Totul sau nimic

Capitolul 16

— Domnule, refuz să mă căsătoresc azi și sub niciun chip nu mă puteți convinge că este mai bine să ne... ei bine, să ne luăm atât de brusc!, își dezvălui degetele, cu ochii ieșindu-i din orbite, înnebunită. Dacă încercați să înăbușiți un scandal prin asta, vă înșelați!, continuă plină de patos. Nu va face decât să îl aprindă și mai mult. Oamenii vor crede că suntem cu adevărat vinovați de păcatul... păcatul...

— Preacurviei, o ajută Matilda, care împăturea liniștită o cămașă de noapte proaspăt spălată.

Arrow roși înaintea oglinzii de la măsuța de toaletă. Privind un punct fix în timp ce își exersa discursul pe care îl pregătise pentru îndârjenia lui Sinfried de a se căsători chiar în decursul acestei zile, își aminti cu adevărat că fusese o desfrânată în trăsură. Își strânse picioarele, resimțind și acum atingerea divină a degetelor sale. La naiba cu aceste cuvinte! Cum avea ea să dea cu ochiii de el fără să nu își lase capul în pământ? Cum să mai arate mândră când îi permisese să îi atingă sânii, să o pipăie într-o zonă pe care nu își amintea să o mai fi atins nimeni, niciodată?

Era rușinos și plăcut în același timp.

Așa trebuia să arate un păcat: vinovat de tentant.

—Oh, Matilda! oftă ea și își acoperi chipul cu palmele pentru a nu se mai uita la aceleași buze care fuseseră cuprinse cu atâta patimă de dinții contelui, rămânând până și în această dimineață roșii. Nu pot să le permit oamenilor să râdă de mine pentru că mă căsătoresc atât de repede! Și așa își bat joc de situația mea materială. Iar el, el e așa un, un...

— Încăpățânat?

— Exact!

Matilda îi zâmbi.

Arrow stătuse toată noaptea cu gândul la cele întâmplate. Obosise. O obosise omul dificil cu care trebuia să trateze. Privi la ouăle fierte de pe tăvița pe care servitoarea i-o adusese mai devreme în dormitor și se servi cu unul. Avea nevoie de toate puterile pentru a-l confrunta fără a-și pierde cauza și fără a accepta o căsătorie atât de grabnică care era cu siguranță o greșeală/

— Între timp, oftă camerista ei, v-am adus ziarul. Îi așeză hârtiile lângă platou, frumos împachetat, poate că încă ușor cald. Citi rapid pariurile din coloana dedicată acestora, pentru caii care aveau să se întreacă atunci la hipodrom. Nu recunoștea niciun nume. Era o poză imprimată cu un tren. Încă unul?, se întrebă Arrow mestecând nefericită, cu propriile gânduri în minte. Toată lumea cumpăra în dimineața asta și m-am gândit..., ridică din umeri Matilda, iar Arrow îi zâmbi, hotărâtă să nu se arate atât de ursuză cu cea care îi era echivalentul unei prietene. În plus, continuă încurajată servitoarea, am dat jos tablourile din pod, așa cum mi-ați spus ieri, înainte de a ieși la plimbare cu domnul Hawk. Să le atârnăm?

Nici nu observase tablourile acoperite cu o pânză albă, din colțul dormitorului său. Fusese mult prea îngândurată pentru ca lumina lunii din urmă cu o seară să îi dezvăluie munca finalizată a servitorilor. Prinzând mai bine bucata de hârtie în mână, pentru a desfășura ziarul, oftă și îi mulțumi, lăsând-o fără răspuns.

Își aminti de ce ieri insistase să intre în pod; asta pentru că știuse dintotdeauna că lucrurile vechi erau încă acolo. Tatăl ei asta îi spusese: lucruri nefolositoare, vechi, uitate de proprietari, putrezeau în pod pentru a da de lucru servitorilor și pentru a hrănii șoarecii. Atunci fusese înspăimânată de ideea că aveau șoareci care să o muște de degetele de la picioare noaptea, care să i se strecoare prin gură, să o sufoce în timp ce dormea. Putea oare să moară sufocată de un șoarece?