Cei mai buni amanți

Capitolul 21.

Kaylie Miller

Închid ușa-n urma sa și-mi lipesc corpul de aceasta, prelingându-mă pe lângă ea. Este ora unu și ceva. Drew oare este încă în parcare așteptând plecarea lui Cole?

Fetele încă nu s-au întors, însă nu va mai dura mult până să-și facă și ele apariția. Mă simt precum o infractoare-n propria cameră în timp ce merg în patru labe spre patul meu pentru a culege telefonul de pe așternuturile bej. Deblochez ecranul și intru în mesaje, tastez numele său și-un semn de întrebare ca și text înainte de-a apăsa pe expediere. Trei secunde, atât durează să primesc un răspuns din partea sa.

Drew: Te aștept în fața căminului.

Îmi aud inima cum bate, vrând parcă să-mi iasă din piept. Mă ridic, pierzând echilibrul de câteva ori în timp ce merg prin întuneric spre dulapul meu. Îmbrac o pereche de colanți negri și-un hanorac gri peste tricoul alb. Părul încă prins într-o coadă ciufulită și încalț niște teniși vechi. Strâng telefonul și cheile cu putere între degete în timp ce ies din cameră și cobor scările două câte două pentru a ajunge mai repede. Mă feresc de priviri indiscrete și-mi trag gluga pe cap când ies din clădire, ascunzându-mă mai bine în umbra nopții.

Este acolo, exact unde a spus. Motorul pornit și privirea ațintită spre mine prin geamul mașinii. Mă strecor pe locul din dreapta, lăsând gluga să cadă-n jos și privirea să-mi fugă timidă spre el. 

— Ești bine? Degetele sale-mi mângâie un obraz, ochii cercetându-mi fața cu preocupare.

— Acum sunt, șoptesc, un zâmbet incert născându-se pe buzele mele.

Palma sa îmi lasă obrazul și se așază pe schimbătorul de viteze, o ultimă privire aruncată asupra mea apoi piciorul său se ridică de pe ambreiaj, lasă frâna și calcă accelerația, plecând cu viteză de pe loc. 

— Pe bancheta din spate găsești un sandviș de la fast-foodul de lângă atelier, mă informează în timp ce iese din campus, în plus, porție extra de murături, adaugă oferindu-mi o curbură a buzelor sale, zguduindu-mi inima.

Mă întind într-un mod nu tocmai ortodox după pungă și-i ofer un sărut pe obraz înainte de-a mă întoarce la locul meu, deschizând punga și scoțând la iveală un sandviș ce-mi usucă gura de poftă. Iau o mușcătură zdravănă și-mi lipesc corpul mai bine de spătarul scaunului, analizând strada pe care merge pentru a-mi da seama unde vrea să mă ducă.

Reușesc cu rapiditate să recunosc casele din cartierul în care se află atelierul, terminând între timp sandvișul și aruncându-i priviri curioase. A spus că vrea să vorbim, dar despre ce anume? Aș vrea să știu ce l-a ținut treaz până la ora aceasta, așteptându-mă pe mine. Ce este atât de important încât să riște să dea nas în nas cu Cole? Sunt eu atât de importantă pentru el?

Parchează pe alea din spatele atelierului și-mi aruncă o ultimă privire înainte de-a opri motorul și-a coborî din mașină, venind să-mi deschidă portiera.

— Cât timp am la dispoziție? Palma mea se așază în a sa, în timp ce ochii mei miere se pierd în ai săi, albaștri precum cerul în zilele de vară.

Ies din mașină, strângând mai bine mâna sa în a mea, și-i ofer un surâs timid.

— De cât timp ai nevoie?

Pare să mediteze, vrând să dea un răspuns ce mai mult ca sigur nu m-ar face să fug mâncând pământul. Închide portiera și blochează mașina, apropiindu-se de mine, făcându-mă să mă lipesc de aceasta.

— Momentan mă voi mulțumi cu o noapte, șoptește pe buzele mele, strângându-mi mai tare mâna-n a sa. Momentan, repetă atingându-mi gura cu a sa într-un sărut cast.