Totul sau nimic

Capitolul 12

Revolta ei față de propriul tată era justificată. Bărbatul care nu îi fusese în niciun moment alături devenea brusc interesat de reputația ei. Asta nu putea decât să o deranjeze.

Chiar înainte de balul pentru care Sinfried trebuia să vină să o ia, tatăl ei, așezat pe un fotoliu în camera ei, în timp ce Matilda îi aranja părul, se hotărâse să îi țină morală. Cu o lavalieră atârnând neglijent într-o parte, jiletca împopoțănată de parcă era un claun, abia închizându-se peste pântec, acesta se tolănise de-a dreptul la măsuța care apăruse peste noapte în dormitorul său, cel mai probabil cumpărată din banii lui Sinfried. William Hayes doar pretindea că locuința aceasta mai era a lui, din moment ce viitorul său ginere refăcea bucată cu bucată, investind în ea. Își așezase gamba peste genunchiul stâng și își sprijinise cotul de măsuță. Transpira, ca de fiecare dată. Cel mai probabil suferea de vreo boală de inimă.

Chiar și așa, la douăzeci și patru de ani, atât de greu încercată de viață, Arrow nu mai suporta glasul acestui bărbat.

— Și nu trebuie să rămâi singură cu el sub nicio formă!

Matilda părea surdo-mută, mult prea concentrată în sarcina ei de a o face să arate divin. Dintr-un simțământ ciudat, se simțea astfel. Rochia aleasă parcă tendențios vernil, pentru a se asorta cu părul brun, avea umerii lăsați și mânecile bufante, cu panglici. Corsetul era brodat cu fir auriu și mărgele, iar crinolina se desfășura vaporoasă în jurul coapselor sale. De lenjeria de pe acestea nici nu mai voia să vorbească. Textura se simțea de parcă de-abia acum se născuse, fiică a regelui, și primea un regim special. Nu se mai simțise așa de la debutul ei.

— Tată, oftă ea, nu cred că sunt o tânără necoaptă!, se ridică în picioare și prinse șalul auriu pe care Matilda i-l așeză pe umeri. Să nu uiți, te rog, că domnul Hawk este bărbatul căruia îi ești dator și că a ales să șteargă această rușine asupra familiei noastre printr-o alianță care mie îmi face plăcere!

William rămase un moment cu buzele țuguiate, iar apoi reveni în forță, de parcă se aștepta la un astfel de răspuns din partea ei:

— Și cu ce scop, Arrow?, întrebă bărbatul iritat. Te-ai gândit la asta?

— L-am întrebat, da.

— Și?, ochii păreau că îi ieșeau din orbite, roșii, turbați deja din cauza alcoolului.

— A mărturisit că ține la mine.

Momentul de tăcere o făcu pe Arrow să simtă satisfacția de a fi avut dreptate.

— Și, continuă înflăcărată, să știi că îl iubesc. Nu înțeleg de ce soarta alege să fie atât de bună cu mine, dar nu te voi lăsa să îmi furi până și această...

Ridicându-se în picioare, William Hayes reveni la viață prin imperativele formulate de fiica lui.

— Ceva îmi spune că uiți că eu sunt părintele aici. Uiți unde îți e locul. Se apropie atât de mult de ea, emanând atât de multă mânie, încât Arrow crezu că o va plesni. Și uiți că ești o fatp proastă.

Faptul de a fi naivă doar pentru că iubea și era iubită i se părea o nerozie din partea unui tată egoist. Pentru el se milogise de Sinfried Hawk și îi oferise totul ei, pentru cel care o neglijase pe ea și pe destinul ei prea mult timp. Vorbea cu același bărbat care o pierduse la jocul de cărți, pe Dumnezeu!

William, după ce încercă să o intimideze, se interioriză din nou, bolborosi și se retrase, ignorând-o încă pe Matilda cea care clipea șocată.