Totul sau nimic

Capitolul 35

— Trebuie să fie o altă explicație în toată povestea asta!, exclamă Arrow câteva ore mai târziu. Ceasul de buzunar al lui Sinfried, abandonat în hainele de la picioarele patului, indica ora patru dimineața. Orașul prindea încet viață, printre ferestrele deschise ale dormitorului infiltrându-se fumul înecăcios al vocilor primilor negustori care își aranjau și transportau mărfurile.

În pat, scuturând un trabuc în scrumieră, în toată splendoarea sa nudă, cu un picor ridicat, Sinfried o priviea leneș. Încetase să se gândească la păcatul pe care îl făceau – pentru că el era convins că ăsta era un păcat, adevărul fiind, pentru el, prea evident – atunci când Arrow îl sărutase a doua oară într-o oră. Nu îi putea rezista. Nu putea lupta cu senzația din stomac sau cu mintea care îl împingea spre ea. Acum, în lumina difuză a felinarelor, acoperită sumar de un capod, cu sânii reacționând răcorii care se instalase din urma ploii, Sin nu putea să își abțină pornirile.

Poate că așa se simțea iubirea.

— Mama nu l-ar fi înșelat niciodată pe tata...

Amazoana era așezată pe o banchetă lângă geam, formată de amenajarea cu pernițe a parapetului mai înalt, încadrată frumos de pereți care făceau ca geamul să iasă în relief pentru privitorii din exterior. Avea fruntea încruntată și buzele strânse, gândind intens problema. Era adorabilă. Era soția lui.

— Niciunul nu vrem să credeam asta, pufni el.

Întorcându-se spre el, cu părul ei lung lăsat să cadă liber pe umeri, pe sâni, pe clavicula reliefată, Arrow se încruntă și îl întrebă:

— Atunci, te-ai gândit vreodată că tu nu ești fiul tatălui tău și că mama ta a fost cea infidelă?

Atitudinea aceasta de frondă îl sâcâia acum mai mult decât oricât. Se străduise să afle adevărul și acum nu mai voia să îl cunoască absolut deloc. Voia să uite că descoperise vreodată scrisorile lui Harold către William Hayes. Acum, ideea că mama lui ar fi fost vreodată o curvă ieftină, o cocotă, îl deranjă. O iubise îngrozitor pe femeia aceea, poate la fel de mult ca pe Arrow. O săgetă cu privirea când inima îi tresări:

— Ai grijă ce spui!

— Avertismentul e bilateral, domnule!, încheie ea, țanțoșă. Știu pur și simplu că mama nu l-ar fi înșelat, oricum ar fi fost. Simt asta!, desenând leneșă cercuțele pe marmura geamului, Arrow își aminti nostalgică de toate poveștile pe care doica cea bătrână i le zisese. Doica mea îmi spunea că semănam foarte bine cu mama. Era o femeie încrezută, înțepată, care îl înfrunta mereu pe William Hayes. Avusese o zestre mare și, într-un fel, el stătea pe banii ei, era un soț întreținut de o femeie bogată. Unii ar fi spus, își opri privirea asupra unghiei sale, gândind toate informațiile care îi treceau prin minte, că ea are sânge aristocratic, finaliză, mușcându-și obrazul.

Fraza îl făcu pe Sin să se încrunte. Era prima dată când povestea ajungea într-o intersecție și exploatau alt drum decât cel drept, a incestului. Cumva, simți emoții vagi în stomac înaintea speranței care i se infiltra în suflet.

— Tata nu te numește fiica lui, îi zise el brusc, dar spune că proprietățile sunt ale tale de drept.

— Absurd!, se încruntă ea și, încrucișându-și picioarele sub trup, acoperindu-și corpul cu halatul îl privi din nou. Nu aș fi putut moșteni vreun titlu. Înaintea mea ești tu, fratele tău... Poate că aș fi făcut o căsătorie bună – aici, Sin o privi pe sub sprâncene, amuzat. Nu că nu am făcut una, adăugă aceasta, uitând de tensiunea atmosferei. Dorind să depășească momentul, plusă: Să nu uităm că sunt fată...