Totul sau nimic

Capitolul 27

Nu se așteptase ca soțul ei să o urmărească până aici, ținând cont de faptul că nu se deranjase nici măcar să danseze cu ea în acea seară. Cu cartea încă în mână, Arrow îl privi pe Sinfried cum se uită superior la marchiz și cum se apropie ca un animal de pradă de vânatul său. Arăta la fel de bine ca la începutul serii și, fiind în mediul său alături de ea, relaxarea trupului îl făcea să pară cu atât mai mult Sinfried cel pe care Arrow îl iubea. Răutăciosul și nesuferitul Sinfried.

Involuntar își mușcă buza inferioară, de parcă trebuia să revină la realitate și să nu își mai idolatrizeze soțul. Copiii răsfățați tind să devină și mai nesuferiți, iar tot ceea ce nu voia Arrow era să îl vadă și mai îngâmfat de atât, aici, în biblioteca lui lady Duchan, de parcă și aceasta îi aparținea. Sinfried se sprijini de birou, încrucișându-și o gleznă peste cealaltă, în cea mai iretică poziție pe care ar fi putut-o lua în momentul de față.

— Credeam că știi că nu trebuie să fii niciodată singură în compania vreunui domn, Arrow.

Și uite-l pe îngâmfat!, își dădu femeia ochii peste cap. O deranja faptul că o dojenea când era clar și din spusele marchizului că el se aflase în compania multor femei, mai multe decât ar fi putut intui ea vreodată. Nu era egal ceea ce îi cerea.

— Marchizul de Doyle, simți nevoia să îl apere pe noul ei prieten, este un bărbat exemplar, nu un hoț de inimi ca..., îl privi și își ascunse răspunsul printr-o nouă mușcătură a limbii. Cumva, pentru lipsa lui de atenție din seara aceasta, simțea nevoia să îl tortureze.

Se întoarse spre birou și lăsă cartea jos, deschizând-o la o pagină oarecare.

— Ca mine?, o întrebă blând.

— Poate. Dădu încă o pagină a cărții, încercând să pară la fel de dezinteresată de el precum fusese și el întreaga seara. Era geloasă pe toți oamenii care vorbiseră cu el, pe toate doamnele care îi atinseseră brațele și pe toți ochii care îl adoraseră. Iar el primise acea adorare ca pe un dar oarecare, de parcă nu i-ar fi ajuns niciodată iubirea ei. Se simțise cumva pierdută și, trebuia să recunoască asta, în plus în lumea lui. Plus că, nu se putu abține înaintea gândurilor care se învălmășeau în minte, s-a oferit să îmi prezinte biblioteca mare a contesei. Nu credeam că în Londra mai sunt femei interesate de filozofie și științe. Vezi cum nu am putut rezista.

Sinfried își plecă privirea peste tratatul pe care îl frunzărea, distrasă de prezența sa.

— Curios, îi luă paharul din mână, nici eu nu știam că te interesează acest subiect.

Uitându-se încă peste umărul ei, puse mâna pe paharul de pe masă și duse alcoolul la buze. Gustul îl făcu să se strâmbă numaidecât.

— Băutură de fetițe, bodogăni în urechea ei.

Arrow se strâmbă nemulțumită la comentariul său. Își îndreptă spatele și mai mult, privind acum undeva în față:

— Mă interesează. Nu am mai avut ocazia să citesc de mult timp, mai ales astfel de cărți. Este ceva interesant la filosofi, ceva ce nu poate fi înțeles de toate mințile. Uneori nici chiar de mine, oftă ea și închise cartea, atingând literele aurii. O împinse, rezistând tentației greșite de a o fura.

— Nu mă îndoiesc că ai putea înțelege filozofii timpului nostru, Arrow, zâmbi el înaintea feței ei visătoarea, dar mi-ar plăcea să discutăm despre câte se pot întâmpla într-o bibliotecă, draga mea.