Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Am simțit o adiere de vânt iar un mic fior îmi străbătu tot corpul, eram din nou pe acele stânci, devenise locul nostru, da, aveam un loc al noatru...greu de crezut, dar într-un final se pare că până și cea mai rece ființă se poate schimba. Zâmbisem ușor în timp ce îl priveam, dormea, iar chipul său era îndreptat spre mine, pătura din mătase îi dezgolise acel spate perfect și fin la atingere. Stăteam pe o pătură din catifea pe înaltele stânci, a fost ceva spontan. Nici eu nici Soren nu plănuisem asta, pur și simplu am lăsat lucrurile să meargă de la sine, mi-am trecut degetele peste micul semn aflat pe umărul stâng, îmi era pereche dar habar nu avea asta, deocamdată. Începusem să simt ceva puternic pentru el, îl iubeam, și jur că nu m-aș fi gândit la asta niciodată, Soren îmi era pereche.
—Mhm Relict, mormăi deschizându-și ochii încet. Am zâmbit apropiindu-mă de acesta oferindu-i un sărut scurt.
—Cum te simți?
—Sunt fericit! Spuse uitându-se în ochii mei, obrajii săi prinseseră o nuanță rozalie, era un copil dar acum era al meu, îmi aparținea.
—Mă bucur Soren, acum ar trebui să plecăm. Am spus ridicându-mă.
***
Soren stătea întins în patul meu uitându-se pe tavan, probabil se gândea la ceva, cu siguranță asta făcea. Îi studiam chipul și acele trăsături fine, era mai frumos decât un înger. În scurt timp devenise slăbiciunea mea, sentimentele mele pe zi ce trecea erau tot mai puternice, și într-un fel mă îngrijora asta, nu voiam să fiu rănit, nu voiam să îl pierd. Oftasem în sinea mea, probabil doar îmi făceam prea multe griji, el fiind încă doar un copil nu se stresa cu prea multe.
—Relict... noi doi suntem împreună? Întrebă îndreptându-și privirea spre mine, întrebarea lui mă luă prin surprindere, îmi venea să râd dar nu voiam să mă dau de gol, el încă nu știa nimic și îmi plăcea să mă joc cu el.
—Nu știu Soren, tu ce crezi? L-am întrebat uitându-mă la el.
—Tu să-mi spui! Spuse întorcându-se cu spatele la mine. Of of, ce copil.
—Mă iubești? L-am întrebat înconjurându-i talia cu brațele, mi-am așezat bărbia pe umărul său zâmbind, dar nu putea să vadă acel zâmbet.
—Bineînțeles, și uneori simt că am o legătură cu tine, deși poate e doar în capul meu ști, poate sunt nebun... Spuse oftând.
—Poate chiar avem o legătură. Am spus sărutându-i umărul unde se afla semnul, semnul său străluci într-un mov intens iar el icni ușor, simți asta.
