Totul sau nimic

Capitolul 29

Nimeni nu bănuia că, în dimineața aceea, după câteva zile de la ultimul incident, timp în care relațiile dintre cei doi soți se normalizaseră, lady și lord Southampton se vor certa pe un subiect banal în aparență, care purta de fapt un adevăr rațional în sufletele fiecăruia.

Era ora nouă, iar în sala cea mare se lua micul dejun. Mirosul de pâine proaspăt coaptă cuprinsese întregul hol, formând o dâră delicioasă pe care copiii personalului o urmăreau tentați. Doamna Craw, care tocmai intrase în bucătărie cu mâinile în șold, observă cum fiica ei era pe cale de a șterpeli o chiflă cu unt. Icni în dreptul ei, moment în care copilul își lăsă capul în jos, legănându-se pe călcâie, cu obrajii înroșiți.

— Nu furăm!, o atenționă mama ei.

Roșeața se intensifică pe cât fetița era certată chiar de mamă. Spre norocul său, Basil Craw trecea prin bucătărie. Înșfăcând o chiflă, se lăsă în dreptul fiicei sale și îi spuse, dezvăluind cadoul:

— Cerem frumos și mulțumim, da, scumpo?

Fetița adăugă un „mulțumesc" de-abia deslușit, primindu-și recompensa, în timp ce soția își mustra din priviri soțul.

În salon, Arrow se așezase prima la masă, încercând, aidoma fiicei chelăresei, să se abțină din a gusta bunătățile înșirate cu atâta aplomb în farfurii pretențioase până ce avea să coboare și Sinfried. Putea admira noile draperii pe care servitoarele le montaseră ieri, străduindu-se să uite foamea îngrozitoare cu care se tezise; erau albe și grele, așa încât dacă ar fi fost trase nu ar fi lăsat ca lumina dimineații să intre atât de blândă pe geamul mare. Camera aceasta era toată albă, numai scaunele reușeau să se distingă prin culoarea lor de mahon și masivitate. În rest, întreaga camera era parcă o anexă a Raiului, așa cum și-l imagina Arrow, ca și cum ar fi stat pe un norișor. Iar în perioada asta a anului putuse admira diferit mișcările norilor pe cerul senin al Londrei. Cumva, aceste două luni care se scurseseră de la căsătoriei ei o făcuseră să se simtă cu adevărat în locul potrivit, aici, în casa aceasta, alături de Sinfried, un soț pe care să străduia să îl reformeze. Și comportamentul lui se schimbase mult. Părea mai blând, mai deschis la concilieri și, ei bine, iubitor. Întotdeauna fusese iubitor.

Își mușcă buzele și oftă, întrucât avusese câteva săptămâni de-a dreptul liniștite. Să fi trecut două de la ultima lor dispută? Cine știa? Pierduse noțiunea timpului în momentele din pat și înafara acestuia, destul de rare, pe care le petrecerea alături de Sinfried. De la un timp se înțelgeau chiar foarte bine, cu mici dispute, evident, dar care se finalizau deja previzibil: ei doi și așternuturile răscolite. Restul activităților lui Arrow prevedeau vizite la diferite muzee și ceaiul de la lady Durach care îi devenise o prietenă extrem de bună, în ciuda diferențelor de vârstă.

Viața lui Arrow era acum atât de frumoasă, ceea ce o făcu să nu poată prevede adevăratul scandal care avea să se petreacă între ea și Sinfried. Îl simțise, ce-i drept, amenințător, cu cât avocatul tatălui lui Sin le făcuse vizite din ce în ce mai dese. El era pentru Arrow avocatul și atât, cel care o putea smulge oricând din visul acesta frumos cu o veste legală tulbure. Avea o presimțire destul de rea cu privire la conversațiile lungi pe care soțul ei le purta cu avocatul în biroul său din bibliotecă, trezindu-se chiar că privea plină de interes ușa până ce se deschidea. Atunci, zâmbetul lui Sin, palma bătută îi trezea o senzație îngrozitoare în stomac – văzuse prea multe pariuri care se încheiaseră așa. Singurul lucru care o mai liniștea era sărutul de pe frunte pe care bărbatul i-l acorda mereu, după.

Sătulă să aștepte, cu gândurile ei și cu pâinea prăjită și untul mirosind mult prea bine în nasul săi, duse mâna spre o felie. Căldura acesteia o făcu să se simtă invadată de o poftă monstruoasă.