Cei mai buni amanți

Capitolul 20.

Kaylie Miller

— Trebuie să plec, șoptesc pe buzele sale, cu inima ce-mi bubuie-n piept, acum mult mai ușoară.

Acum știe, iar eu nu pot să-mi dau seama dacă ăsta este un lucru bun sau nu. 

Mi-e frică. 

Aș vrea să fac un alt pas spre el și să simt căldura trupului său mai bine pe al meu, parfumul său să mi se îmbibe-n nări și să-mi calmeze sufletul dacă seara aceasta va deveni greu de suportat.

— Te duc acasă? Propune calm, cu mâinile sale în jurul trupului meu și fruntea lipită de a mea.

Buzele noastre sunt acum la o aruncătură de băț, ochii săi închiși și fruntea ușor încrețită. Aș vrea să știu ce gânduri se învârt prin mintea sa. Aș vrea să știu ce se va întâmpla de acum între noi. Va continua să mă caute? Își va face în continuare griji pentru mine? Mă va lăsa să plec fără să arunc vreo privire peste umăr spre el? 

Mă doare inima, o simt cum cerșește iubire de la cineva ce nu-i este datoare. Nu el ar trebui să aibă grijă de mine. Nu Drew ar trebui să-mi șteargă lacrimile și să-mi spună că totul va fi bine.

Mi se rupe sufletul știind că inima mea începe să bată și pentru altcineva. 

Se pot iubi două persoane în același moment? 

Poți să simți fluturi în stomac pentru un el ce nu este El-ul ce-ți aparține?

— Mă descurc, îmi umezesc buzele, memorând trăsăturile sale, trecând cu tandrețe degetele peste maxilarul său acoperit de un strat ușor de barbă.

— Te ia El? Mă ațintește cu privirea, ochii săi pierzându-se în ai mei.

Îmi cuprinde fața în palme și-mi mângâie pielea rece, mă observă cu atenție, citindu-mă ca și cum aș fi o carte deschisă exact la pagina care trebuie. Ochii săi triști poposesc pe buzele mele, ridicându-se ulterior din nou ușor spre ai mei. Nu are nevoie de un răspuns la întrebarea sa, îl știe deja și singur. L-a citit în privirea mea. Mă sărută ușor, tandru pe frunte, poposind mai mult decât este necesar pe pielea mea, mângâindu-mi obraji cu degetele sale mari. 

— Îmi dai mesaj, șoptește, brațele sale strângându-mă pentru alte câteva minute la pieptul său.

Îl aprob cu o mișcare ușoară a capului, însă nu sunt sigură dacă voi putea să-mi respect promisiunea. Mă strâng la pieptul său, înconjurându-i bazinul cu brațele, frecându-mi nasul de abdomenul său acoperit de haine.

— Promite-mi!

Încă o doză din parfumul său îmi umple nările, făcându-mă să-l aprob fără a ști cu adevărat ce mi-a cerut. Mă sărută pe cap, lăsându-mă apoi. Face un pas în spate și încă unul, lăsându-mă să simt frigul serii. Îmi zâmbește, o curbare a buzelor ce nu exprimă cu adevărat fericirea, preocuparea i se citește pe față

Aș sta aici, lângă acest zid murdar și rece pentru încă câteva ore dacă asta ar însemna să mă mai pierd în acele puțuri de azur, însă asta nu este posibil. Forțez un zâmbet, dar acesta nu ajunge până la ochi. Zgomotele provocate de mașinile ce trec pe strada principală încep să umple aerul, totuși acestea tot rămân un sunet de fundal față de respirația sa ce-mi face trupul să tremure.

Fac un pas în direcția opusă, pornind spre capătul străzii, însă mâna sa îmi înconjoară din nou încheietura, trăgându-mă cu un pas înapoi.

— Promite-mi! Repetă cu ochii fixați în ai mei, căutând o confirmare.

— Promit, șoptesc făcând un pas spre el, lăsând un sărut cast la colțul gurii sale înainte de-a dispărea-n noapte și apoi prin mulțime.