Răzbunarea Sakurei [În Curs De Corectare]

Capitolul 25

Sakura privea tristă tavanul luminat slab de ultimele raze ala soarelui. Ochii îi erau uscați de la lacrimile pe care nu își amintea să le fi vărsat. În aceste ore nu simțise deloc trecerea timpului. A fost tot timpul pierdută în trecut alături de Naruto, Sai, Kakashi și mai devreme, de mama ei.
Pufni. Era chiar patetică. Să fie atât de afectată de așa ceva? De o simplă revedere?
Unde era acea persoană puternică? Acea fată fără frică... Acea persoană indiferentă... Unde era puterea ei?! Da, a dispărut. S-a evaporat de parcă nu existase niciodată. Dar a existat. Se încruntă brusc. Nu. Nu va rămâne așa. Se ridică în picioare. Acestea, nesigure, o lăsaseră să cadă neputincioasă pe podea. Se ridică din nou, de data asta cu mai multă siguranță și făcu doi pași mici până la ușă și se prinse în mod inconștient de ea. Trebuia să iasă de aici. Simțea că se sufocă în aerul acela
Deschise ușa.
Afară, Itachi o aștepta.
-Credeam că nu te mai liniștești.
Sakura îl privi fără expresie pe Itachi. Nu mai avea putere nici să mai arunce o încruntătură.
Itachi zâmbi.
-Nu credeam că vei fi așa de docilă.
-Te rog Itachi. Mă doare capul. Pot să mă duc în camera mea?
Itachi se încruntă.
-Minunat. Ai devenit și o păpușă.
Sakura își strânse pumnii. Lovi cu putere masa din fața ei.
-CHA!
Masa se fărâmiță și Sakura își reveni la poziția inițială.
-Nu mă enerva Itachi. Nu sunt sigură că pot să înghit în sec și să ignor ca de obicei.
Itachi strâmbă din nas.
-De astăzi vei sta la casa ramurii principale a familiei.
Sakura se încruntă.
-Atât timp cât am un pat nu îmi mai pasă.
Itachi dădu din umeri. Înțelegea. Îi făcu un semn cu mână să îl urmeze și plecă pe ușă, afară.

***
-Uită de ea, șopti Karin când se despărți de sărut. E doar o Haruno amărâtă.
Sasuke o privea surprins.
-Ce crezi că faci Karin?
Aceasta de parcă nu l-a auzit se apropie încă o dată de el.
-Chiar o vrei pe ea mai mult? Ce are ea și nu am eu? Ce...
Făcu o pauză și se apropie mai mult.
-Ce vrei mai mult de la mine?
Se apropie și mai mult, gata să-l sărute din nou.
Brusc Sasuke se dădu un pas înapoi.
-Scuze Karin nu cred că înțelegi. Între mine și ea nu se întâmplă nimic, la fel ca nici între noi doi.
Karin se înroși pentru o clipă, dar continuă cu o voce calmă:
-Dar ar putea să fie...
Karin se apropie cu un pas. Sasuke se dădu înapoi cu un pas.
Karin se mai apropie cu încă un pas și îl prinse pe Sasuke de bluză.
-Nu trebuie să fugi. Nu trebuie să fi singur. Mă poți avea pe mine. Eu te pot avea pe tine. Am fi cu toții fericiți. Ai uita de ea...
Sasuke se încruntă. Ce făcea Karin? Nu trebuia să... Stai puțin... Ea?
-Te referi la mine și la Sakura? Nu există așa ceva. Și nu cred că va exista.
Karin se opri.
-Da, Sasuke, ști, eu nu sunt proastă. Văd cum te uiți la ea. Curios. Surprins. Interesat. Știu privirea aia. E privirea... CU CARE MĂ UIT EU LA TINE ACUM!
Sasuke făcu ochii mari. Nu avea cum. Nu. Nu.
-Nu. Nu e nimic între mine și ea.
Karin zâmbi.
-Ah, serios? întrebă ea ironică. Atunci astăzi la cine te gândeai când priveai in expresiv în gol? La bunica nu-i așa? Hmmm? Nu mai ai cuvinte? O PLACI PROSTULE! Și eu vreau să schimb asta. Deci, aici și acum o să-mi spui așa: 'nu o plac pe Haruno Sakura' și numai atunci o să te cred.
Karin respiră adânc.
-Sasuke Uchiha. Te iubesc. Și tu ști asta. Acum TU o să ai o alegere de făcut: mă alegi pe mine și noi o să trăim fericiți și o să unim două mari clanuri sau o alegi pe ea și te alegi cu o iubire neîmpărtășită pentru tot restul vieții.
Sasuke simți cum i se puse un nod în gât.
-Dar de ce trebuie să aleg?
Karin se strâmbă.
-Consideră că îmi faci un serviciu așa. Și... Poate, dacă mă alegi pe mine și ție. Să-ți arăt la cine trebuie cu adevărat să ți.
Sasuke respiră adânc și își înghiți nodul din gât.
-Nu o plac pe Sakura Haruno. Cum ai spus... E doar o amărâtă de Haruno. Dar...

A/N
Știu, sunt groaznică. Nu cred că am mai postat de o lună și nu sunt prea mândră nici de capitolul ăsta. Dar, MULȚUMESC CORONA VIRUS, ÎMI DAI VACANȚĂ și cu asta timp de scris în carte. O să mă străduiesc pentru că chiar nu vreau să renunț la cartea asta. Mulțumesc dacă încă mai citiți asta!