Cei mai buni amanți

Capitolul 27.

Kaylie Miller

Este atât de ciudat să mă văd cu părul scurt, nu l-am mai purtat așa de la grădiniță. Bob-ul mediu pe care am decis că a venit timpul să-l port este gri. Mi-am făcut un tatuaj, primul meu tatuaj, iar asta a fost ceva wow, însă să mă tund și să mă vopsesc este ceva ce am făcut sub influența lui Crystal și mi se pare că, deși nu am să-i mărturisesc vreodată, arăt genial. Nici nu știu dacă-i ok să fiu atât de narcisistă și să mă tot uit în oglindă, însă trebuie să recunosc că alegerile făcute de sora mea au fost de nota zece. Poate că ar fi trebuit să-i ascult sfaturile acum ceva vreme, poate că ar fi fost mai bine așa. Cine știe ce s-ar fi întâmplat dacă deschideam ochii mai devreme. Poate nu ajungeam în Boston și nu-l cunoșteam pe Drew. Oare toate-n viață au un scop? Destinul mi-a fost scris înainte, iar eu doar am mers pe niște cărări ce deja erau conturate? Alegerile oare au fost făcute de mine sau am fost doar o marionetă în mâinile cuiva mai mare decât noi toți? 

Cine știe? 

Mă las ușor în jos, palmele mele atingându-i umerii goi. Pielea sa fină îmi gâdilă degetele în timp ce acestea se plimbă-n sus și-n jos pe corpul lui. Aerul cald din jurul nostru îmi face corpul să transpire, devenind lipicios, în timp ce pielea mea se contopește cu a sa. 

Are buzele moi și pline, gustul dulceag al ciocolatei pe care a băut-o adineaori persistând încă pe ele. Le sărut, sugând-o și mușcând-o pe cea de jos, furând din acea aromă plăcută a băuturii maronii. Îmi lipesc pieptul gol de al său, simțind carnea sa cum o arde pe a mea. 

— Ai un gust bun, șoptesc la o suflare de buzele sale când mâna sa îmi cuprinde obrazul. 

— Te prinde tunsoarea asta, degetele sale îmi trag o șuviță de păr, învălătucindu-se în ea. Îmi place și culoarea. 

Zâmbesc, ochii mei pierzându-se în ai săi. 

— Bine, continuă după câteva secunde de liniște, îmi place și fata care poartă tunsoarea. 

Chicotesc, lăsând un rânjet idiot să-mi contureze fața. 

Cum se pot controla sentimentele? Există vreun mod prin care să-i spui inimii ce poate să facă și ce nu? Cum poți opri bătăile accelerate ale inimii? 

De ce totul în viață trebuie să fie atât de complicat? De ce este greu să faci alegerea corectă? 

Totuși, când știi că ai făcut-o pe cea corectă? 

Oare este vreun model de urmat pentru asta sau toți mergem la ghici? 

Există viață după moarte și răsărit după apus, însă oare logica iubirii este la fel de ușoară? Inspiri și expiri. Te lepezi de frică. Trebuie să te iubești pe tine și abia apoi să-l iubești pe el. Și dacă totul este un eșec trebuie să o iei de la capăt. Sufleci mânecile și-ți bei la micul dejun o nouă porție de curaj. Dragostea este precum un război, cumulul rezultatelor mai multor bătălii îți va spune dacă ai pierdut sau câștigat. 

Toți consideră că într-o relație trebuie să te uiți pe tine și să-l vezi pe el. Greșit. Uitând de tine vei deveni doar o umbră ce se plimbă de colo-colo fără vreun scop adevărat. Uitând de tine vei uita ceea ce te face cu adevărat fericită. Te vei pierde în mulțime și vei regreta. Iubește-te pe tine! Respiră pentru tine! Zâmbește pentru tine! 

Realizează că tot ceea ce faci este pentru tine, abia apoi vei putea iubi și pe altcineva!

Buzele sale le ating pe ale mele ușor, fiind aproape o mângâiere. Mă pătrunde ușor, lăsând ca tot ce este afară să rămână exact unde este, adică afară. Suntem doar noi. Noi doi goi și câteva șoapte printre sărutări moi.