Răzbunarea Sakurei [În Curs De Corectare]

Capitolul 1

Sakura mergea prin orașul aglomerat aproape căzând pe jos de oboseală. Sub ochii ei cândva senin și calzi acum erau niște cearcăne uriașe. Nu mai putea de foame, iar hainele ei au ajuns niște zdrențe. Nu arata ca un călător. Mai degrabă ca un fugar, ceea ce nu era neapărat neadevărat. Până la urmă, sunt o trădătoare, nu? se gândi Sakura, zâmbind trist. Dintr-o dată, Sakura auzi ceva total neașteptat.
Stomacul. Ei. Tocmai. Chiorăi. Își ascunse fața și mai tare în pelerină, ca să nu i se vadă fața acum roșie. Era rușinos. Era conștientă că poate stătea de două luni cu bani limitați, mâncare o dată cam la două zile și baie doar dacă găsea un lac prin munți, dar ea nu considera asta o scuză. Adică, indiferent de condiții, o domnișoară ar trebui să fie demnă, să se gândească cu demnitate la alegerile ei. Dar ea...
Dar nu avu prea mult răgaz să aprofundeze acest subiect datorită unui pocnet de ușă, care îi îndreptă atenția spre sursa sunetului. Dintr-una din clădirile acestui mic orășel se auzi o femeie țipând în timp ce scotea un copil mic, de vreo 9 ani, din clădire, trăgându-l de ureche. În cele din urmă îl împinse cu brutalitate jos și țipă atât de tare încât Sakura era convinsă că toată lumea o auzise:
-Și să nu te mai întorci!!
Băiețelul, lăcrimând, dădu ezitant din cap în semn afirmativ și femeia astfel se întoarse și intră în clădire.
Sakura, surprinsă de scena pe care tocmai o văzuse, se opri și se uită mai bine la băiețel. Era categoric mult prea slab pentru vârsta lui, iar hainele pe care le purta erau cu cel puțin trei mărimi mai mari.
Cuprinsă de o milă și de o dorința ciudată de a-l ajuta, se apropie de el.
-Ești bine, copile? întrebă ea prinzând-i mâna și ajutându-l să stea în fund.
Acesta, surprins, mai întâi o inspectă pe Sakura rapid, iar apoi dădu afirmativ din cap, dar instantaneu începu să sughită.
Sakura auzind aceasta, își dădu geanta jos și se așeză în genunchi lângă băiețel, luând plosca ei de apă și ajutându-l să bea.
Apoi, surprinsă de propria-i generozitate, îi întinse ultima bucată de pâine. Acesta, surprins, mai întâi clipi ca să se asigure că imaginația nu îi juca feste și o apucă repede, înfulecând-o din două guri.
-Mulțumesc, spuse el încercând să adune ultimele firimituri.
-Cu... Plăcere, spuse Sakura ezitând.
Ei bine, nu chiar, se gândi ea dar continuă:
-Copile, ce s-a întâmplat?
Copilul tresări, surprins, dar apoi oftă.
-Am... Spart o farfurie.
Sakura făcu ochii mari.
-Poftim!?
Copilul speriat își acoperi capul cu mâinile pline de tăieturi, de parcă se aștepta să fie lovit.
Buza îi tremura, și părea că se abține să nu plângă.
Sakura, văzând că copilul nu înțelesese de ce răbufnise ea, spuse calm:
-Nu e vina ta. E totul bine.
Își scoase mănușile apoi și îl apucă de mâini, vindecandu-le.
Copilul tremura. Iar asta o enerva pe Sakura.
-Poftim, spuse ea în timp ce îi întinse copilului ultimii ei bani. Ai grijă de tine, și nu mai fi așa speriat. Nu e sfârșitul lumii când strici ceva. Înțelegi?
Copilul o privi pe Sakura cu uimire și dădu ezitant din cap, luând-o la fugă, cu banii încă în mână și cu lacrimi în ochi.
Sakura privi cum figura lui dispăru după un colț și apoi se uită plină de mănie la barul din care tocmai fusese alungat copilul.
Oricum nu am altceva de făcut, se gândi ea intrând pe ușa din spate, ajungând în bucătărie.
Până și aici mirosul de alcool și transpirație era insuportabil, iar igiena lăsa de dorit din toate punctele de vedere.
Pe jos încă se mai vedeau ceva cioburi de sticlă sparte, iar chiuveta era plină de farfurii murdare și peste tot, dar peste tot! se putea vedea un strat de mizerie.
-Ce crezi că faci aci jerpelito?! se auzi vocea unei femei din spatele ei.
Jerpelito?
Sakura se intoarse ca arsă spre femeia care tocmai a strigat și o inspectă încet.
Era o femeie între două vârste, cu părul șaten prins strâns într-un coc, cu o față încruntată, bărbie dublă și obraji rumeni. Avea o rochie care cândva a fost albastră, bleumarin închis, dar acum părea că nu mai știai ce culoare are. În câteva locuri era alba, în altele neagră și în unele chiar maro. Era destul de grasă, dar nu exagerat, iar șorțul pe care îl purta era mai mult maro decât alb.
Sakura, era sigură. Ea nu era jerpelită în comparație cu femeia aceasta.
-Vreau să primesc ceva bani și de mâncare. Sunt dispusă să lucrez o săptămână.
Femeia se încruntă.
-Dă-ți jos pelerina.
Sakura se enervă la atitudinea de superioritate a femeii, dar își trase de pe față gluga, descoperindu-și părul roz și ochii verzi.
Femeia făcu ochii mari.
-Ești angajată decise ea. O săptămână, da?
Sakura dădu din cap.
-Bine. Eu sunt Wanda. Cum să te strig pe tine?
Sakura deschise gura, dar o închise la loc.
Categoric nu Sakura, decise.
-Sunt Mina.
Femeia ridică sprâncenele, curioasă.
-Nu ești de prin zonele noastre, nu fetițo? Mina.... Nu am mai auzit numele acesta de ceva timp.
Sakura își ascunse neliniștea și spuse aparent încrezătoare:
-Da, sunt un călător, dar nu cred că asta are de-a face cu tine.
Femeia își miji ochii.
-Ai dreptate. Doar să nu fi un fugar. Atunci te deportez imediat.
Încă aștepta o explicație.
Șarpe.
-Sunt într-o călătorie de a găsi pe cineva necunoscut care are o datorie neplătită și, cum nu mi-am organizat bine banii, deoarece am crezut că călătoria va fi mai scurtă, am ajuns într-un impas deci vreau să mă restrâng și odihnesc pentru o săptămână. Mulțumită?
Teoretic nu mințea. Dar nici nu spunea adevărul.
Femeia pufni.
-E de-ajuns. Sunt mai mult decât fericită. Acum, și se duse în cealaltă parte a încăperii unde pe masă se vedea un sorț îngălbenit care părea că fusese folosit ca cârpă, pune ăsta pe tine.
Sakura își lăsă fața impenetrabilă, dar înăuntrul ei se strâmba, dezgustată, dar îl apucă fără ezitare și și-l puse pe ea.
Femeia părea mulțumită.
-Bine. Vei lucra în față, și făcu semn cu mâna indicând ușa din spatele ei.
Sakura dădu din cap.
-Prețurile??
Femeia pufni.
-Uite, și îi întinse o foaie boțită și îngălbenită.
Pe ea scria cu o caligrafie oribilă așa:

Bogat- x$
Normal- y$
Sarac- z$
Prea sărac- afară

-Tu doar ghidează-te după asta. O să vezi că sunt așa împărțite sticlele pe rafturi. Poți să mai ridici prețurile dar te omor dacă le cobori.
Sakura se încruntă.
-OK.
Și întră în local.
Dacă avea impresia că bucătăria e neingrijită, atunci era proastă. Locul ăsta era o cocină de porci. Și mirosea a transpirație, sânge și alcool.
Lui Sakura îi venea să vomite.