Totul sau nimic

Capitolul 19

— Indiferent de femeie, trebuie să te comporți exemplar cu ea, Sinfried. Să nu o minți. Să nu îi spui niciodată vorbe de ocară. Să nu o lovești. Te minți pe tine, te jignesști pe tine, te lovești pe tine. Iar asta pentru că femeia este mai ales soția ta, parte din viața ta. Femeile ne oferă cel mai de preț dar: ne ajută să fim creatori, să dăm viață, să contribuim la formarea acesteia; femeile ne dau puterea de a fi dumnezei. Ar trebui să îți amintești mereu că, atunci când ele nu ne mai văd astfel, puterea noastre scade și, în consecință, și noi dispărem.

Cuvintele lui Harold îi reveniră mai vii ca oricând în minte în seara nunții lui. Sinfried trăise cu multe femei de-a lungul timpului. Pe unele le îndrăgise, pe altele le folosise pentru trupul lor, dar pe toate le respectase, ghidat de glasul părintelui său. Nu uitase niciodată că un domn are grijă de soția lui și că încearcă să îi ofere femeii cu care este totul, pentru a-și oferi sieși orice, ca o reflexie fidelă în ochii acesteia, a bucuriei, a mulțumirii.

Nu știa clar ce simțea față de Arrow, dar era convins că existența a ceva îl făcea atât de dependent de fericirea ei.

Mai târziu, în seara aceea, după ce reușise cumva să o aline, chiar dacă îi rupsese inima ideea că ea suferea, se așezaseră pe pat, încă în hainele de peste drum. Sin își slăbise lavaliera, deschisese câțiva nasturi ai cămășii și îndepărtase cizmele, bucuros că își întindea, în sfârșit, picioarele. Pălăria căzuse undeva deoparte, iar mănușile rămăseseră lângă paharul pe jumătate terminat de pe noptiera sărăcăcioasă. Camera nu era oricum dintre cele mai frumoase. Ar fi preferat chiar un hotel pentru o seară ca aceasta, atât de importantă pentru Arrow. Dar bănuia că trebuia să se mulțumească și cu aceasta, în circumstanțele date.

Sticla venise cu el, întinzându-i și ei leneș un pahar după ce o observă mușcându-și nervoasă buzele, conștientă că era pentru prima dată în același pat cu un bărbat care nu îi era tată. Nasul ușor roșiatic îi amintise că plânsese. Își menținea totuși o înfățișare deosebită, cu buze pline, perfect evidențiate, rozalii, piele albă, păr închis la culoare. Câteva cleme zburaseră. El i le îndepărtase atunci când îi mângâiase părul pentru a o îndemna să se liniștească. Buclele îi cădeau pe umeri. Rochia era prea siimplă pentru frumusețea ei, dar îl incita. Putea recunoaște fără să exagereze că era îngrozitor de excitat. În schimb, femeia gustă temătoare din vin, încruntându-se atunci când alcoolul îi atinse interiorul gurii cu o arumă parfumată. Plăcinta cu carne de mai devreme, pe care o comandase Sinfried pentru ca ea să nu fie obligată să cineze în atmosfera de jos, alături de coșulețul cu vin, tartă cu vișine, brânză și struguri, erau încă trecute de la unul la altul. Nimeni nu se grăbea, fie chiar înfometați.

Arrow rămăsese așezată pe jumătate pe perne, descoperindu-și sub rochie gleznele, unul dintre picioare fiind încrucișat sub ea. Sinfried își mușca buzele înciudat la gândul că, goală, ar fi arătat și mai bine alături de el, în această seară. O dorea îngrozitor de tare și de-abia ce aceasta se relaxase. Nu putea face o mișcare greșită prin care să îi alimenteze suspiciunile.

De parcă ar fi știut la ce se gândea, Arrow, ușor amețită din cauza băuturii de mai devreme, prinse curaj pentru a aborda subiectul, plescăind înainte de a-l anunța gravă:

— Știu că nu așa ar trebui să se desfășoare noaptea nunții noastre...

Sinfried era întins de-a curmezișul patului, cu o mână sprijinindu-și capul, cu un picior ridicat, lăsând să se vadă prea bine mulajul vintrelor sale în pantaloni. Nu era genul rușinos.

— Serios?, întrebă el zâmbind și, de la picioarele ei, îi privi pomeții roșietici. Culese încă un strugure de pe ciorchinele așezat undeva în dreapta lui și îl duse la gură, spărgând ușor boaba. Și cum crezi tu că arată o noapte a nunții?