Cei mai buni amanți

Capitol special 2

Cole Cook

Și-o văd. O văd cum tremură în fața mea. Părul lung și blond ce-i cade pe lângă obraji, mângâindu-i pielea catifelată și umedă din cauza lacrimilor. Ochii ei sunt ațintiți în pământ, evitându-i pe ai mei, la fel cum ar evita o persoană zdravănă la cap să treacă prin fața unui leu înfometat.

Plânge, îi pot auzi respirația sacadată și nasul înfundat. Fundu-i lipit de blatul mobilei de bucătărie, iar o mână o ține pe cealaltă cu grijă, vrând s-o protejeze de alte atacuri.

Și jur, aș vrea s-o iau în brațe și să-i spun că-mi pare rău, însă nu pot face asta.

Lovesc masa, făcând-o să tresară, și-o observ mai bine.

Mă înșală.

Cum mama dracu s-a ajuns aici după atâția ani de relație?

Cu ce-i mai bun colegul acela al ei cu care lucrează la proiect? Cum poate să-mi facă una ca asta mie?

Mârâi, simțind furia cum explodează cu putere în mine.

N-am s-o las să plece, îmi promit, însă am s-o chinui până când va ajunge la refuz, căci trădarea sa mă arde pe viu mai tare decât flacăra unui chibrit după ce te-ai spălat cu benzină.

De ce să minți când dovezile sunt exact în fața ta, mai evidente decât albastrul cerului de vară?

De ce să te joci cu nervii unei persoane ce deja și-a pierdut răbdarea?

Miros a alcool, sunt sigur de asta, căci după discuția cu Nick am băut câteva beri. Poate mai multe decât era necesar.

Mereu te întrebi dacă-i mai bine să-ți crezi iubita sau prietenii. Uneori răspunsul se află deja în întrebare, alteori o poți da doar în bară, distrugând tot ceea ce deja ai.

Am lovit-o. Palma mea i-a strâns șoldul stâng cu atât de multă putere încât țipătul ce i-a scăpat printre buzele întredeschise a răsunat în casă precum urletul unui lup rănit în pădure. Am rănit-o, împingând-o în așa fel încât și-a luxat încheietura mâinii. Sau este ruptă și doar nu vrea să mai spună ceva?

Un pas în față. Sunetul ploii de afară îl acoperă pe cel provocat de lacrimile sale.

Fragilă, precum o păpușă de porțelan. Fața roșie ce-i este marcată de urmele lacrimilor și ochii ce abia de mai poți să-i recunoști.

Kayley Miller, sau doar ceea ce a mai rămas din ea? Iubita mea, sau doar urma a ceea ce-am mai lăsat în viață din acel suflet ce m-a trădat?

Îi prind bărbia între degete, strângând-o cu putere, ochii mei fixându-se în ai săi.

Am să te distrug, deși asta ar putea să-mi frângă mie inima. Am să mai las doar rămășițe din esența ta, și nu-mi pasă că asta ar însemna să mă transform într-un monstru. Voi deveni cel mai real coșmar al tău, căci tu ai decis să mă faci să devin asta.

Deși se declară inocentă n-o cred. Nu pot s-o cred. Nu după poza pe care Nick mi-a arătat-o, deși aceea ar părea una nevinovată în care el doar o îmbrățișa. Ar fi putut face asta în semn amical, nu? Ar fi...

Strâng cu mai multă putere bărbia sa între degete și simt cum maxilarul meu se încleștează din cauza nervilor.

Ar putea fi multe adevăruri în jurul a ceea ce s-a întâmplat, însă mintea mea deja și-a construit o poveste pe care nimeni n-o mai poate schimba.

O privesc, fețele noastre fiind doar la câțiva centimetri distanță, respirațiile noastre contopindu-se, mirosul ei alinându-mi pentru câteva secunde inima.

O sărut, mușcându-i buza de jos cu putere, în timp ce mâna liberă îi strânge carnea șoldului stâng. Un geamăt de durere sufocându-se-n gura mea.

Am să te distrug așa cum ai făcut tu cu mine, fiindcă cui pe cui se scoate.