Totul sau nimic

Capitolul 5

Să îl ia sau nu încet? Nu voia asta, evident. Voia să urle la el, să îl strângă de gât și să îi spună că îi luase și el totul, inclusiv pe fiica acestuia. Ar fi vrut să îi amintească faptul că era acum la mila lui. Frenezia pe care o simțea îi spunea totuși că nu era atât de bine ceea ce făcea.

— Nu înțeleg de ce îl chemi aici, oftă Gerald în seara aceea când îl trimise după William Hayes care brambura prin club ca o fantomă.

Nu avusese ocazia să discută despre noua lui situație cu prietenul său, fapt ce îi spunea că fusese mult prea prins în tot ceea ce era șarada asta. Totuși, nu avea timp să se destăinuie.

— Îți voi explica, dar acum am treabă, Gerald.

Bărbatul își ridicase sprâncenele și plecase.

Îl întâlnise pe Gerald în Italia, când era chiar el una din brutele unui patron, numai că, spre deosebire de clubul său mai degrabă liberal, în care toată lumea făcea ceea ce îi plăcea, afacerea acestuia era prostituția. Gerald fusese chelner și un pungaș care nu se îngrijora că avea să fie văzut de cei în buzunarul cărora cotrobăia . Amândoi însă fuseseră nevoiți să se evapore din Italia după ce salvaseră o biată femeie care nu știa în ce se băga în afacerea prostituției. Pe puntea vasului râseseră de întâmplare și porniseră spre următorul port. În Franța deveniseră frați la cataramă, pungași, eventual vizitiu și lacheu pentru o acoperire exemplară a „meseriei" lor. În cele din urmă, soarta se îndurase de sufletul încă frustrat al lui Sin și îi oferise un avantaj financiar. Iar acum, uite-l deținând propria afacere pe care o numea chiar curată.

În orice caz, Gerald era fratele pe care îl pierduse demult din cauza lui William Hayes. Normal că avea să se sfătuiască cu el, pe îndelete, asta după ce își finaliza propria fiziune a planului.

Câteva minute mai târziu, pe scaunul pe care stătuse și Arrow Hayes cu o seară în urmă, se afla chiar William. Părea timorat. Așa și trebuia. Sinfried i-ar fi sucit gâtul fără remușcări dacă nu ar fi fost plăcerea de a se vedea, în final, răzbunat.

— Știi de ce te-am chemat aici, Hayes?

Îi era greu să stea față în față cu el și să nu își scoată la iveală durerea anilor pierduți, a lui și a familiei sale. Sin se stăpânea cu mâna pe paharul cu sctoch. Dacă avea să îl strângă mai tare probabil că l-ar fi spart. Oftă și se lăsă pe spătarul scaunului. Pentru a nu-l ucide pe loc trebuia să își imagineze că era altundeva, într-un loc în care el nu era patronul unui club, ci fiul mai mic al unui conte, poate chiar el însuși unul.

Păstrase inelul familiei. Îl smulsese de pe degetul mamei lui cât timp aceasta stătuse încă agățată de tavan, moartă, cu lațul în jurul gâtului. Nu avusese însă curaj să și-l pună. Nu voia ca cineva să recunoască emblema conților de Southampton. Îi plăcea să creadă că era cu mult înaintea adversarului său. Nici nu avea să știe ce îl lovise.

Privi cutiuța de pe polița biroului, acolo unde mai era îngrămădit și părul ambilor părinți morți, o miniatură a fratelui său, un căluț din cavaleria regelui, de jucărie, pe care i-l dăduse tatăl său. Toate acestea erau amintirile unei liniști de care nu mai avusese ocazia să se bucure și, probabil că, nu se va mai bucura niciodată.

Îi lipsea prea tare familia pe care o pierduse, iar el nu era capabil să facă una nouă. Nici nu se gândise prea bine la asta. De ce îi trecea prin minte ideea unui copil tocmai acum? Gândul său fu purtat și mai departe la cea care dormea în patul care fusese, bănuia el, al mamei lui.