Totul sau nimic

Capitolul 36

Eleanor nu fusese deosebită în pat. Cu siguranță nu fusese Arrow cea care îi făcea față lui Sin, întregii sale persoanlități vulcanice și neprevăzute. Rememorând ultima lor seară împreună, își aminti că aceasta se dezbrăcase de bună voie, nemaiașteptând mișcările lascive ale unui preludiu. Așezat pe un divan din proaspăta lui casă, Sinfried o privise fără interes. Sexul devenise mecanizat, de parcă era un produs al fabricilor ce începuseră să se dezvolte din ce în ce mai pregnant și în zona Londrei. Se așezase peste el, își pusese un obraz pe obrazul lui și dorința trupurilor se consumase rapid. Sin avea toate simțurile amorțite din urma alcoolului consumat – în general nu se îmbăta dintr-atât. Își aminti, acum, că aceasta gemuse în urechea lui atunci când el terminase; dar dacă marchiza nu râvnea la propria plăcere, atunci de ce părea întotdeauna atât de satisfăcută în patul lui?

Așezat la o masă din colțul barului, cu pălăria peste lăsată mai mult peste ochi, zâmbi. Fusese folosit. Eleanor îl folosise pentru că intuise măcar că soțul ei era cel sterp.

Înghiți în sec, imaginându-și că existau toate șansele ca cel îngropat astăzi să fie fiul lui. Nu mai suportase să îi vadă coșciugul micuț. Sigur că avea treabă, dar ar mai fi putut sta chiar și atunci când se aruncase cu pământ în el. Cumva îl duruse. Nu putea.

Robert era fiul pe care nu îl cunoscuse niciodată și asupra căruia nu își putea reclama niciun drept.

Pe sub pălărie privi în jurul său la agitația civilizată. Toată lumea lua micul dejun în Bender! Era o ironie, da. Una pe care nu o regreta. Arrow îl schimbase pe el și schimbase clubul pentru domni odată cu asta. Se putea spune că o femeie ghida acum activitatea din Bender. De la discuția cu ea, Sinfried privise clubul dintr-o altă lumină. Astăzi, de exemplu, refuzase să îl mai primească pe lordul Hustle până ce își va fi plătit măcar parțial datoriile. Făcuse asta și cu alți domni. De altfel, limitase suma până la care un gentelmen putea să datoreze clubului, astfel încât, în Bender, era acum liniște. Brutele lui nu își mai găseau locul aici decât de post de paznici. Unul dintre băieți, mai tânăr și mai dornic de aventură, se plânse chiar că era o meserie plicticoasă.

În această atmosferă, Sin îl zări pe baronul Rutherford și șunca lui, râzând poate la fel de fericiți. Mai era cu doi domni la masă. Amintindu-și despre cursa care îi fusese întinsă lui Arrow, Sinfried bătu în masa lui și își drese glasul:

— Lord Rutherford!

Baronul înghiți greu – era oare acum mai gras decât la începutul verii? Poate. Privindu-l pe patron, Sin îi făcu semn să se apropie, împingând scaunul din fața lui cu piciorul lung. Se ridică aproape tremurând, sub privirile celor doi interlocutori care își dădură seama că, pentru binele lor trebuia să continue să mănânce și să vorbească de parcă nimic nu se întâmpla, chiar dacă Sin ardea în scaunul său.

— Da, Southampton?, întrebă baronul și se așeză precaut, tamponându-și chelia lucioasă cu batista.

— Observ că ai un interes crescut pentru contesă, domnule. Am dreptate? Baronul dădu negativ din cap. Acum două seri ai comandat-o pe soția mea la Roșcovana, continuă calm Sinfried. Baronul continuă să nege. Ridicându-se peste masă, ieșit din minți, Sinfried îl prinse de reverele hainei și îl săgetă cu privirea. Am relații acolo, Rutherford! Așa că nu mai face pe prostul!

Baronul înghiți cu greu, conștient de faptul că nimeni nu se întoarcea spre el pentru a-l ajuta, fiecare interesat de propria piele.

— Era doar o... o... prostituată care să arate ca... ei bine... să aibă masca...

— Și de unde știai tu cum ar fi arătat soția mea în seara aceea?