Totul sau nimic

Capitolul 1

Lordul Manchaster trebuia să plătească o mie de lire. Bun. Dumpsey avea deja casa pusă ipotecată, iar Northon pierduse zestrea fiicei sale, agonisită cu multă trudă în mai bine de optsprezece ani, într-un singur joc de whist. Ce păcat...

Pentru el, bineînțeles. Pe Sinfried Hawk nu îl interesa deloc suma pe care acești bărbați o pierdeau în clubul său, atâta timp cât aceasta se vărsa direct în cuferele sale. Iar pentru asta câștigurile păreau înzecite.

Era și normal. De-abia ce debutase sezonul londonez al anului 1822, iar toți genetelmenii cu tendințe mai mult sau mai puțin pitorești se gândiseră că, atunci când erau la Roma, trebuia neapărat să facă tot ceea ce făceau și romanii. Iar romanii – adică londonezii – iubeau să piardă bani pe care nu ei îi strânseseră sau - și mai amuzant! – pe care nici nu îi aveau.

Sin își îngustă ochii și luă încă o gură din bourbonul pe care și-l turnase mai devreme, înainte de a ieși din biroul său pentru a vedea ce se mai petrecea în sala mare.

Clubul pentru domni – de fapt golani, depravați și alții din aceeași categorie a păcatului – avea o sală de jocuri mare, extrem de spațioasă și atent decorată. Chiar dacă bărbații ar prefera să își dispute averile și în spelunci, Sin hotărâse că era cel mai înțelept să îi atragă prin opulență până și pe cei mai ipocriți domni ai Înaltei Societăți, acei indivizi care nu călcau în cutare loc pentru că nu avea pereții vopsiți la modă, mobila era ruptă sau alt gen de detalii pe care o doamnă nu le-ar fi crezut posibil observabile la un bărbat. Barul se întindea pe toată lungimea camerei, fiind catalogat în ziarul de scandal drept cel mai prolific bufet al diavolului. Fusese un compliment pentru domnul Hawk, proprietarul.

Pe lateral, scările cu balustrade lăcuite ofereau accesul pe cel de-al doilea etaj, destinat mai degrabă personalului. Totuși, Sinfried nu se ferea să propună vreunui bărbat că o chelneriță i-a făcut ochi mult prea dulci pentu a fi scutită de o răfuială în toată regula; iar camerele erau libere pentru un anumit preț pe care taurul turbat îl accepta numaidecât. Ce însemnau câteva lire la sutele pierdute într-o seară?

Zâmbi mulțumit și hotărî să se retragă în același birou din care venise.

Despre Sinfried Hawk nu se putea spune că era o persoană comunicativă. Destul de retras și atunci când se afișa la petreceri frivole din varii motive – avea toată distracția aici, iar unii nu înțelegeau cum și-ar fi dorit cineva să iasă din bârlogul său atât de bine construit -, Sin trecea drept un bărbat periculos.

Pe de o parte, era vorba de periculozitatea lui în raport cu domnii care refuzau să își achite datoriile la jocurile de noroc. Nu îi plăcea deloc asta, dar era necesar să își trimită matahalele pentru a recupera ceea ce era de drept al lui. Mulți ar fi spus că era un bărbat cu un puternic simț al proprietății, motiv pentru care îi mersese atât de bine în afaceri de-a lungul timpului.

Apăruse din neant, cu aproape opt ani în urmă, și ajunsese să fie notoriu în toate cercurile londoneze. Toată lumea deținea un permis pentru Bender și nimeni nu pleca nemulțumit de atmosferă.

Pe de altă parte, Sin era un pericol pentru toate doamnele și domnișoarele din Înalta Societate ai căror tați, frați și soți obișnuiau să consume tot în clubul său.

Se privi un moment în oglinda din birou, masivă, cu marginile stilului înflorat, renascentist. Părul des, brun, destul de închis la culoare, ochii verzi și tenul ușor bronzat, brațele puternice cu mâneci suflecate și umeri proeminenți înnebuneau orice femeie. Șoldurile înguste cu picioare musculoase pe sub pantalonii mulați cu cizme lejere erau atinse în treacăt de fustele tuturor reprezentantelor sexului frumos, „din greșeală". Iar Sin nu voia să le contrazică.