Totul sau nimic

Capitolul 33

Balul de la familia Ascout o făcu să îl reîntâlnească pe marchiz în sala aglomerată a prinților și a prințeselor. Dat în luna iulie, foarte aproape de toropitorul august, balul avea un cod vestimentar inedit. Poate că asta îi și atrăsese atenția lui Arrow când primise invitația, consultându-se cu lady Durach.

— E un bal mascat, draga mea. Da...

Contesa picase din nou în propriile gânduri, făcând-o pe Arrow să ia de una singură decizia de a se duce sau nu la acesta, mai ales că femeia își exprimase părerea de rău pentru că nu putea ajunge. În fapt, Arrow nu o mai văzuse niciodată pe lady Durach atât de taciturnă și ar fi vrut să o întrebe atunci ce avea, dacă nu s-ar fi gândit egoistă la propriile probleme.

Din seara întâmplărilor nefericite, când fiul marchizului aproape că fusese otrăvit în fața sa, Arrow nu putuse să nu se gândească la situația copilului lui Doyle, mai degrabă la paternitatea sa. Încă un aspect părea să o macine, unul pe care nu voia să îl evidențieze atât de pregnant. Exista oare posibilitatea ca băiatul marchizului să fie, de fapt, copilul lui Sinfried? Vârsta corespundea perioadei în care soțul ei avusese o aventură cu marchiza, cu lady Eleanor. Trăsătura ochilor verzi era, de altfel, specifică mamei lui Sin, transmisă soțului ei tocmai de aceasta. Cum arborele genealogic al lui Doyle nu părea să încadreze o astfel de caracteristică pătimașă, trebuia să creadă că lady Eleanor făcuse copilul cu altcineva.

Observându-l pe marchiz în cealaltă parte a încăperii, își croi drum până la acesta, încurcată de pelerinele domnilor și de măștile cu pene, voluminoase. Era renumitul bal mascat al familiei Ascout, dar la care Arrow se simțea stingheră în lipsa prietenei sale, lady Durach. Trebuia să recunoasc faptul că, în ciuda identității oarecum ascunse, Arrow nu putea să nu se gândească la ideea că arăta ridicol. Sinfried refuzase să participe, îndemnând-o însă pe ea să meargă, în acea seară. De când îi spusese că o iubea, apropiind-o parcă și mai tare de el, se retrăsese în sine. Era bizar cum atât lady Durach cât și lordul Southampton deveniseră parcă peste noapte mâhniți, măcinați de gânduri. În ultimele două săptămâni, seara declarației de dragoste spontane fusese ultima în care ea și Sin avuseseră parte de intimitate. Asta îi sporea oarecum suspiciunea cu privire la ceea ce însemnase de fapt marchiza pentru soțul ei. O făcea curioasă și geloasă.

Iar atunci când era astfel, Arrow nu se închidea în sine, ci, din contră, devenea și mai volubilă.

— Milord!, se înclină aceasta în direcția marchizului. Bărbatul – care era costumat simplu, cu o mască neagră peste ochi – o privi încruntat. Se îndoia că o recunoșteau mulți. Avea o rochie roșie, decupată în față, poate prea decupată. Sin nu mai era acasă atunci când ea se pregătise pentru bal. Nu avusese ocazia să o dojenească în ceea ce privea ținuta. Sânii i se conturau frumos, albi, iar la spate, peste părul lăsat să cadă natural, prins doar în față cu o bijuterie pentru a nu-i intra în ochi, ceva mai jos, îi fusese legată o mască aurie, cu pene negre, ce se pierdeau în monocromia părului său. Peste rochie, un corset negru, de decor, care fusese făcut la comandă în momentul primirii invitației, se oprea sub sâni, ridicându-i și mai sus. Fustele se decolorau treptat, ajungând la poale albe. Tocurile completau ținuta de femeie-corsar, o costumație destul de îndrăzneață și unică. Sunt eu, lady Arrow!, îl înștiință.

Marchizul tresări, iar fața acră, pe care nu o mai văzuse până atunci, i se transformă brusc. Ciudat că ea nuu mai văzuse niciodată cât de răutăcios se uita marchizul la restul lumii, de parcă îi ura pe toți.

— Doamna mea, dar arătați scandalos de..., o pirivi în ochi după ce îi sărută mâna cu mănuși albe, prinse de mânecile ușor bufante ale corsajului de sus, lăsate pe umeri, scandalos..., completă, fără prea multe cuvinte.