𝒯𝑒𝓍𝓉 𝓂𝑒 𝑀𝓇. 𝐹! (𝐵𝑜𝓎𝓍𝒷𝑜𝓎)

Epilog

      Mă uitam pe fereastră în timp ce trăgeam lent dintr-o țigară, într-o mână țineam o sticlă de alcool, ce am ajuns, am pufnit. Totul s-a terminat, l-am pierdut pe Kentin din momentul în care puterea a început să-i controleze mintea, era furios, și totuși... trei zile, atât ia luat să distrugă Pământul, Avalonul și încă câteva tărâmuri, dar Asgardul încă era în picioare, de ce? Doar el știa asta. Oftasem, nu era doar furios era nebun, malefic, și nu ierta pe nimeni, cine stătea în calea lui era mort. Fedeon era în Nath, nu riscam să îl aduc aici, trebuia să rămân să îmi apăr regatul nu-i așa? Pe cine păcălesc, în curând nu va mai rămâne nimic și atunci voi fi un nimeni care se va lupta să supraviețuiască. Nu știam unde e, și chiar dacă aș ști, mi-ar fi imposibil să-l opresc, nu-l poate opri nimeni.

—Relict! Auzisem o voce, m-am întors văzându-l pe Ezekiel, ăsta ce dracu mai voia?!

—Ce vrei? L-am întrebat sec întorcându-mi din nou capul spre fereastră.

—Fă ceva!

—Ești cumva tâmpit? L-am întrebat încruntându-mă, tu chiar nu îți dai seama că s-a terminat? Nu îl poate opri nimeni, și îți sugerez să stai departe de el dacă ții la viața ta!

—Și dacă te ascultă? Te-ai gândit că poate dacă vorbești cu el se va opri? Măcar dacă ai încerca, spuse cu speranță în glas.

—Kentin mă urăște, am spus oftând, urăște pe toată lunea. E un Juvelin, există un motiv pentru care au fost vânați milenii la rând, sunt periculoși, invincibili și au puteri inimaginabile, ai impresia că îl voi opri cu un "îmi pare rău"?

—Poate că nu, dar poate ai reuși dacă i-ai spune tot ce simți. Spuse Ezekiel ridicând din umeri.

—Mă îndoiesc! Chiar nu îi pasă de sentimentele mele idioate.

—Relict măcar...

—Nu Ezekiel, las-o baltă! Renunță...

—Bine, spuse simplu, se întoarse pe călcâie plecând, dar înainte să părăsească încăperea continuă:

—Când iubești nu renunți atât de ușor, plus că nu mai ai nimic de pierdut Relict.

După aceste vorbe plecă, lăsându-mă singur în încăpere, oftasem, înainte să rezolv problema, trebuia să îmi dau seama de problemă.
Kentin mă auzise vorbind cu Herra, deci cel mai probabil era supărat pentru că, posibil să fi crezut că îl plac doar pentru că e geamănul lui Soren, acum dacă stau să mă gândesc totul are sens. Dar greșea, poate că sunt identici, dar sunt diferiți, nu se aseamănau, Kentin avea ceva special, dar posibil să nu fie doar asta, poate că pur și simplu mă atrăgea în felul său. Dar un lucru știam, era instabil, sensibil și habar nu avea ce simte în momentul ăsta, poate de asta se comportă ca un nebun.
Aveam două variante, ori îmi petreceam timpul care a mai rămas în Asgard până când probabil va fi la rândul său distrus, ori încerc să vorbesc cu Kentin, poate că mă voi afla cu niște răni grave, dar voi supraviețui.
Oftasem din nou, ce șanse aveam să opresc toată porcăria asta? Bună întrebare. Fedeon îl iubea, orice ar fi făcut nebunul ăla, era îndrăgostit de el și îl voia înapoi, vechiul Kentin.
   Am părăsit încăperea, nu știam ce să fac în continuare, dar măcar încă Asgardul era în picioare, poate chiar nu mă urăște atât de mult precum crede, știe că sunt aici, un mic zâmbet mi se formă. Kentin Kentin, poate voi rezolva asta, cumva.
   Am părăsit castelul uitându-mă în jur, atât de liniștit, puteam auzi oceanul, ar fi fost păcat să se termine totul, nu se putea termina, nu așa.
Am intrat în Midgard, limita dintre Pământ și Asgard, iar într-o secundă eram acolo, am deschis ochii uitându-mă în jur, era...era groaznic.
Gura mi se formă într-un "o", , totul în jur era întunecat, clădirile pustii erau încolțite de spini uriași și negri, solul era acoperit de cenușă îmibată în sânge, bălți uriașe roșiatice erau formate, iar din cer parcă ningea cu bucățele cenușii, era o imagine apocaliptică. Cerul era de un roșu aprins, cadavrele oamenilor zăceau pe străzi, unii descompuși datorită ploii fierbinți, alții erau arși de vii, era oribil, simțisem un nod în gât, îmi venea să vomit.
Eram o ființă a întunericului dar asta mă depășa chiar și pe mine, nu îmi venea să cred, că tocmai Kentin era capabil de așa ceva. Mi-am târât picioarele în continuare încercând să ignor cadavrele, și atunci îl văzusem. Ca și un fel de castel făcut din spini iar în jurul său era o aură întunecată, era mult mai groaznic decât în Ținutul de Dincolo, am înghițit în sec îndreptându-mă spre acesta, ce făceam eu acum? Eram ca și un pui de găină care se ducea de bună voie la tăiere. Nu puteam să mor, era imposibil, dar nu garantez că voi ieși întreg de aici, sau că voi mai ieși vreodată.
Am oftat intrând pe acea poartă făcută din spini, în interior se afla un tunel întunecat cu spini extrem de ascuțiți pe ambii pereți, am oftat încercând să-i ocolesc. Era lung, trecuse ceva timp iar eu încă nu ajunsesem, unde trebuia să ajung? Habar nu aveam, și habar nu aveam dacă Kentin era aici.
Într-un final am ajuns într-o încăpere la fel ee întunecată, în mijloc se afla ca și un fel de sferă făcut din spini, era închisă, nu avea o ieșire, părea a fi un cuib, m-am apropiat încercând să înțeleg ce e cu acea sferă.
  Auzisem niște pași iar când am dat să mă întorc am simțit tăișul unei lame ascuțite, obsidian, da, bravo Relict, ești un geniu.