Totul sau nimic

Capitolul 7

Ruth se ținuse de cuvânt și abandonase familia Hayes chiar în ziua în care, credea ea, fusese jignită îngrozitor. De aceea nu fusese nicio prezență feminină care să audă țipătul lui Arrow în seara în care fusese atacată de baronul de Rutherford.

A doua și a treia zi, Arrow nu se putuse gândi decât la ceea ce se petrecuse atunci. Simțise rușinea la gândul că el observase și această coborâre abisală a tatălui ei în patima jocului. I se păruse nefiresc să fie vândută, evident. Și mai bizar fusese că baronul acceptase târgul. Arrow nu se crezuse niciodată o femeie dorită.

Acesta, alături de proaspătul ei logodnic misterios, îi dovediseră că nu era așa.

Nu cunoscuse prea mulți bărbați în viața ei, dar lumina funambulescă din privirea lui Sinfried Hawk îi trezise mii de fiori în corpul care, se părea, știa mult mai bine despre ce era vorba. De asemenea, inima prostuță a lui Arrow, cel puțin acea parte a ei încă neatinsă de neajunsurile vieții, bătuse altfel încă de atunci.

Era ciudat.

În dimineața în care spălă singură așternuturile și scările, rememoră sărutul. Stătuse încremenită ca o proastă sub atingerea delicată a buzelor lui Hawk. Dacă ar fi știut cum să reacționeze înaintea asaltului corpului său ar fi... Dar nu știuse și se îndoia că următoarea dată avea să cunoască mai multe aspecte legate de acest subiect.

Ștergând geamurile, Arrow privi înapoi la bărbatul care se arătase în pragul său. Prima dată Căpcăunul, care se dovedise lipsit de atributul sadic pe care îl invocase Sinfried, iar mai apoi chiar Hawk. Mica lui minciună cu privire la soarta ei, exagerând voit destinul de prostituată, o făcea acum să se amuze și să se întrebe de ce ținuse morțiș acesta să îi accepte cererea în căsătorie. Inima îi tresăltă după ce își șterse degetele în apa rece. Poate că știa ea de ce...

Sinfried Hawk o iubea...

Așa să se manifeste iubirea?

Îi înmână unealta băiatului care slujea la biserică și care se oferise să îi reparte clanța. Se cutremură atunci când o pală de vânt rece îi izbi spatele prost acoperit. Nu simți însă frigul așa cum ar fi trebuit, căci avea impresia că ardea. În cizmele ușor umede în interior, uzate, își chirci degetele goale.

Îi luase apărarea înaintea baronului, îl amenințase... Nu ar fi trebuit, dar Arrow simțise satisfacția femeii curtate atunci când prinsese nota vindicativă din tonul lui Hawk. Era cu siguranță o păcătoasă și poate de aceea își și merita soarta.

Adică – încuie ușa și urcă scările, căci nu avea rost să aprindă focul în sobă pentru o seară mai puțin friguroasă decât celelalte – se simțise bine chiar și atunci când îi sărutase fruntea, își așezase degetele peste ale ei... Sânii ei se întăriseră inconștienți în momentul în care, ieșind din pătură, acest bărbat fermecător fiind așezat cu spatele la ea, știuse că el era totuși în cameră. Avusese o senzație de plinătate oribil de plăcută.

Sinfried Hawk nu era o creatură de lepădat. Și din cauza asta, pe lângă senzația stranie din inima sa, Arrow avea impresia că dezvolta un al șaselea simț.

Atinse apa din cadă. Călâie. Se cufundă în ea oricum, căci se simțea îngrozitor de murdară după patru zile în care fusese nevoită să se descurce singură cu treburile gospodăriei. Aproape că icni, căci trupul muncit, fierbinte, nu percepu apa ca fiind călâie, ci mai degrabă ca un sloi de gheață. Nu avea timp de zăbovit.

Dar odată cu gândul care zbură din nou spre Sin Hawk, își dădu seama că acesta era mult prea drăguț pentru a fi bărbatu ideal pentru ea. Ce poveste încântătoare, nu? Băiatul bogat dar fără titlu și posesiuni agricole, băiatul de la oraș, care o iubea pe fata săracă, dar care avea suficient pământ pentru amândoi, fata de la țară. Mda...