Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Stăteam pe stâncile înalte ale Asgardului privind oceanul de stele, era uimitor, culorile de violet albastru și roșu se îmbinau perfect, era un tablou minunat, Soren stătea întins pe spate lângă mine. În ultimul timp deveniserăm foarte apropiați, Soren era un copil prostuț, îi știam toate sentimentele față de mine, pentru că nu se ferea să mi le arate. Mă iubea, mă iubea cum nu mă va iubi probabil nimeni, dar greșea. Era îndrăgostit de mine, și nu voiam să sufere într-o zi, dar era doar un copil și credea că totul va fi roz între noi...noi? Ce eram noi defapt? Oftasem în sinea mea, nu voiam să vadă că mă macină ceva, nu îmi arătam sentimentele față de el niciodată, uneori eram cam dur cu el și mereu regretam, dar nu se supăra niciodată, era o fire pozitivă și ar fi făcut orice doar ca să mă vadă fericit. De ce era îndrăgostit de mine? Ce aveam atât de special încât să mă iubească pe mine? În general îmi petreceam timpul cu diferiți potențiali parteneri, dar nu avea niciunul ce îmi trebuia mie, dar de când începusem să-mi petrec timpul cu Soren ceva se schimbase, îmi plăcea asta, avea ceva ce mă atrăgea la el, deși uneori era enervant și mult prea copil pentru mine, simțeam ceva ce nu mai simțisem niciodată, și până când nu îmi voi cunoaște sentimentele cu adevărat, nu aveam de gând să îmi arăt sentimentele față de el. Eram rău? Poate, defapt, cu siguranță dar Soren mă iubea exact așa cum eram eu, bun sau rău, pentru el eram totul. Am aruncat o privire în dreapta mea unde se afla Soren, se uita la cosmosul infinit care se afla deasupra noastră, părea pierdut.
—Soren!
—Hm? Își îndreptă privirea spre mine parcă ieșind din transă.
—Soren, de ce mă iubești? Se încruntă privindu-mă, după care un mic zâmbet îi apăru pe chip.
—Pentru că nu mă crezi un monstru.
—Eu sunt un monstru, tu ești doar un ciudat. Am spus iar un mic rânjet mi se formă.
—Nu sunt un ciudat, spuse întorcându-se cu spatele la mine.
—Bine, glumeam. La a doua parte doar...
—Nu ești un monstru Relict, pentru mine ești perfect.
—Mă așteptam la răspunsul ăsta. Am spus râzând ușor.
O liniște se lăsă între noi, mi-aș fi dorit atât de mult să știu ce gândește în acest moment, oftasem, Soren avea ceva special, era frumos, și avea ceva ce nu mai văzusem niciodată în nimeni, iar asta era al dracului de ciudat. Eram împreună zilnic de luni bune și nu simțeam nevoia de sex, să fiu cu el ore întregi vorbind și făcând anumite lucruri, era mai perfect decât o partidă de sex pe care nu dădeam doi bani, după care plecam mereu în drumul meu.
