𝒯𝑒𝓍𝓉 𝓂𝑒 𝑀𝓇. 𝐹! (𝐵𝑜𝓎𝓍𝒷𝑜𝓎)

Capitolul 34

     Plaja Asgardului devenise mai nou locul meu preferat de relaxare, îl țineam de mână pe Fedeon, în timp ce ne plimbam în liniște pe nisipul moale, cred că era cel mai frumos loc pe care îl văzusem vreodată, temperatura era constantă, era un loc din care nu ți-ai mai fi dorit să pleci niciodată, era perfect, dar mult prea frumos să fie adevărat.

—Simt că ceva nu va merge bine, mă simt puțin agitat Fedeon...

—Și eu simt asta, are legătură cu Relict, cred că e din cauza semnului.

—Da.. crezi că a pățit ceva? L-am întrebat oprindu-mă din mers.

—Nu știu Ken, sper că e bine. Spuse acesta oftând.

   Nu ne putea lăsa pe amăndoi ca pe niște idioți gândindu-ne la el dacă e bine sau dacă a pățit ceva, nu era corect din partea lui să facă asta, mai ales că simțeam că ceva mergea prost. Și nu înțelegeam de ce trebuia eu să mă gândesc la el, îl cunoșteam de două luni dar vorbisem doar două zile, și într-un termen atât de scurt reușise să-mi dea toate gândurile și sentimentele peste cap.

—Fedeon, mă duc după el.

—Ken, habar nu ai unde e...

—Merită să încerc, e plecat de prea multă vreme, și m-am săturat să mă agit aiurea.

—Bine fluturaș, doar să nu faci ceva să ne omori pe amândoi. Spuse el zâmbind strâmb.

—Voi încerca. Am răspuns îndepărtându-mă de el.

*

   Eram în fața unei ruine, să zic așa, după ce traversasem o întreagă pădure timp de câteva ore. M-am gândit că vreau să ajung la Relict, așa că am deschis un portal spre nicăieri, chiar nu știam unde mă aflam, părea pustiu aici, ce ar căuta Relict într-un loc ca acesta? Nu că aș vrea să mă bag în treburile lui, bine, eram puțin curios, dar voiam să mă asigur că totul e bine, că el e bine. Am oftat pășind pe scări spre poarta din lemn șubred, pe aceasta se afla o încuietoare dar nu avea loc pentru cheie era o gaură cam cât buricul unui deget, mi-am pus arătătorul în aceasta iar ceva ca și un ac mă înțepă, o picătură se scurse în interior iar ușa se deschise instant, am pășit înăuntru iar acum totul se contură, părea a fi un palat în interior, parcă pășisem într-o altă dimensiune, nu semăna deloc cu o ruină, cu siguranță aici se afla Relict, cel puțin asta speram.
Am pășit în continuare pe covorul roșu care se termina în fața unei uși din cristal iar de jur împrejur erau niște scări în spirală care duceau în sus, înainte să deschid ușa, auzisem o voce care venea din spatele meu.

—Kentin, ce faci aici?

M-am întors, uitându-mă la Relict care stătea cu mâinile încrucișate la piept, oh, eu trebuia să dau ezplicații acum?

—Ești bine?

—Da, de ce nu aș fi? Întrebă el gesticulând.

—Ă nu știu, poate pentru că în ultimele luni nu ai mai dat nici-un semn de viață, iar eu și Fedeon am fost îngrijorați!

—Kentin... au fost două luni, nu un an.

—Contează Relict? Cât vei mai pleca, nu te-ai săturat să îl rănești pe Fedeon? El te iubește iar tu dispari mereu, ar fi cazul să încetezi cu asta... am apus apropiindu-mă de el.

—Kentin, cred că e vorba de tine nu de Fedeon, nu-i așa? Întrebă acesta apropiindu-se de mine.

—Nu știu despre ce vorbești, am spus mușcându-mi buza pe interior încercând să fiu calm și să ascund tremuratul din toate încheieturile pe care îl simțeam cu cât el se apropia mai mult de mine.

—Ba ști foarte bine, spuse acesta îndepărtându-mi o șuviță de păr de pe obrazul ușor rozaliu.

—Relict...

El își lăsă gătul într-o parte înțelegând ce aveam de gând să fac, mi-am băgat colții micuți savurând acel sânge pe care doar el mi-l putea oferi, gustul sângelui său nu se compara cu sângele animalelor sau al oamenilor, avea un gust mult mai divin. Îl ultimul timp cu greu mi-am stăpânit pofta de sânge, iar Fedeon era dispus să îmi acopere micuțele crime, bineînțeles, nu eram prost să ucid un om pe care l-ar fi căutat toată lumea, ci doar oameni a căror existență nu conta.
   Relict își lipi buzele de ale mele adâncind sărutul tot mai mult, își puse palma peste spatele meu provocându-mi mii de fiori în tot corpul, mâna să era rece iar eu eram fierbinte datorită atingerilor sale, îmi doream mai mult, dar eram conștient că eram într-un loc în care nu eram singurii care ne aflam aici. Am oprit sărutul uitându-mă în ochii săi, avea buzele între deschise iar o șuviță de păr îi stătea pe frunte, am oftat, nu îmi era clar ce simțeam pentru el, la Fedeon a fost mult prea ușor, iar acum sunt foarte confuz în legătură cu sentimentele mele. Niște tocuri făceau ecou în toată încăperea, făcându-mă pe mine și pe Relict să ne întoarcem. Mă uitam șocat la femeia din fața mea iar ea se uita la fel la mine, cuvintele parcă încetau să mai iasă.

—Kentin?! Întrebă femeia uitându-se șocată la mine.

—Vă cunoașteți? Întrebă Relict uitându-se la mine confuz.

—Mamă?!