Un fior îmi traversă șira spinării iar tot ce puteam auzi erau stropii de ploaie ce loveau suprafața din sticlă, eram încă pe jumătate adormit sau cel puțin încercam să mă trezesc, eram descoperit și cred că ăsta era motivul pentru care mă trezisem, cu ochii încă închiși am încercat să trag pătura peste mine dar în schimb prinsesem de ceva tare, oh nu...
—Mh...fluturaș nu acum, mi-e somn... îl auzisem pe Relict cu o voce somnoroasă, mi-am deschis ochii instant și mi-am retras mâna, bravo Kentin idiotule. M-am uitat la Relict care adormi instant, avea câteva șuvițe peste ochi, iar gura o avea între deschisă, era...drăguț. Mâna lui Fedeon era în jurul abdomenului său iar eu efectiv tremuram de frig, i-am luat-o ușor și i-am dat-o la o parte, m-am lipit de el și m-am încolăcit exact ca o pisică, era așa cald, Fedeon își puse din nou brațul mai jos de al meu, făcând și el la fel ca mine.
—Nu am aer! Spuse Relict încercând să se ridice dintre noi dar era cam imposibil.
—Mai lasă-mă 5 minute, mi-e somn... mormăi Fedeon, plus încă câteva cuvinte neînțelese de mine.
—Iar mie mi-e frig! Am spus cuibărindu-mă mai bine la pieptul său.
—Fluturaș, ți-a plăcut azi noapte? Întrebă Relict aproape șoptind, întrebarea lui mă luă prin surprindere și mă făcusem ca dorm, însă nu cred că era o variantă.
—Știu că nu dormi, continuase în timp ce un mic chicot îi părăsi buzele.
—Altă întrebare!
—Hmm... ți-a plăcut mai mult cu mine sau cu Fedeon?
—Nu răspund nici la asta!
—La următoarea întrebare nu mai ai voie să refuzi!
—Fie! Am spus dar aveam impresia că voi regreta asta.
—Ai vrea să rămân? Întrebă ridicându-mi bărbia cu două degete, am încercat să mă uit în altă direcție dar eșuasem, obrajii mei prinseseră o nuanță roșiatică.
—Nu știu...
—Ba da știi, de ce ți-e frică? Vom fi doar noi trei, iar tu vei fi micuțul nostru fluturaș!
—E ciudat...îl iubesc pe Fedeon!
—Știu asta, dar și eu îl iubesc, iar el ne iubește pe amândoi, și știu că mă placi Kentin, nu poți nega asta.
—De unde ști tu?
—Pur și simplu știu, oricum v-am însemnat pe amândoi.
—Poftim?! Strigă Fedeon ridicându-se în capul oaselor, cum adică pe amândoi?
—Calmează-te, totul va fi bine, spuse Relict oftând.
—Ce vrei să spui, nu înțeleg nimic, am spus ridicându-mi capul pentru al privi pe Fedeon.
—Ești cumva idiot? Credeam că tu ești ăla deștept, nu ai voie să îți alegi două perechi, decât una singură! Ști că e interzis...
—Era interzis și pentru tine să te culci cu un om dar nu a contat și ai transformat un om într-o ființă nemuritoare deci te rog nu îmi spune mie ce e interzis și ce nu, bine?!
—Mă lămurește și pe mine cineva? Am întrebat uitându-mă mirat la cei doi care acum se aflau unul în fața celuilalt.
—El e un Kor, Korii își aleg o singură pereche pe care o însemnează, și prin asta devin perechi pe viață, dar o singură pereche nu două.
—Sunt moștenitorul Asgardului, și al treilea Kor nobil, când voi fi rege, regulile date de idiotul de tata, se vor schimba!
—Și cât va mai dura Relict, încă o mie de ani? Sau mai mult...
—Curând! Ai răbdare doar, nu sunt idiot, totul în capul meu e calculat și plănuit de la bun început.
—Bine și ce ai în cap mai exact?
—E foarte simplu, îl omor pe tata, devin regele Asgardului, îți dau acces în Asgard pentru că din cauza idiotului de taică-miu nu poți intra, și veniți cu mine în Asgard.
—Dar pe mine nu mă întreabă nimeni despre ce aș vrea eu? Am întrebat ridicându-mi o sprânceană în sus.
—Având în vedere că acum îmi aparții, nu te poți opune fluturaș!
—Nu aparțin nimănui!
—O ba da, atâta timp cât ai semnul ăla pe tine!
Nu înțelegeam la ce se referă, m-am uitat în jos iar pe piept aveam un mic semn, părea a fi o constelație, sau ceva de genul.
—Asta va fi interesant, spuse Relict rânjind.
CITEȘTI
𝒯𝑒𝓍𝓉 𝓂𝑒 𝑀𝓇. 𝐹! (𝐵𝑜𝓎𝓍𝒷𝑜𝓎)
Teen FictionDe la un băiat normal și de la niște mesaje inofensive, la o ființă puternică, o iubire complicată și o profeție întunecată! Finalizată.