Răzbunarea Sakurei [În Curs De Corectare]

Capitolul 5

Se aflau în fața unei clădiri mari, din piatra dură. Pe poarta din fața lor era un simbol. Un evantai roșu cu alb. Simbolul clanului Uchiha.
Sakura strâmbă din nas. De ce trebuia să intre acolo? Să urmeze acel criminal mai departe spre sfârșitul ei? De ce? Pentru ca să nu stârnească alt război. Să facă ca Konoha să supraviețuiască.
În mâna ei, o trădătoare se afla viitorul camarazilor ei. Nu putea să-i dezamăgească. Măcar în asta.
Oftă. Îl urmă pe Sasuke după poarta masivă. Se uită fix la Sasuke și se gândi la cuvintele ei.
A jurat că o să îl omoare într-o zi. Și o s-o facă.
Vreau sa va fac o paranteză. Nu cred ca înțelegeți ce înseamnă Reședința Uchiha. E ca un fel de mini-oraș în un oraș propriu-zis. Acolo se află marea majoritate a membrilor clanului Uchiha. E ca un fel de mini sat ascuns. Dar, ei bine, nu e ascuns.
Dar e mai greu de distrus decât un sat ascuns. E greu să ataci Reședința dacă nu vrei să-i implici pe civili, ceea ce nu e legal. Apărarea e mai strictă și nu poate fi distrus decât politic sau prin asasini pricepuți. De aceea, deși are mai putini oameni decât un sat, te sfătuiesc să ataci satul ascuns.
Înainte să calce propriu-zis pe teritoriul inamic, cineva aparu în fața lor. Doi shinobi mascați, îmbrăcați în negru, cu măști pe față văzându-se doar ochii. Iar ochii erau de culoarea roșie. Sharingan. Una din cele mai puternice tehnici oculare, care provin din ură pură.
-Arătați-ne Sharinganul, dacă vreți să treceți.
Sakura se încruntă.
-Eu nu vreau să trec, deci n-o să ți-l arăt.
Bărbații au părut derutați. Dar Sasuke își dădu ochii peste cap și în același timp le arătă Sharinganul lui.
-E cu mine. Ostatică.
Sakura făcu o față acră, când auzi descrierea lui pentru ea. Da, ea e ostatică. De ce nu s-a gândit la asta?
Bărbații nu au dat un semn că i-ar lăsa să treacă.
-Cum te numești băiete? întreabă unul dintre ei.
Sasuke zâmbi.
-Sasuke Uchiha.

Liniște.

Bărbații arătau ca și cum le-ar fi căzut tot cerul în cap.
Au trecut repede din calea lor și au dispărut la fel de repede pe cât au apărut.
Sasuke chicoti încet.
Sakura, încruntată, încerca să înțeleagă ce tocmai se petrecuse.
-După tine, spuse Sasuke. Doamnele mai întâi.
-Dar ostaticii trebuie să rămână la urmă.
Sasuke privi indiferent și o împinse pe Sakura înăuntru. Era frumos. Îngrijit și ordonat. Perfect. Dar fără suflet. Părea că aici trăiește un dictator. Sakura strâmbă din nas. Nu i-ar fi plăcut să stea aici. Simțea că se sufocă în aerul ăsta. Nu era închis, ba dimpotrivă. Dar cu peisajul acesta, părea... limitat.
Se cutremură. Prefera Konoha de o mie de ori mai mult. Dezordonata și veselă, Konoha te făcea să te simți ca acasă. Alături de Naruto, Ino, Choji, Shikamaru, Tenten, Neji....
Simțea cum i se umezeau ochii.
Nu! Să nu îndrăznești să plângi Sakura! Rămâi puternică! Hai! Luptă-te!
Se mușcă de buza de jos tare până simți gustul cunoscut al sângelui. Se scutură și își reveni.
-Ai terminat? întreba Sasuke. Credeam că o să îți plângi de milă.
Când îl auzi Sakura se luptă cu dorința de ai da un pumn de fața cu toate rudele lui și să riște să fie omorâtă.
-Ai crezut greșit. Acum vreau răspunsuri. Ai spus că aici le primesc deci.... unde sunt?
Sasuke pufni disprețuitor.
-Ai răbdare, toate le timpul lor.
-Ei bine, acum e timpul lor. Dar cred că tu nu le ai.
Sasuke nu paru afectat. O avea la degetul mic pe Sakura. De ce să se obosească cu nimicuri? Iar Sakura știa asta. Orice ar face nu schimba ce era cu adevărat. Vândută lui. De catre ea. Pentru ei.
Mergeau pe străzile ordonate spre centrul orașului. Dacă se poate numi oraș. Până la urmă au ajuns în fața celei mai mari clădiri. Sakura respiră adânc, când văzu că Sasuke începea să se îndrepte spre intrarea în clădire. Nu te panica. Nu e ca și cum aici stă liderul Uchiha. Dar s-a înșelat. Pe coridoarele întunecate, Sakura începea să se înspăimânte din ce în ce mai mult.
Știa că nu trebuia să arate asta, dar uneori îi mai tremura buza de jos. Până la urmă au ajuns în fața unei uși mari cu simbolul Uchiha pe ea.
Sasuke respiră adânc și bătu la ușă. Se auzi un Intră! întârziat și o împinse pe Sakura înăuntru.
Era un birou la care stătea un om îmbrăcat într-un fel de uniformă care părea incomodă. Lângă el stătea un om în picioare care părea mana dreaptă a celuilalt individ.
Bărbatul de la birou zâmbi reținut și spuse:
-Sasuke! Văd că și reușit în misiune. Ai găsit-o.
-Da, tată.
Celalat băiat aruncă o privire scurtă și calculată asupra Sakurei și zise cu o voce plictisit:
-Ești sigur tată că ea e îndeajuns de bună? Nu mi se pare că e destul de înaltă și pare fragilă.
Sakura se încruntă contrariată.
-Itachi, dacă ai tu o idee mai bună să auzim. spuse tatăl.
Itachi dădu din umeri.
-Nu spun că am o idee îndeajuns de bună. M-i se pare că nu e demnă.
Sakura se simțea pierdută. Nu înțelegea nimic.
Tatăl respiră adânc
-După standardele tale, niciuna nu e demnă.
Se întoarse rapid spre Sakura și continuă:
-Te vom lăsa să pleci copilă, dar doar dacă ești îndeajuns de puternică. Va avea loc un concurs și dacă îl câștigi, n-o să mai auzi de noi niciodată.
-Și dacă pierd?
-Vor fi consecințe.