Răzbunarea Sakurei [În Curs De Corectare]

Capitolul 16

Gâfâie încet uitându-se fix în ochii lui. Roșii, pătați cu sangele urei. Totuși, și el gâfâie. Mai încet, mai inobservabil, dar și el o face. Sakura răsufla ușurată. Și începu să zâmbească. Iar apoi scoase un hohot de râs amar. El se încruntă, și vorbește cu o ură nemărginită:
-Ce crezi că faci?
-Mă gândeam că în sfârșit pot să mă răzbun. Numai din vina ta sunt aici.
Sasuke râse.
-Da, ai dreptate.
Sakura zâmbi.
Poate dacă ar fi fost în lumi diferite, ar fi putut fi camarazi. Dar nu trăiau într-o lume de basm. Trăiau în lumea reală. Cea a răzbunării și morții.
-Ești gata? întrebă Sakura. Sunt gata să te dobor.
-Mult noroc, dar nu prea cred.
Se repeziră unul în altul. Sunetul metalic a unor kunaie lovindu-se se auzi. Sakura se gândi că senzația asta îi era cunoscută. Da, de la antrenamentul cu echipa 7!
Se îndepărta, dar își reveni și îl presă cu mai multă forță pe Sasuke.
Dintr-o dată, Sakura simți o încărcare electrică. Sasuke își scoase sabia brusc. Radia de elecricitate.
Făcu ochii mari. Era ca atunci. Moartea lui... Se îndepărtă.
Sasuke spuse cu vocea lui grava, înfricoșătoare:
-Chidori!
Nu putea permite! Nu! Ar fi electrocutat-o. Singura optiune era să se prefacă... Moartă.
Tatuajele începură să apară treptat, prelunginduse pe tot corpul, aducând câteva murmure dinspre mulțime.
Totuși, nu avu timp să se mai gândească la nimic. Simți o durere înfiorătoare dinspre umăr, și în spate îl văzu pe Sasuke stând încruntat.
Umărul.
Lașule! țipă ea în gând.
Nu a îndrăznit să îi lovească un punct vital. De ce? De ce nu a omorât-o?! Avusese șansa!
Simți cum rana începea să de închidă. Scoase sabia lui Sasuke din umăr și se își îndreptă privirea spre el.
El avea o figură surprinsă.
-Hai să terminăm odată, spuse Sakura. Se repezi la el și îl lovi cu toată puterea în burtă, propulsându-l înspre celalalt capăt al arenei. Sasuke scuipă sânge, și privi surprins. El chiar... sângera? Se înfurie. Ce era cu puterea ei?! Nu era normală. Era demonică.
O privi uimit și doar pentru o secundă, încruntată, și stând așa semăna cu Cineva. Cu mama lui. Dar nu era posibil.
Se ridică și zâmbi cald. Nu era o prefăcătorie era adevărat. Lupta asta era reală. În sfârșit! Ochii lui, acum roșii ca sângele, o priveau pe Sakura atenți. Acela era un jutsu?? Atunci... De ce nu putea să îl copieze?! Zâmbi. Și începu să râdă isteric, nebunește.
-Asta era, nu? Jutsul tău!
Scoase un hohot de râs. Dar apoi se încruntă brusc și sharinganul lui se schimbă.
-Amaterasu.
Sakura fu izbită de un foc negru, dureros. Căzu pe jos, din cauza șocului, dar se ridică zâmbind.
-Țineți trucurile departe de mine, Uchiha. Cu mine nu îți merge.
Se repezi la el peste figura lui Surprinsă. Știa un singur lucru: dacă îl mai lovește o dată, el nu o să se mai ridice.
Dar nu era așa ușor.
Sasuke se încruntă și spuse oftând:
-Nu îmi vine să cred că mă obligi să folosesc asta. Susano'o!
Dintr-o dată, un schelet mov se încolăci în jurul lui apărând-l de lovitura Sakurei.
Nu se întâmplă nimic. Puterea era la fel de mare. Sakura se încruntă supărată iar Sasuke o privi uimit. Nu ajungeau la nici un rezultat.
-Sunt surprins, declară Sasuke.
Sakura își mușcă buza supărată.
-Aș prefera să fi lat pe jos.
Se îndepărtă și se pregăti pentru încă o ciocnire.
Dar, în mijlocul lor apăru Itachi.
-Gata, am văzut destul.
Sakura se încruntă și începu să țipe:
-Ce vrei să spui? Nu ai văzut nimic!
Itachi se încruntă.
-Am văzut cât trebuie. Lupta asta va deveni o luptă de rezistență. Și dacă măcar te apropo de rezistența lui Sasuke nu va fi destul timp. Sunteți adversari egali.
Sakura se uită în ochi lui fix, dar apoi oftă. Tatuajele se retraseră în rombul de pe frunte, iar ea se îndreptă spre tribune înțepată.
Nu s-a terminat, Sasuke. Era sigură că într-o bună zi, va fi mai puternică ca el. Și atunci, își va continua răzbunarea.
Răzbunare. Răzbunare. De ce exiști? De ce iei viețile acestor oameni în râs, distrugându-le. Răzbunare. Răzbunare. Fă-i să uite te rog de ură. Fă-i să-și amintească de bucurie.
Dar nu poți. Pentru că tu aduci numai neîmplinire. Au nevoie de cineva care să înlocuiască spațiul acela gol din inima lor. Să se completeze. Dar cum? Și cu cine?