Cei mai buni amanți

Capitolul 3.

Kaylie Miller

— Hei Kaylie, vocea lui Oakley răsună în căști, făcându-mă să zâmbesc.

Sora mea este întinsă pe canapeaua din livingul pe care îl împarte cu încă două cupluri. Nu pot să cred că stă la New York într-un apartament cu alte patru persoane pe care nici măcar nu le cunoștea la început. Mereu a avut curaj atunci când trebuia să-și trăiască viața fără să asculte regulile dictate de cineva sau de însăși societatea în care trăim. Este atât de diferită când vine vorba despre asta. Își ia propriile decizii singură, fără să se intereseze de ce-i bine sau rău, dacă pentru ea este ok atunci nimic nu contează. Este atât de liberă, plină de speranțe și lipsită de frici.

Dacă n-aș semăna fizic cu ea aș crede că pe mine m-au schimbat la naștere.

— Hei, Ley, zâmbesc, lăsând capul să-mi cadă pe spate. Cum merge treaba în Marele Măr? Întreb, așezându-mă mai bine pe salteaua patului. Mama spune că nu vii de Paște acasă, șoptesc, scoțând în afară buza de jos. De ce nu vii acasă, Ley? O iau la rost în timp ce ochii mei încearcă să-i imite pe cei a unei căprioare, deși sunt sigură că nu prea îmi iese.

Zâmbește. Acel rânjet șiret pe care îl are de fiecare dată înainte de-a face o nebunie. Sclipirea din ochii săi mă sperie, făcându-mă să înghit în sec, știind că ideea ei este una proastă. Una foarte proastă. Deși încă nici măcar n-am auzit-o știu asta.

Însă știu și că este o idee care pe ea o va face fericită.

Când auzi "idee proastă" acolo este Oakley, iar unde este ea acolo este și propria-i liniște sufletească.

Faptul că ascultă mai mult de inimă decât de minte oare face diferența? Acesta este secretul unei relații perfecte?

Mai taci, Kaylie. Nu există relație perfectă.

— Jared m-a cerut, mă informează cu nonșalanță ca și cum mi-ar spune că mâine la prânz va mânca legume la cuptor cu pește și sos de tomate, iar eu simt cum ochii îmi ies din orbită, căci nimeni n-a pomenit nimic de vreo nuntă până în ziua de astăzi. Nu-i fantastic, Kay? Îmi arată inelul, lăsând entuziasmul să iasă prin toți porii din cauza a ceea ce i s-a întâmplat.

Piatra prețioasă de pe inelarul său îmi sare-n ochi, făcându-mă să mă uit cu mai multă atenție la ceea ce-i înconjoară degetul. Este din aur, iar piatra parcă este strânsă în brațe de cele două fâșii aurii. Nu este foarte mare, însă nuanța rozalie pe care o are îmi amintește de florile de cireș în luna martie.

Simplu și finuț, și totuși ceva atât de mic a făcută pe ea atât de fericită.

Uneori revărs frustrarea din relația mea eșuată pe alții, însă acesta nu-i cazul, așa că-mi mușc buza de jos și schițez un zâmbet.

Oare Cole mă va cere și pe mine vreodată?

— Fantastic, șoptesc, umezindu-mi buzele. Te duci la Las Vegas, așa-i? Întreb, știind deja răspunsul surorii mele.

Mă focusez pe ea, pe Oakley, căci în acest moment frustrările și nesiguranțele mele nu mai contează.

O dată ce am aflat de logodnă nici nu trebuie să-mi spună ce are de gând să facă, căci este al naibii de ușor s-o citesc pe sora mea. Oakley este întruchiparea a tot ce se numește nebunesc și irațional, însă ea este fericită cu modul său de a trăi. Fericirea se poate citi pe fața sa fără prea mult efort, făcându-te uneori s-o invidiezi.

Da, sună stupid și nesăbuit, însă chiar o invidiez în unele momente.

Tânjesc după ce are ea și Jared. Modul lor de a fi unul cu celălalt. Sclipirea din ochii lor când se privesc. Totul.