simplu, nu se întoarse spre mine, stătea cu spatele la mine neclintit, și jur că puteam simți o urmă de tristețe în acele vorbe, oftasem, nu era timpul să fiu slab dar nici nu îl puteam lăsa așa, era doar un copil până la urmă și îi puteam răni sentimentele foarte ușor. Am luat o gură mare de aer întorcându-mă spre el, și probabil regretând mai târziu ce urma să spun:

—Mi-am amintit că azi trebuie să mă întâlnesc cu Ezekiel, dacă vrei, poți veni cu mine.

—Nu vreau. Spuse sec, dar ne vedem după! Continuă zâmbind și făcându-se nevăzut.

Copilul ăsta mai era și bipolar pe deasupra, credeam că vrea să fie cu mine, nici măcar nu îmi mai bat capul, dădusem din cap dezaprobator. Am deschis un portal care ducea spre "Reședința Salomeas", da, era plictisitor să mă deplasez sau pur și simplu să zbor. Am ajuns în fața unui conac în stil gotic, m-am îndreptat spre ușă bătând de două ori, deși îl cunoșteam pe Ezekiel de ani întregi, nu îmi plăcea să intru neanunțat. Ușa se deschise iar Ezekiel îmi făcu semn să intru înăuntru.

—Bună Relict, te-am chemat pentru că aș vrea să-ți cer o favoare.

   Ne așezasem la masa din mijlocul sufrageriei, nu știam despre ce este vorba dar Ezekiel nu îmi cerea asta prea des.

—Ce favoare?

—Eu am un fiu, este pe jumătate Kor, și până acum l-am ținut ascuns cât de mult am putut, dar fiind pe jumătate Kor a ajuns la maturitate destul de repede, deși este încă un copil, această lume pentru el este foarte periculoasă și nu știe să se apere, are abilități mai speciale față de noi, aș vrea să îl aperi și să îl îndrumi, ești singurul în care am încredere ști bine asta, te rog ai grijă de el... Spuse Ezekiel, părea disperat iar eu agitat pentru că puteam să jur că știu despre cine era vorba.

—Ezekiel, cine este fiul tău?

—Soren.

M-am gândit să fac un FlashBack despre relația lor și cam ce s-a întâmplat. Vă place ideea?