Răzbunarea Sakurei [În Curs De Corectare]

Capitolul 4

Poate n-ar fi trebuit să fug. Dar totuși, cu fiecare zi fără ea simțeam cum ma sufoca din ce în ce mai tare aerul proaspăt, iar amintirea ei aducea gustul acela amar din gura.
Trebuia să plec, pentru ea. M-am prefăcut că merg într-o misiune și nu m-am mai întors. Și nu regretam. Simțeam ca pot să zbor atunci. Cel puțin, n-am regretat până când l-am întâlnit pe el. El mi-a tăiat aripile cu care m-am avântat spre viață și răzbunare cu o sete nebună. Mi-aș dori să învăț să zbor din nou. Să nu mai simt povara camarazilor mei pe umerii mei. Să n-o mai simt pe Sanaro Haruno atât de departe. Prea departe. Pierdută în neant alături de bărbatul acela. Cel pe care l-a omorât el. Sasuke
Uchiha.
              Memorile Sakurei Haruno
    
                       ***

Sakura mergea alături de Sasuke Uchiha pe cărarea îngustă. Era o tăcere stânjenitoare, dar Sakura era hotărâtă să nu găsească nici un subiect de discuție cu acest... om. Iar el, mărețul Uchiha, își ținea gura închisă, uitându-se drept înainte. Cum nu avea nimic altceva de făcut îl privi mai amănunțit pe șeful ei. Avea trăsături frumoase. Avea în el o perfecțiune năucitoare, cu ochii lui negri în care dacă te uitai atent te pierdeai... Totuși Sakura nu intenționa să se piardă vreodată în ei. Așa că privi mai adânc după aparențe. Ură. Răzbunare. Sânge. Moarte. Asta e tot ce exprima. Și bineînțeles, aerul acela de superioritate, specific celor din Uchiha, care le dădea o nuanță regală.
Se scutură brusc. Nu trebuia să se gândească la asta. Îi distrăgea atenția.
-De ce aveți nevoie de mine?
Tăcere. Sakura se încruntă.
-Ești surd? Sau mut? Nu îmi dau seama. Vorbește.
Băiatul oftă.
-Nu ști ce-i aia călătorie liniștită? Încercăm sa mă bucur de liniște.
Sakura se strâmbă.
-Nu vreau să merg undeva unde să nu știu. Așa că hai, repede, ciripeste.
Sasuke își dădu ochii peste cap și spuse:
-Ne ducem la reședința Uchiha. O să te dai drept o membră de-a noastră acolo și o să faci mai multe lucruri pe care le vei afla pe parcurs. Atât trebuie să-ți spun.
-Ai spus că trebuie să mă prefac una de-a voastră? aproape scuipă cuvintele. Nici în o mie de ani.
-Din păcate nu ai de ales.
-Mai vedem noi, mârâi Sakura.
Sasuke zâmbi.
-Da, mai vedem noi, o imită. Ca să ști, dacă te întreabă cineva cum te cheamă, de acum vei spune Sakura Uchiha. Lasă prostia cu Haruno. De la satul ăla, și arata cu degetul spre satul din zare, dacă nu spui așa îl extermin. Ai înțeles?
Sakura dădu scârbită din cap.
Se concentră la satul acela, din zare. Nu-l observase până atunci. Sakura Uchiha. Ce fals suna. Ce gol, ce mort.
Când era mică ar fi dat orice să facă parte dintr-un clan important care se implica în războaie, ca Uchiha și Senju. Era așa de tristă când se gândea că ea făcea parte din clanul Haruno, cel către se implica cu munca de jos, spionajul, asasinarea persoanelor și avea întotdeauna frica constantă de întoarcere a roții. Adică da, moartea ei. Dar acum... Ar vrea să poate face un pas. Dar e imposibil.
Oftă. Nu mai aveau mult și ajungeau la reședința Uchiha. Și ea acolo, de fapt, nu știa ce o să facă. Îi venea să pocnească ceva. Numai de dragul pocului acela satisfăcător. Cel care îți golea mintea. Era hotărâtă.
-Sasuke, începu. Am nevoie să fac ceva înainte să ajungem.
Sasuke ridică sprâncenele întrebător.
-Adică?
-Trebuie să sparg ceva, urgent. Cum ar fi.. hmm... acel bolovan! și arătă spre un bolovan imens la 20 de metri de ei.
Sasuke pufni disprețuitor.
-N-ai cum să-l spargi nici în o mie de ani.
Sakura se încruntă. Porni vijelios spre acel bolovan și se opri la un metru de el. Își încordă pumnul tare și țipă în timp ce îl lovi.
      *POC*
Zâmbi la auzul pocului și se intoarse spre Sasuke Uchiha care era încruntat. Nu se aștepta la asta. Zâmbetul i se largi și mai mult.
-Mergem? întreabă.
O porni în față și Sasuke o urmă ascultător. Oarecum. Era adâncit în gânduri. Sakura oftă. Ce se va întâmpla cu ea de dragul răzbunări? Oare ar merge până la moarte pentru ea? Da, aș merge. Nu voi renunța niciodată la răzbunare, jur. Își mușcă buza supărată. Încercă să nu se mai gândească la nimic.
                      ***
Ea e așa ciudată. Ura din ochii ei ca niște smaralde verzi mă face să mă bucur. Să mă gândesc că nu sunt singur în lumea asta fără sens. Când zâmbește, îți dă o pace în suflet. E așa puternică și în același timp pare singură. De ce a renunțat la viața ei pentru răzbunare? Ea chiar ținea la satul ăla, Konoha. Era un medic ninja talentat, eleva Hokagelui. Nu trebuia sa dea cu piciorul la tot ce a construit.
Dar cine sunt eu să judec. Sunt doar un ucigaș care distruge vieți. Uchiha Sasuke. Nu merit numele ăsta.
          
Memoriile lui Sasuke Uchiha

Tam! Tam! Tam!
Oare ce va urma? Eu știu, dar voi vreți să aflați? Ei, ca trebui să așteptați.