Totul sau nimic

Capitolul 21

Nu se înapoiase la casa lui, chiar dacă promisiunea unui pat cald, patul lui, în care se găsea proaspăta sa soție pe care să o tenteze încontinuu, ar fi putut înnebuni și un sfânt. După ce cadavrul fusese ridicat, ancheta terminându-se prea rapid și locuința din Spring Square rămase goală, Sinfried se așezase pe o sofa, își lăsase capul în mâini și vărsase lacrimi de frustrare. Toată viața își imaginase cum William Hayes se așeza în genunchi, înaintea lui, și își cerea iertare, încerca să se explice și îl implora să nu îl ucidă. Atunci, după căsătoria cu Arrow, pentru că nu ar fi putut să îl provoace la duel, Sinfried i-ar fi arătat generozitatea sufletului său oferindu-i o cămăruță în cartierul săracilor, una umedă, mucegăită, în care să își petreacă restul vieții, în timp ce el își lua în primire moștenirea. Lașul alesese să se sinucidă înainte ca Sin să își vadă răzbunarea, sau ce mai rămăsese din ea, împlinită. În consecință, era prea nervos pentru a sta în preajma lui Arrow. William Hayes era, incontestabil, tatăl ei și ea trebuia să țină măcar puțin la el, iar el, nenorocitul de el, i-ar fi zis ceva, cu siguranță, ceva ce ar fi regretat mai târziu din cauza tristeții din ochii acesteia.

Nici nu o putuse consola atunci când rămăsese împietrită înaintea scenei sau când se așezase cu un chip înnegrit de tristețe pe unul dintre scaune, mută. Orice soț bun s-ar fi dus și i-ar fi spus că era bine. Poate că întâmplarea asta arăta că el nu era deloc tatăl lui, soțul perfect pentru mama sa. Era un soț rău, iar asta pentru că, imaginea lui William Hayes strangulat de propria mână, cu picioarele atânându-i deasupra podelei, îi amintise de moartea mamei lui. Nici acum William nu îi oferise alinarea uitării, având să fie mereu, egoist, deasupra părinților săi. Trupul începuse să îi tremure instantaneu de fapt. În locul grotescului chip al celui care îi furase totul se afla chipul blând al mamei sale, într-o după-amiază cenușie, la fel ca toate cele care precedaseră sinuciderea propriului său tată. Mâncase terci în dimineața aceea. Proastă decizie. Culesese o lalea din grădină, cum de-abia ce începuseră să înflorească aceste simboluri ale anotimpului ceva mai călduț. În inocența lui, Sinfried crezuse că soarele avea să lumineze și casa lui. Numai că, venind ca să îi ofere mamei laleaua, Sinfired se trezise că se holba la trupul inert al femeii. Vomitase tot.

Își închise ochii, a patra zi după sinuciderea lui William Hayes. Expiră fumul trabucului, lăsându-l în scrumieră să ardă până ce se stinse și invadă camera cu un firicel de fum melancolic. Trânti și ziarul pe birou, dându-și capul pe spatele scaunului și privind tavanul. Ironic, anunțul fusese plasat lângă rubrica în care apăruse și mențiunea căsătoriei lor.

Glasurile celor care continua să se distreze în clubul contelui de Southampton îl treziră la realitate. Inexplicabil, evitase mulțimile de aproape patru zile, când se întorsese în club și rămăsese aici, în biroul său. Înainte de a lua decizia bruscă de a se căsători cu Arrow, își închipuise că, odată ce lumea avea să afle de existența sa, își va face în fiecare seară prezența la vreun bal distins. Nu că cererile de a participa la balul lui Cutărică sau sau la serata lui lady de X întârziau. Mai întâi descendența lui, mai apoi căsătoria grabnică cu Arrow și era suficient de notoriu pentru a fi invitat la baluri în care bârfa era binevenită, adică, dacă era să fie drept, la toate. Teancul însă zăcea pe birou, neatins, cu unele sigiluri rupte, altele intacte.

Privi inelul pe care și-l așezase pe deget imediat de ajunsese în Bender, simțind parcă nervoia să i se confirme că el era fiul contelui de Southampton și că tatăl lui nu îl renega din cauza slăbiciunii sale și a insuccesului. Nu mă bate, tată!, gândise atunci când scosese din cutiuță inelul cu sigiliul al familiei. Nu mă ocărî...

Planul lui se ruinase complet. Simțea parcă fierea pe buze la gândul că, atunci când era mai tânăr și mai plin de speranță, își închipuise răzbunarea de la cap la coadă. Acum nu putea decât să se piardă în dezamăgire, singur, cu memoria mamei sale bântuindu-i serile. Ce se întâmplase cu el? Cum reușise să ruineze o răzbunare de ani buni pentru că simțea ceva atât de ciudat pentru o femeie? Simțea ceva pentru Arrow, ceva ce întâlnise întotdeauna în sclipirea din ochii tatălui său. Nu voia să o numească. Nu acum. Nu niciodată.