Totul sau nimic

Capitolul 15

Fusese cel mai neașteptat gest pe care îl văzuse vreodată la o femeie ce, se presupuea, trebuia să leșine în fața scenei în care eroul ei – poate Sin, poate doctorul Oslburg, că și așa fusese el prea galant cu logodnica lui! – salva copilul, iar asta dacă acesta nu se înecase până ce mintea masculină se trezea din reveria eroismului. Până să se desmeticească și să alerge el însuși spre copil, Arrow, mai sprintenă, reușise cumva să se arunce în lac, punându-se atât de flagrant în pericol. Atunci lumea lui Sinfried – care încă digera îndrăzneala baronesei de a o jigni astfel pe Arrow – se clătină.

Se apropiară la unison și văzură cum, în unduirea faldurilor rochiei, un obiect cu păr bălai se apropie. Știind că nu era ea, dar din datorie Sinfried îl prinse de mână pe copil și îl trase afară, în timp ce Nicholas și doica îl înconjurară. Mai mulți oameni se apropiaseră, atrași de zgomot.

— Și ea?, privi înnebunit Sinfried spre cei care se uitau la apă, căci, atunci când băiatul se înălțase la suprafață, crezuse că avea să o zărească și pe ea curând, poate, cine știe, să îl surprindă cu abilitățile ei de înotătoare.

— Cum ar fi să moară?

Îl auzi pe Gerald în urechea lui și îi văzu zâmbetul. Ar fi trebuit să simtă la fel ca prietenul său, o ironie a sorții moartea ei prin înec, poate chiar o ușurare, dar în momentul de față nu putea din motive pe care nu dorea să le ia în considerare. Astfel, dându-și jos vesta, Sinfried nu mai stătu pe gânduri și sări în apă după ea.

Se scufundă în răcoarea neașteptată a apei, observând rapid fustele care pluteau, purtate în parte de lichid. Oare știuse să înoate atunci când se aruncase în lac? Fustele să o fi oprit din a se salva? Se scufundă și mai puternic, mișcându-și picioarele așa cum învățase încă de la zece ani în lacul din apropierea casei, prinzându-i mijlocul și examinându-i chipul care, în tentele albastre, părea și mai palid. Era frumoasă precum o păușă de porțelan, cu părul care îi accentua trăsăturile nepământești, punând în contrast spuma albă a laptelui din obrajii ei cu negrul podoabei capilare. Iar el îi zisese că este urâtă. Cum putuse îndruga o astfel de minciună chiar și în acea dimineață? La naiba!

Se încruntă și își lipi gura de a ei pentru a-i oferi din oxigenul său, trăgând-o în același timp la suprafață; luă o gură mare de aer atunci când izbuti să o scoată cu toate acele materiale impregnate cu apă, aducând-o obosit la mal. Inima îi bubuia înnebunită, mai ales că, în prezența aerului, nu reacționase. Părea moartă în brațele sale.

Nicholas, care reușise să se asigure că cel mic era sănătos, se îndreptă spre ea, imediat ce fu așezată pe iarba crudă.

— Trebuie să îi deschid corsetul, îngâimă medicul, cerându-i parcă aprobarea. Trebuia să fie nebun să se gândească mai înainte la pudoare!

Cu stropi prelunginud-i-se pe nas și pe bărbie, direc din păr, Sinfried apucă din cizmă cuțitul pe care îl avea pretutindeni asupra-i. Fără să stea pe gânduri, o întoarse cu spatele spre el și despică infama cusătură, astfel încât, imediat ce îi eliberă plămânii, Arrow reuși să tușească puternic și să elimine apa infiltrată în plămâni.

— Încet, o îndemnă Nicholas. Așa, pe o parte. Sprijinindu-se într-un cot, femeia se zbătea să respire, cu siguranță cu căile respiratorii arzând-o. Logodnicul ei își strânse gura într-o linie imperceptibilă, căci chipul ei palid devenea roșiatic.

Gerald oftă undeva departe de urechile lui Sin în momentul în care Nicholas anunță că era bine, iar oamenii oftară ușurați, și, alături de lady Archibald, prietenul său priviea scena la fel ca toți cei care se adunaseră împrejur. Avea să fie o poveste frumoasă în cercurile Înaltei Societăți, le intui el gândurile.