Totul sau nimic

Capitolul 20

Pe unde umblase Sinfried în orele în care fuseseră despărțiți? Oare acceptase el atât de ușor ideea abstinenței în condițiile în care insistase pe subiectul relațiilor conjugale înainte? Atât de ușor să își schimbe cineva comportamentul, mai ales că pretindea că nu era vorba niciun moment de iubre?

A doua zi, Arrow stătea în trăsura pe care bărbatul o închiriase și care trebuia să îi ducă înapoi în Londra. Din câte vedea pe ferestruica trăsurii – cu decor tapițat, roșu, de parcă ar fi fost într-o cameră a plăcerilor otomane – bărbatul discuta cu o femeie corpolentă, o servitoare cel mai probabil, judecând după șorțul și boneta pe care femeia le purta, luând mai apoi un coșuleț din mâinile plinuțe ale acesteia. Îi zâmbi șarmant, așa cum făcuse și cu ea la balul în care se prezentaseră pentru prima dată în calitate de logodnici, vrăjind-o. Servitoarea era drăguță în felul ei, dar Arrow nu credea că era cu adevărat genul de femeie care l-ar fi încântat pe Sinfried, în ciuda comportametului său voluptuos. Oftă. Poate că așa se născuse bărbatul ăsta: un zeu al plăcerilor pe care ea și le reprima de dragul trăiniciei acestei relații.

O altă întrebarea îi traversa acum mintea, în detrimentul șirului nesfârșit, rezumând parcă întreaga ei nelămurire: ea era genul lui Sinfried?

Ce s-ar fi întâmplat dacă nici ea nu era genul pe care el îl prefera? Aseară nu păruse să îl deranjeze aspectul ei, așa murdar și neîngrijit cum fusese. Azi, de dimineață, se străduise să își aranjeze părul frumos, să arate măcar prezentabil. Se străduia, din nou, și era prostuță. Dar nu putea sta cu mâinile în sân! Impusese ideea aceasta – care, în moementul de față, i se părea de-a dreptul deplasată – de a se abține până la momentul potrivit. Totuși, nu putea să stea cu mâinile în sân și să se uite cum altele îl cucerea pe soțul ei cu nurii lor. Fusese greșit să vrea să îl cucerească cu mintea?

Se cutremură, așezându-se cuminte pe banchetă când Sinfried se apropie de trăsură. Îl auzi îndemnându-l pe vizitiu să pornească și, în timp ce încă închidea ușa trăsurii, aceasta porni, lăsând Gretna Green în urmă. Parfumul lui ușor piperat îi cuprinse nările imediat ce se instală pe bancheta dinaintea ei și simți cum se îmbată, exact ca în noaptea trecută, de virilitatea sa. Dumnezeule! Chiar consumase prea mult! Poate că ăsta era motivul reacțiilor ei revoluționare și nu dorințele sale.

Își frecă tâmplele, căci se trezise singură, cu o durere de cap care amenința să nu o mai părăsească.

— Ești mahmură?, o întrebă simplu Sinfried, fără ca măcar să o privească, interesat mai degrabă să îi ofere coșului locul de cinste.

— Nu am mai experimentat... posibil, concise, căci nu voia să se disculpe. Sinfried..., începu să vorbească curioasă și obosită de începutul acestei aventuri, dar el o întrerupse, oferindu-i o brioșă. Oh, îți mulțumesc!, clipi. Sunt lihnită! Măcar atât putea recunoaște.

— Nu am avut timp de micul dejun, o informă calm. Mă tem că afacerile nu mă țin prea mult timp departe de club, așa că a trebuit să pornim imediat.

Pe obraji începuse să îi crească o barbă frumoasă, ușor aurie, poate – ce idee! – roșcovană, în consonanță cu ochii verzi. Sinfried trebuia să fie un spiriduș de o convinsese să nu spună nimic înaintea căsătoriei succinte. Privi inelarul. Nici măcar nu avea un inel. Și totuși, iat-o căsătorită.

Ideea că Sin era ocupat, o făcu oarecum să se bucure; cu cât mai ocupat, cu atât erau mai puține șansele ca el să-și petreacă timpul în brațele unei alteia. Dar asta însemna că nu avea timp nici pentru brațele ei. Se încruntă, totul părându-i potrivinic. Era conștientă de iubirea pe care i-o purta, ceea ce justifica oarecum sentimentul geloziei. Oare simțea și el la fel? Altfel de ce i-ar fi făcut pe plac?