Totul sau nimic

Capitolul 28

Nervozitatea lui Sinfired acum, în loja marchizului de Doyle de la Covent Garden, trebuie înțeleasă din mai multe perspective.

Pe de o parte, o pusese pe Arrow să îi promită că nu avea să se mai vadă singură cu marchizul de Doyle. O făcea pentru protecția ei, pentru că nu știa în cine putea să aibă încredere în societatea aceasta nouă pe care parcă o descoperea pentru prima dată. Ieșind din bibliotecă, imediat după escapada de la balul contesei Durach, Arrow se răzvrătise. Îl numise barbar, țipase la el și, în trăsură, se străduise în zadar să descopere un obiect cu care să îl atace. Nici toanele ei din pat, în acea seară, nu îl făcuseră pe Sinfried să se înduplece. Abia după ce, trezindu-se dimineața, auzise de la servitori că lady Southampton era pe Tamisa, cu bărcuțele, se gândise că Arrow ar fi putut folosi ca mod de răzbunare tăcerea. Ideea că avea să îl ignore era mai dureroasă decât un duel public cu soția lui, unul în care să se lase înjunghiat și mutilat pe viață.

În rochia ei galbenă, cu pălărie cu boruri largi, legată sub bărbie, o descoperise pe Arrow înclinându-se periculos de tare pe bărcuța care, din punctul lui de vedere, arăta îngrozitor de șubredă, pentru a atinge ciocul întunecat al unei rațe. Vorbea și râdea alături de lady Durach, care, observându-l, îi făcu semn. Contesa era o fire plăcută, chiar deschisă. În continuare, Arrow păru că nu-l vede, chiar dacă își ridică un moment privirea, lăsând-o la fel de repede în jos. Lui Sinfried îi trebuiră câteva momente pentru a nu urla la ea de pe malul Tamisei. Controlându-și mânia, se îndreptase spre zona în care se închiriau bărcuțele. Aproape că aruncă banii și porni cu viteză spre ele.

Nu crezuse vreodată că avea să vâslească atât de dimineața, totul pentru capricioasa lui soție, care, atunci când se apropie de ele, își trase mâna din apă, redevenind rece.

- Bună dimineața, doamnelor!, le salută Sinfried. Lady Durach, ce plăcere!

Se strădui să se mențină pe loc în timp ce dădea din cap, chiar dacă era greu să poarte o conversație și să vâslească bărcuța, fără să răstoarne barca în care se afla Arrow.

- Ce plăcere, domnule! Chiar o întrebam pe lady Arrow, mai devreme, când ne-am întâlnit pe alee, unde este soțul dumneaei. Credeam că sunteți prins cu treburi mult mai presante!

Lady Duchan clipise în așteptarea unui răspuns. Arrow își netezise rochia și privi orizontul, conștientă că privirea lui Sinfried era necruțătoare asupra-i.

- Bănuiesc că lady Arrow nu a fost atentă când am rugat-o să mă aștepte și pe mine pentru această plimbare matinală, bâigui Sinfried cu un zâmbet pe chip care părea bătut în cuie pe fața sa.

- Nu îmi amintesc să mă fi rugat, punctă Arrow pentru prima dată în acea dimineață.

Sinfried luase o gură de aer. Femeia aceasta era încăpățânată, mai încăpățânată decât el, și era orgolioasă, așezată în bărcuță ca o prințesă, așteptând scuzele de rigoare.

- Oh, este în regulă!, râse lady Durach. Domnule, nu ați dori să treceți în barca noastră? Mă tem că ne vom răsturna dacă ne mai loviți mult cu vâslele.

- O idee excelentă!, privi Sinfried spre soția lui, și, fără să anunțe, se ridică în picioare, făcând un pas rapid în bărcuță. Structura se clătină, Sinfried se dezechilibră și căzu peste Arrow, cu mâna nimerindu-i deasupra corsetului pe sânul care ieșea frumos în relief. O privi câteva momente, mângâind globul dezgolit, pregătit să facă orice pentru a o determina să renunțe la pedeapsa prostească pe care i-o aplic. Mă scuzați!, se adresă lui lady Duchan, așezându-se pe băncuță, lângă Arrow.