Totul sau nimic

Capitolul 10

Sinfried se simțea izbit de frumusețea pe care o emana Arrow prin fiecare por. Avu impresia că va leșina la vederea acestei fete în rochia ei roz cu boboci pe poale, strânși frumos de o ață argintie, în grădina de trandafiri, cu șalul care îi cădea ispititor de pe un umăr. Părul nu îi mai fusese prins într-un coc lipit de scalp, rigid, ca de guvernantă, ci lejer, lăsând câțiva cârlionți să atârne din acesta, ispitori, pe umeri, indicând parcă sensul săruturilor unui bărbat. Era aproape ca atunci când o întâlnise, numai că mai frumoasă decât o știa.

Luă o gură mare de aer și își făcu vitejește curajul de a se apropia de ea.

Fata se ridică, îmbujorată. Oh, nu... Putea vedea în ochii ei strălucirea, acea lucire pe care părinții lui o aveau pictată pe iriși. Se simțea copleșit de forța acelei lumini ascunse a genelor sale.

— Știu, dar m-a vrăjit grădina ta, domnule, privi în jur pentru a nu se uita la el, luându-i pentru câteva secunde o piatră de pe inimă. E magnifică!

Sin luă o gură de aer și își impuse să se liniștească, apropiindu-se de fântână și așezându-se în locul în care ea stătuse mai devreme.

— Mama mea creștea trandafiri când eram mic. Am învățat totul de la ea. Înțeleg de ce te-a atras locul ăsta. E liniște aici. Și e destul de greu să făsești un loc tihnit în Londra.

Se așeză pe fântână, crezând că reflexia ei în apă ar fi fost mai ușor de privit. Nu era așa. Apa transforma trupul femeii într-unul și mai seducător, ca al unei sirene.

— Serios?, aceasta luă loc lângă el. Nu mă pricep deloc la flori.

— Nici tata nu se pricepea..., privi Sin vizător cerul întunecându-se. A stricat sute de boboci, a rupt tulpini și vlăstari fără să-și dea seama, spre dezamăgirea mamei. Avea două picioare stângi în loc de mâini.

— Ce analogie ciudată!, râse ea. Apoi, după un moment în care bărbatul remarcă obrajii rumeni, degetele subțiri, de data asta înmănușate, fata continuă. Știi totul despre părinții mei, nu-i așa? Tata îți este de suficient timp dator ca să fi scotocit în trecutul lui, nu? Probabil că știi că mama a murit la nașterea mea. Nu sunt multe lucruri de zis despre ea, mai ales că nu am cunoscut-o. Dai ai tăi? Părinții tăi? Par cu adevărat interesanți, nu mă înțelege greșit. Este ceva ce eu, ca fată trăind destul de izolată, nu am mai întâlnit.

Făcuse greșeala să îi menționeze înaintea ei. Și ar fi putut să îi spună că tatăl ei îi ucisese în mod indirect pe acei oameni „interesanți", așa cum îi numea ea, dar nu dorea să distrugă punctul culminant. Nu putea nici să îi povestească despre ei. S-ar fi simțit îngrozitor să îi spună ce oameni minunați fuseseră și cum, pentru bunătatea lor, pentru onoare, dispăruseră de pe fața pământului. Își ridică ochii aproape injectați. Să fi fost de la trupul care reșimțea efortul fizic, mușchii antrenați în ring, dar, în ciuda factorilor, i se întări întreg corpul. Își strânse pumnii și expiră profund. Chipul ei era prea blând, prea zâmbitor și nevinovat pentru a ști acum asta.

O forță divină îl salvă, căci Matilda, cu capul plecat și mâinile împreunate, își drese glasul.

— Cina este servită, domnule Hawk! Domnișoară...

Sin oftă ușurat și se ridică. Simțea nevoia să își stropească fața cu apă rece înainte de a cina pentru prima dată cu ea, să uite că îl întrebase de părinții lui și că retrezise memoria lor indubitabil tristă.

— Voi veni și eu, o anunță și trecu pe lângă servitoare, rapid, fără să mai privească în urmă.

Încruntată, Arrow se ridică și se apropie de Matilda. Ceva era ciudat aici. Nu își dădea seama ce anume putea fi, dar trebuia să fie ceva la mijloc destul de putred, încât acest bărbat, care vorbise atât de relaxat de ai săi, să se schimbe brusc atunci când scormonise ceva mai tare, dincolo de amintirile unor talente în grădinărit.