Răzbunarea Sakurei [În Curs De Corectare]

Capitolul 24

Sasuke o lăsă pe Sakura singură. Părea doborâtă. Pentru prima dată Sasuke realiză care era slăbiciunea ei cea mai mare. Frica de a nu pierde încă o dată pe cineva drag. Oftă. Dar nu asta era cea mai mare problemă. De ce simțise furie când căpățână blondă a îmbrățișat-o pe Sakura?!
Își plimbă mâna prin păr enervat. Nu era bine. De fapt nu. Era cum nu se poate mai rău. Cum se poate ca el, Sasuke Uchiha să experimenteze asta.
Tresări. Oare... Asta nu era gelozie nu? NU. NU AVEA CUM. PUNCT.
Respiră adânc. Trebuie să se liniștească. Dar, totuși, imaginea cum el o îmbrățișa pe ea îi bântuia mintea... Nu. Gata. Stop.
Dar... Dacă ei erau mai mult decât... Prieteni...?
Stop! La ce crezi că te gândești Sasuke?!
Pufni. Trebuia să facă ceva... Care să-i golească mintea. Se prinse din cap enervat.
-Pleacă din mintea mea, șopti Sasuke.
-Cine să plece? se auzi o voce.
În fața lui stătea Karin, cu un zâmbet forțat.
Sasuke tresări. L-a auzit?! Grozav, pur și simplu grozav.
-Nu-i nimic.
Karin ridică sprâncenele.
-Aha.
Părea afectată. Dar își recăpăta într-o secundă zâmbetul ei incredibil de mare.
-Oricum, Sasuke-kun, nu vrei să ieșim în oraș în seara asta? E ultima zi petrecută aici și... mi-ar plăcea să o petrecem împreună.
Sasuke făcu ochii mari. Asta era! Șansa lui să uite de Sakura!
-Sigur, răspunse.
Lui Karin îi sclipiră ochii.
-Păi, hai să mergem. Karin îl prinse de mână pe Sasuke și îl conduse afară.
Lumina soarelui mângâia străzile reședinței Uchiha, iar adierea plăcută a vântului răcoarea pe cei doi. Această atmosferă pașnică ar fi binedispus pe oricine, dar Sasuke stătea încruntat. Soarele îi amintea de acel blond. Iar blondul a îmbrățișat-o pe Sakura. Se prinse de cap enervat.
Relaxează-te Sasuke.
-Uite Sasuke! exclamă Karin, arătând spre ceva din depărtare. Sasuke nu răspunse. Era adâncit în gânduri.
-Sasuke? Hei, Sasuke!
Sasuke tresări.
-Scuze, ce spuneai?
Karin se încruntă.
-Uite, repetă ea. Ce cireș frumos.
Sasuke își îndreptă privirea într-acolo. Pe un deal, în depărtare era un cireș, ciudat, dar încă în floare, chiar dacă era vară deja.
Sasuke făcu ochii mari.
-Arată, înghiți în sec, superb.
Dar acel cireș îi mai amintea de cineva...
Dintr-o dată îl trăsni un gând.
-Hei, Karin. Tu ești rudă cu un tip Naruto?
Karin își miji ochii.
-Da. E un fel de verișor de gradul al treilea sau al doilea. De ce?
-Eh, am auzit de el doar.
Karin dădu din cap neconvingător.
-Hai să mâncăm undeva la un restaurant ceva!
Îl prinse pe Sasuke de o mână și îl trase după el.

***
Soarele apunea în zare, iar Karin zâmbea cu toată gura. Se simțise minunat. Dar nu putem spune și același lucru despre Sasuke. Nu îi putea uita fața Sakurei. Deloc. Iar acel băiat, Naruto...
Se cutremură. Nu trebuia să se întâmple asta. Când a vazut-o prima oară pe Sakura nu s-ar fi gândit că o să aibe aceste gânduri vreodată. Și care erau șansele ca ea să câștige concursul? Aproape nule.
Sasuke oftă. Nu știa ce mai putea face.
Sasuke stătea împreună cu Karin pe o bancă din parcul reședinței. Sasuke chiar credea că atitudinea lui Karin dependentă de atenția lui îi va lua orice gând. Dar nu a fost așa.
-Sasuke-kun, spuse Karin. E frumos, nu-i așa?
Sasuke dădu din cap, distant.
Karin privi fața lui perfectă cu regret. Dacă doar ar fi câștigat competiția... Oftă. Totuși mai avea o singură șansă.
-Hai să mergem acolo, spuse ea arătând o parte mai întunecată a parcului.
Sasuke se încruntă.
-Nu ar trebui să ne întoarcem?
Karin se încruntă.
-Hai, te rog, ultimul loc.
Sasuke oftă, dar murmură un 'bine'. Karin îl prinse repede de mână și îl conduse într-o zonă mai întunecată.
-Unde mergem? întrebă Sasuke.
Karin nu răspunse. Începea să strângă mai tare mâna lui Sasuke. Coti brusc și părăsi cărarea.
Sasuke ridică o sprânceană întrebător. Dar Karin continuă să meargă.
-Karin? Ce faci?
Nu răspundea. Au ajuns în dreptul unui copac. Karin se uită în dreapta și în stânga și brusc se intoarse spre Sasuke.
Se repezi la el. Fața ei se apropia de a lui... Buzele ei se apropiată de a lui și...
Karin îl sărută pe Sasuke.