Răzbunarea Sakurei [În Curs De Corectare]

Capitolul 35

Autorul aici.
Am considerat ca aveți nevoie de puțină introducere aici în acest capitol. Este penultimul capitol al acestei cărți dacă nu luăm în considerare epilogul.
Se petrece după două săptămâni de la lupta cu Orochimaru, iar ei încă mai sunt în laboratorul lui.
Este cred că cel mai critic moment al cărții și va fi în continuarea celor spuse de mine.

Vreau acum sa clarific anumite lucruri. Cum ar fi cum arata mama Sakurei. Mama Sakurei NU e cea din anime. Am ales să nu folosesc acea imagine a ei pentru că am descoperit că în manga nu sunt arătați deloc părinții protagonistei romanului nostru.
Mama Sakurei doresc să v-o imaginați ca fiind înaltă, foarte înaltă cu ochii mai închiși la culoare decât ai Sakurei, cumva între Sakura și Temari, cu un păr de aceeași culoare și fooooarte lung prins întotdeauna într-o coadă împletită.

Clanul Haruno e cam același lucru ca Anbu negru, dar poate o idee mai întunecat în anumite privințe dar loiali de neclintit Komohei. Adică vreau să vă amintiți cum a murit Sanaro (mama ei, în cartea mea). Dacă nu ar fi existat Sakura Sanaro Haruno ar fi murit fără niciun regret cu zâmbetul pe buze.

Konoha îi este mai importantă ca viața.

Aici Sakura a clacat. Ea a pus Konoha pe locul doi și dorințele ei egoiste pe primul loc. Pentru că, să recunoaștem răzbunarea este o dorință cum nu se poate mai egoistă dacă ești dispus să îți arunci viața la gunoi ca să o urmezi.

(Nu vă puteți închipui cât de GREU se scrie asta)

Apoi trebuie să aduc lumină și între clanurile acestea. Ele sunt efectiv clanuri care au refuzat să intre într-un sat ascuns sau din cauza unor neînțelegeri s-au retras și au trăit pe cont propriu.
Ele au același mod de trăire ca și satele, primesc bani pentru a face misiuni. Și sunt renguri între aceste clanuri, iar Uchiha este pe cele mai înalte trepte (logic!).
Sunt cumva mai avantajoase decât satele deoarece nu ai de ce să te temi pentru un atac surpriză deoarece clanurile se află în orașe și printr-un decret internațional sunt protejați,dar trebuie o legătură de sânge ca să ajungi acolo.

Mai am un singur lucru de adăugat. Dacă mai aveți întrebări am să răspund la finalul capitolelor și dacă sunt foarte multe la final putem face Q&A.

Sper că v-am clarificat anumite lucruri și acum...

Hajimemashou!

Capitolul 35

Sakura era într-un pat într-o încăpere înghețată. Trecuseră ceva mai bine de două săptămâni de la aflarea veștii. Eventual Orochimaru i-a împărtășit tot.
Konoha. Konoha. Konoha.
Da, satul ei, casa ei îi distrusese cel mai prețios lucru.
Se uita fără nicio expresie, fără nicio explicație și fără niciun singur gând spre peretele murdar.
Era șocată.
Nu știa ce să creadă.
Nu știa cum să reacționeze.

Oare să țipe?
Să strige?
Să se lase purtată de aceste sentimente îngrămădite și încurcate într-unul?
Dar ce era acest sentiment?
-Ești patetică, răsună vocea lui Sasuke în încăpere.
Sakura nu reacționă.
-Poate, răspunse.
Din pragul ușii, Sasuke se încruntă. Se apropie cu pași mari spre fată și o prinse de bluză trăgând-o în sus.
-Chiar vei rămâne așa, șocată? Nu vei schimba nimic, nu vei decide nimic cu doar, doar...
Pentru prima oară Sasuke își pierdu cuvintele.
O lasă pe Sakura să cadă din nou.
-Proasto.
Sakura nu negă.
Era proastă.
Și avea o prostie imensă.
Șopti ceva încet, inaudibil.
Taci.
Sasuke se întoarse ca ars.
-O, deci ai o gură!
Sakura se întoarse spre el încruntată.
-Credeam că ți-ai pierdut-o tot odată cu creierul.
Deschise gura, dar o închise la loc. Nu mai avea rost.
Nu mai avea sens.
Viața ei nu mai avea, deci de ce cuvintele ar fi diferite.
-Și ce-o să faci? vocea lui Sasuke reveni. Vei renunța la răzbunare? Vei continua? Vei distruge Konoha? Te vei întoarce?
Sakura se strâmbă.
-Nu e treaba ta.
Șoapte. Nu mai avea putere să ridice vocea.
-Ai doar două opțiuni. Alege una.
Sakura se ridică în picioare și se apropie de Sasuke și îl privi în ochi, pentru prima oară în două săptămâni.
Capul i se învârtea, dar își mușcă buza, străduindu-se să se concentreze.
Sasuke rânji.
În sfârșit se trezește.
Dar apoi, incredibil de repede, Sakura își încordă mână și îl plesni.
Nu, nu era o palmă obișnuită de a ei, acoperită de chakra sau doar cu o putere revoltătoare, nu, era mediocră, dar încă îi întoarse capul lui Sasuke și îi lăsă o urmă roșie pe față.
-Hei, ce fac...! dar se opri văzându-i fața înlăcrimată.
-Crezi că nu știu?! Normal că știu! Sunt o PROASTĂ! Știu și asta, da! Dar crezi că e așa de UȘOR!? CREZI CĂ SUNT O PERSOANĂ FĂRĂ CREIER?! UITE CĂ ȘI ASTA SUNT! NU O SĂ DISTRUG KONOHA! NICI NU O SĂ ÎNCERC! DAR NU E UȘOR SĂ ACCEPȚI CĂ CASA TA ȚI-A DISTRUS FAMILIA! SAU PENTRU TINE ESTE?!
Aici Sakura respiră adânc, iar Sasuke continuă să îi privească fața ei, udă de lacrimi.
-ȘTIU ȘI EU CĂ TREBUIE SĂ TREC PESTE ASTA! DAR POATE CĂ NU VREAU! SPUNE-I NEGARE SAU CUM SI CHEF DAR MIE NU-MI PASĂ! AȘA CĂ LASĂ-MĂ ÎN PACE!
Apoi își mușcă buza. Lacrimile continuau să cadă. De unde atâta apa?
Nici nu își mai putea aduce aminte când fusese ultima dată când a lăcrimat.
Acum plângea în hohote.
Sasuke o privea și nu îi venea să creadă.
Aceast shinob- Această kunoichi plângea. Această Haruno plângea.
Sakura plângea.
Cât de mult îi luase acestui tânăr Uchiha să realizeze că în spatele ninja ului din Konoha care este, în spatele clanului ei, Haruno, în spatele dorinței ei de răzbunare se află doar... Sakura.
Un medic ninja blând care prețuia viețile oamenilor.
O fată care cândva a avut o inimă de sticlă, și oricât de mult ar fi întărit-o, tot sticlă în miez rămânea.
Iar acum sticla s-a spart.
O prinse de mână, o trase lângă el și o îmbrățișă strâns. Apoi șopti:
-Poți să plângi. Nimeni nu vede.
Prima reacție a Sakurei a fost să îl împingă involuntar, dar Sasuke o ținea bine. Nu îi va da drumul.
Așa că Sakura se lăsă moale și continuă să plângă în liniște.
Și plânse așa cum n-o mai făcuse în viața ei. Se gândi la mama ei. La Tsunade. Konoha. Kakashi. Sai. Naruto. Naruto.
Da, era proastă.

***

Orochimaru se linse pe buze. Ce bine că fata era în șoc! Așa a putut să stea de vorbă cu băiatul!
De când își dorise un corp de Uchiha... Iar băiatul chiar era talentat!
Dar și fata... Avea însă un alt fel de talent. Mai finuț, mai controlat... Dar ce era semnul de pe fruntea ei? Un jutsu nou? Un jutsu interzis?
Oricum abunda de chakra de lumină. Dar ce făcea mai exact? În lupta cu ea nu a vrut să o omoare, ca să îi descopere jutsu, evident, deci nu și-a putut da seama ce făcea. Părea că accelerează procesul de vindecare? Dar oare asta să fie? Sau mai mult?
Regenerare?
Orochimaru închise ochii. Nu, imposibil. Nu are cum.
Curiozitatea îl ardea pe dinăuntru. Nu mai putea. Se va duce la fată și o va întreba direct. Ieși din încăpere și intră în labirintul de holuri și se îndreptă cu pași rapizi spre camera ei.
La capătul holului, deschise ușa din dreapta. Orochimaru intră în încăpere.
Nimic.
Au plecat.
Orochimaru începu să zâmbească și apoi izbucni în hohote.
Ce mai conta?! Dă-l încolo de jutsu de regenerare! Sasuke Uchiha, în trei zile va fi din nou aici, iar el, peste trei ani va avea Sharinganul! Și va fi invincibil.
Se va întoarce pentru că el, Orochimaru știa, va dori să fie și mai puternic. Ca să se răzbune.
Pentru anihilarea clanului său.
Care se întâmpla probabil chiar în aceste momente.

A/N

La mulți ani, crăciun fericit și toate cele! Scuzati întârzierea.
Într-un cuvânt engleza e de vină.
Și spaniola pe locul doi.
Enjoy!!!
(nu e recitit și poate avea greșeli, de fapt chiar cred ca are, deci scuze)
👀🙃😅