Totul sau nimic

Capitolul 3

— Pardon?

Știuse că se băga în ceva rău de când își propusese să realizeze un schimb, fără bani, mai degrabă un troc, dar nu crezuse niciodată că va auzi de această mârșăvie, căci mai mult ca sigur că înțelegeau diferit termenul de „căsătorie" Se simți speriată de privirea sa lacomă, cu atât mai mult cu cât zâmbetul său era cât se putea de batjocoritor, ceea ce îi indica masca acestei căsătorii, eventuala conotație. Apoi, furia puse stăpânire pe ea.

— Tocmai ce ți-am zis, domnule, că nu voi fi prostituată!

— Ah, dar nu îți cer să te prostituezi!, zâmbi el. Îți cer doar să fii soția mea, iar asta nu este nici pe departe sinonim cu ceea ce face o femeie ușoară. Se ridică în picioare, aplecându-se peste birou și dominând-o cu înălțimea sa. Bineînțeles că va trebui să împarți patul cu mine, dar nu cred că ăsta va fi un impediment după ce vom avea binecuvântarea tuturor sfinților tăi.

Respirația sa era ușor piperată, dar emana mirosul unui bărbat care consumase alcool înainte. Oare cât de lucid era când îi făcea această propunere?

— Tatăl meu... el nu ar permite niciodată ca eu... cu o persoană ca tine...

— Arăt ca o persoană căreia îi pasă?

Nu. Hawk nu avea nicio urmă de grijă în priviri. Ochii lui străluceau de fapt. Și o atrăgeau, ce-i drept. Asta dacă n-ar fi fost impertinența de mai devreme. Bineînțeles că era mai mult decât ar fi sperat în situația ei, dar tatăl ei nu ar fi fost niciodată fericit cu un bărbat fără titlu. Avea însă de ales? Avea ceva de zis? Oare i-ar fi păsat?

— Nu pot să...

— Ai spus „orice", îi aminti acesta, apropiindu-se mai mult de ea.

— Da, dar... ar trebui să existe ceva între noi. Luă o gură mare de aer. Ar trebui să fie chimie...

— Serios?, râse el. Dacă doar despre asta e vorba..., Hawk râse și înconjură înflăcărat biroul. Întoarse spre el scaunul pe care ea era așezată și îi zise: Pregătește-te pentru niște chimie, doamnă!

Se aplecă neînduplecat spre ea, luându-i gura cu asalt. Aceasta se trăsese cât de în spate putuse, dar își dădu seama că era prizonieră, așa că încetă din a mai încerca să se evapore din scaun. Respirațiile lor se amestecară într-un final, iar Sinfried simți cum ideea că el controlează situația îi oferă o satisfacție îngrozitoare. Trebuia să îi dovesească un contrariu, evident, dar pentru el momentul acesta îi spunea mai multe.

Îi plăceau buzele ei. Erau moi, pline – poate prea pline - și parcă neexplorate. Doar gândul ăsta îl făcu să încetinească ritmul, astfel că își trecu numai el limba peste buza inferioară, în dorința de a o ademeni și pe ea.

Bineînțeles că își dorea o răzbunare ca la carte, dar nu era un violator. Nu o putea silui. Putea doar să o înnebunească până ce ea îi ceda, ia mai apoi avea să facă pasul final, acela de a-i arăta lui William Hayes că îi luase totul cu tot cu dobânda anilor pierduți. Da. Asta era o idee, una nebună, căci, în calitatea sa adevărată, nu își permitea să o atingă propriu-zis, ci doar să o dezonoreze public, prin numeroase astfel de săruturi plasate în zone-cheie.

Finaliză sărutul răsuflând în obrazul ei, chiar dacă nu fusese unul deplin, așa cum și-ar fi dorit el și întreaga lui ființă.

— Asta nu e chimie?

Pentru momente bune, Arrow nu zise nimic. Era mult prea șocată de ceea ce simțea pentru a avea replică. Mii de furnicături îi străbăteau ființa și făceau ca părți ale corpului ei să pulseze dureros, făcându-și simțite prezența pentru prima dată în viața sa. Era complet năucită. De moment, da, dar și de cerere.