Totul sau nimic

Capitolul 18

 Scoția rămânea încă un tărâm magic, sălbatic, unul care nu s-ar fi asemănat vreodată cu aglomerata Anglia. Apa îi păruse neagră, râul însuși învolburat în această perioadă a anotimpului atunci când trecuse peste pod Râul Esk. Pe colinele înalte, pădurea se arăta verde și sănătoasă. Totul era verde în jurul lor. Și era mai frig. Mult mai frig decât de așteptase, astfel că fu nevoită să pună pe ea un șal. Continuă să privească împrejurimile. Era ca și cum, în ciuda stăpânirii Scoției, nimeni nu se atinsese de ea încă. Iarba te împia să o strângi în palme și trunchiul umed al copacilor promitea răcoarea mult așteptată în zilele de vară. Case erau puține și risipite între marile orașe. De-abia ce se mai zărea vreo căruță – una adevărată, care căra alimente, oameni sau animale – cu vreun bătrân pletos, neîngrijit după moda londoneză. Înalta Societate ar fi înnebunit dacă s-ar fi apropiat de vreun astfel de drumeț pribeag.

Odată ce se ajungea însă aproape de fierăria din Gretna Green, la intersecția Headless, populația se înmulțea și începeai să deosebești pâlcuri de cupluri. Multe doamne se străduiau să-și ascundă opulența în spatele unor rochii mai simple, pe când bărbații – de obicei foarte tineri – se ocupau de întreaga tranzacție. Căsătoria era văzută, în această regiune a Scoției, drept o tranzacție, cu atât mai mult cu cât ceremonia extrem de scurtă se aranja chiar în atelierul fierarilor. În zilele în care își făcuse debutul auzise multe povești despre infamia atelierului fierarilor din Gretna Green. Destul de încăpător, cu pereții exterior vopsiți în alb, patru hornuri pe care ieșea un fum negru din când în când și cu tot atâtea uși, locul în care părea că se mutase și preotul parohiei de peste drum nu era cu nimic locul diavolului, așa cum îl numea matroanele londoneze. Era chiar o căsuță cu acoperiș din cărămidă, iar cineva – probabil mâna unei femei – se ocupase să vopsească ramele geamurilor.

Arrow observă aceste aspecte după ce diligența îi lăsă lângă gardurile pe care se urcase țanțoș un cocoș. O vacă mugi în depărtare, iar un copil alergă după câțiva porcușori mai murdar decât animalele. Se presupunea că acesta era un moment romantic, în care fetele prea tinere fugeau de acasă cu bărbați nepotriviți, dar ea, Arrow, – o fată prea bătrână – fusese adusă cu forța de logodnicul ei. Nu fugise cu el, ci de una singură. Se trezise cu el, ce era drept. și părea că nu îl putea convinge că, în aceste condiții, o căsătorie era total nepotrivită. Situația era îngrozitor de complicată și riscau să se afunde și mai tare în grămada de băligar pe care un țăran o punea în căruța lui – încă una! – alături. Povestea ei demăna mai degrabă cu poveștile de adormit copiii, unde Sin era antagonistul.

— Cred că ne grăbim..., bâigui din nou în speranța că îl va epuiza și va renunța la gândul nebunesc enunțat în trăsură.

Sinfried nu o mai luă în seamă. Ochii i se plimbau vii când la preot, când la bărbatul pe hainele căruia zăcea funinginea, cu mâini butucănoase și barbă roșcată. Plătise deja un alt preot care se afla la al doilea etaj al fierăriei, cununând un alt cuplu, și nu voia ca cineva să se bage înaintea nunții programate anterior. Privea neliniștit ceasul și bătea din picior. Barba îi crescuse semnificativ și cearcănele îi brăzdau chipul. Părul fusese supus unui tratament dur: la fiecare două secunde, o pereche de degete se strecurau în el. Cămașa se adunase inestetic pe spate și renunțase de ceva timp la lavalieră. În această indecență a drumului greu parcurs, Arrow putea zări pieptul dur ce se profila în spatele acestui articol de îmbrăcăminte. Înghiți în sec și privi îngrozită scările pe care trebuia să urce.

Impacientată cum era, Arrow nici nu-și dădu seama când pășise în fierăria încinsă, așa cum nici acum nu realiză că, după ce cuplul tânăr coborî vesel, același bărbat pe care Sinfried îl plătise anterior întrebându-i dacă voiau o cameră la hanul din apropiere, cel mai potrivit pentru noaptea nunții, urcă cele câteva scări. Era mult prea concentrată pe evenimentul care trebuia să succeadă ceremonia și prin care se legitima oficial căsătoria, noaptea nunții, unul care îi provoca fiori pe șira spinării și îi uda corpul cu o transpirație inexplicabilă. Se trezi că avea la comandă doi martori și, înaintea sa, un registru în care să se semneze.