Totul sau nimic

Capitolul 4

Își petrecuse jumătate din noapte întocmind un întreg plan. Nu era de mirare că astăzi era destul de obosit, încât să își dorească să sară peste prima liniuță din carnețel.

În intimitatea camerei sale, atunci când scria meticulos, se gândise că ar fi fost mai ușor să îi propună să fie amanta lui. Sărutul – nu îi stătea în fire să se repeadă astfel la femei, mai ales la cele necunoscute – îi dovedise că nu ar fi avut probleme legate de atracție. Se foise neliniștit în scaun, simțind cum o dorință ciudat de timpurie își face simțită prezența.

Motivul pentru care Sinfried nu își dorise să o facă amanta lui, ci îi propusese căsătora era însă mult mai simplu: cu o amantă nu te puteai expune peste tot, pe când cu o logodnică aveai dreptul să mergi la cele mai elitiste petreceri și evenimente, acolo unde lumea bună, lumea respectabilă putea să remarce asocierea. O atingere pe umăr, un surâs... în scurt timp cu toții își vor fi dat seama de relația dintre ei. Ar fi fost o dezamăgire pentru reputația fetei să se despartă înainte de încheierea căsătoriei, mai ales că punctul al doilea al planului său era formulat astfel:

Distruge-i reputația public! Fă să fiți prinși într-o postură indecentă în casa vreunui lord, la balul acestuia, sărut-o în public...

Iar lista putea continua.

Momentan, Sin se afla la prima liniuță, poate cea mai grea.

Cucerește-o!

Cum răzbunarea lui nu putea să întârzie, se hotărâse să încerce să o facă încă din a doua zi. De altfel, voia să afle cât mai multe lucruri despre această Arrow Hayes, o fire exagerat de curajoasă, dacă îl întreba cineva pe el, așa cum nu mai întâlnise până acum.

Nu știuse niciodată că inamicul lui avusese un copil. Iar copilul era o femeie în straie de cenușăreasă. O observase încă de când ieșise din casă. La lumina cenușie a zilei ploioase, pomeții ei păreau supți, talia atrăgător de subțire, iar sânii de sub corset promițători. Își drese glasul și încercă să își astâmpere neliniștea trupească bruscă. Nu era cu nimic deosebită. I-o zisese aseară. Era o față comună.

Fața asta comună îl stârnea cum nu o făcuseră îngerii italieni.

— Fugi undeva?, găsi potrivită întrebarea asta pentru a o tachina. O văzuse cum îl privea urât pe Basil, zis și Căpcăunul, bărbatul a cărui reputație o hiperbolizase pentru a o speria. Mai degrabă Basil ar fi atins pe toată lumea care încerca să îi facă avansuri unei femei neajutoare, iar nu invers. Zâmbi în sinea lui, căci fusese diabolic.

Arrow tresărise și îl fixase cu ochii ei mari, cu gene lungi, chihlimbarii. Alunița de pe buza ei arăta, de la distanța asta, și mai atrăgătoare. O sărutase și pe ea aseară? Nu. Păcat...

— Domnule Hawk!, replică ea. M-ați speriat!

— Credeai cumva că ai avut un vis atât de frumos aseară și că nu a fost, de fapt, realitatea?, o tachină în continuare, fixând umbrela deasupra capetelor amândurora. În spațiul intim creat, Sin simți căldura trupurilor care emana la fel de viguroasă din amândoi.

— Nu, îi răspunse ea. Credeam că a fost un coșmar.

Căutătura dură, sumbră, îndreptată acum asupra lui, căci Basil se îndepărtase numaidecât atunci când îi zărise vigilent impreună, îi amintea îngrozitor de puternic de tatăl lui. La fel se comportase și bărbatul cu el, în copilărie și adolescență. Și postura ei – dreaptă ca o scândură – îi amintea tot de Harold, conte de Southampton.